Achiziţia a fost realizată prin accesarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011, valoarea totală a autospecialelor fiind de 2.147.592,45 lei cu TVA, din care 342.000 lei cu TVA reprezintă finanţarea din Fondul de Mediu cu un număr de 90 tichete valorice. MAI precizează că procedura de achiziţie a fost realizată prin licitaţie deschisă, iar publicitatea a fost făcută prin intermediul SEAP şi al Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.
Miercuri, 21 Decembrie 2011. 370 vizualizări, 4 comentarii, 0 voturi
Dacia \"Duster\", promovat în Europa de Ministerul Administraţiei şi Internelor
Ataşaţii de afaceri interne ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în străinătate vor primi 30 de autospeciale Dacia \"Duster\". Autovehiculele au fost preluate, astăzi, oficial de MAI, în baza unui protocol desfăşurat în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, şi directorul de vânzări al Uzinei „Dacia Groupe Renault”, Viorel Asaftei.
Autoturismele vor fi folosite de ataşaţii MAI din ambasadele şi consulatele României de peste hotare. Ministrul Igaş a precizat că autospecialele Dacia "Duster" vor înlocui maşinile aflate în dotarea ataşaţilor de afaceri interne ai României din Europa care şi-au depăşit durata normală de utilizare.
De asemenea, oficialul MAI a precizat că utilizarea acestor autoturisme de fabricaţie românească contribuie la promovarea mărcilor de tradiţie autohtonă, având în vedere că ataşaţii de afaceri interne ai M.A.I. reprezintă o interfaţă credibilă între România şi partenerii externi.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Cat se poate de bine. Parca si Base conduce un Logan
daca este licitatie deschisa poate sa participe si alti producatori de duster, de exemplu, daimler, general motors, tata, mama?
Ar trebui ca masinile autohtone sa fie introduse in toate institutiile de stat in locul limuzinelor scumpe. Poate asa ii va interesa pe tovarasii din parlament si ministere mersul treburilor din industria romaneasca.
da, si masinile scumpe in care s-au lafait pana acum vor fi cumparate tot de ei pe 2 lei