De asemenea, pentru parcările în care accesul se face în mod necontrolat, nu sunt normele de instalare a parcajului, nu sunt marcate şi rezervate locurile pentru persoanele cu handicap locomotor, fiind permis accesul în parcaje pentru mai multe autovehicule decât locurile existente.
Astfel, în urma controlului, municipalitatea a decis emiterea unei notificări către firma Dalli care, în termen de 30 de zile, este obligată să execute "obligaţiile restante", iar, în caz contrar, contractul va fi reziliat de drept, informează Mediafax.
Primăria Capitalei a mai cerut predarea a 11 amplasamente ocupate de Dalli ulterior încheierii contractul între societate şi municipalitate, din 1995, şi care nu fac obiectul unui act adiţional la acest contract.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum