Dan Bittman şi-a prins prima dragoste cu altu-n pat | VIDEO

La vârsta de 18 ani "şi-a luat ţeapă" de la o fată din Germania: "Visam să plec din România. Ca toţi cei care visau să fugă înot. Am auzit că unii se antrenau zilnic ca să înoate cât mai mult şi în ape cât mai reci. Şi eu speram la un moment dat. La 18 ani, în 1980, am terminat liceul şi maică-mea s-a dat peste cap, mi-a făcut rost de un paşaport, ceea ce era de necrezut pentru vremea respectivă şi m-a trimis la nişte prieteni în Austria şi după aceea m-am dus eu la o prietenă de-a mea în Germania". De care se îndrăgostise când avea vârsta de şapte ani. Câna a ajuns în Germania, surpriză: "Era cu altul şi mi-a căzut faţa!".

Băiatul bun la toate. Şi la blănărie!

Toată lumea credea că tânărul Bittman cel cu visuri multe în cap credea că o să rămână în Germania. "Am stat trei luni pe acolo, pentru că o lună de zile era legal şi mai puteai să-ţi prelungeşti două luni. După trei luni, mi se făcuse un dor de casă de înnebuneam. Am şi muncit în perioada asta la negru prin Frankfurt. Eram singurul care ştia germana - culmea, în Germania! - într-o firmă de blănărie, unde lucram cot la cot cu fostul portar al naţionalei de hochei. Dumitraş îl chema, fugit în perioada respectivă. Săracul, o boabă nu ştia de germană. Şi eu cu o nemţoaică eram singurii care ştiam germană în firmă. Eu am terminat liceul german. Şi mă trimiteau în toată ţara, eram un fel de băiatul bun la toate".
Înainte de visul cu "să o şterg din ţară" a fost visul cu Arhitectura. "Am zis să dau la Arhitectură. Am am dat de două ori la Arhitectură, am văzut că e nasol, am fugit repede la construcţii, unde ştiam că, cât de cât se intră uşor, dar facultatea e grea şi am intrat - culmea! - cu matematică şi cu fizică, ceea ce m-a mirat şi pe mine. Cred că de frică".

Niciodată nu şi-a dorit să ajungă solist vocal! "Ai mei au vrut să mă înveţe cu muzica, pentru că la noi în familie era o tradiţie. Tatăl meu şi fratele lui au fost fondatorii orchestrei medicilor. Unchiul meu a fost medic şi violonist. Şi au încercat să mă înveţe şi pe mine instrumentul acesta excepţional şi complicat numit . Am scârţâit vreo doi ani până când m-am săturat. Am aruncat vioara de n-am mai ştiu de capul meu. A fost o tragedie în familie. Oaia neagră, puneţi mâna pe el, daţi-l afară, dezmoşteniţi-l. Ştiam că pot să cânt, aveam noţiuni de muzică, nu foarte mult, dar mă descurcam. Prin clasa a XII-a, un coleg de-al meu de pregătire pentru Arhitectură îmi zice: "Băi, fii atent, că am o trupă". "Ce trupă?". "Bliţ, aşa se numeşte".

Bittman avea rock-ul în sânge. "Cine crezi că era solist vocal la trupa aia? Adrian Daminescu. Proaspăt intrat la facultate la Conservator. Cânta la pian de înnebuneai, cânta cu vocea de cădea casa. El a intrat pe canto acolo. Şi mai era Ştefan Elefteriu. E compozitor acum. Pe vremea aceea cânta la vioară electronică. Era o trupă foarte mişto, de avangardă, un fel de psihedelic rock. Am stat la câteva repetiţii, s-au certat cu Daminescu şi le-am zis: . S-a întors Daminescu şi nu l-au mai vrut. Şi de acolo a început toată nebunia".

"În Flacăra era paranoia uriaşă"

Apoi l-au văzut băieţii de la Domino. "Am fost cu Domino, apoi am făcut o trupă cu Adrian Ilie şi am plecat la Cenaclul Flacăra. M-au luat din vacanţă, pentru că eu eram deja mare student şi au venit la mine în cameră la hotel şi mi-au zis: . Şi am făcut revelionul cu ei, împreună cu Păunescu, şi de acolo am plecat în turneu cu Flacăra. Dar n-am rezistat mult, pentru că acolo era paranoia uriaşă şi am fugit cât am ştiut de bine după vreo trei luni".

În curând începea nebunia cu Irisul. "Cu Iris n-a durat mult, pentru că era să pierd primul an de facultate. Nu mi-am văzut mult de facultate, că primeşte telefon să vină la Holograf. "La Holograf erau Mihai Pocorschi, Edi Petroşel, Sonia Eugen, Tino Furtună. Cam asta era formula. Eu atunci chiar nu puteam. Ei voiau să plece într-un turneu în Rusia şi Gabi Cotabiţă nu prinsese viză de Rusia. Toamna m-au sunat. Există şi acum telefonul public în Piaţa Romană de la care m-au sunat cu o fisă. Toamna am început să cântăm. Am înregistrat, de fapt, albumul Holograf II".

Nu se mai revoltă nimeni

La ce visau pe vremuri cei generaţia lui? "În primul rând, visau libertatea! Asta ne durea pe toţi. Ne uitam la părinţii noştri, îi vedeam cât trăiesc... Apropo, pe mine m-au demolat de două ori. Pe locul casei mele s-a făcut magazinul Unirea. Să te trezeşti cu buldozerul la poartă la 12 ani, 13 ani, nu e o plăcere. M-am mutat de acolo, la fel: a venit din nou Ceauşescu, ne-a demolat a doua oară. Cam asta era atmosfera. Era totul gri. Apăruseră primele casete video - noaptea stăteam şi ne uitam la filme şi vedeam ce se întâmplă, apropo de lumea civilizată şi dimineaţa, la 5, 6, ieşeam şi vedeam realitatea. Toată lumea îşi dorea altceva, asta era clar".

În lumea de astăzi oamenii nu prea mai ştiu exact cum este să fii un revoltat, un rebel. "Nu se mai revoltă nimeni. Luăm totul de-a gata aşa cum ni se dă, mură în gură. O prostie o luăm, o mestecă şi zicem: . Sau . Pe mine mă înnebuneşte expresia asta. Nu ştiu, îmi pare rău de poporul român pentru cum a ajuns. A ajuns o masă flască de oameni, nu mai face nimeni sport mental, ne uităm seara la trei emisiuni politice, unde suntem manipulaţi de la stânga la dreapta şi făcuţi varză în toate felurile... N-ai timp să fii tu, n-ai timp să afli cine eşti. Nu mai iese nimeni în stradă să zică: "Stop! Eu vreau altceva, cu orice risc! Să vină poliţia să mă ia!". Ieşiţi, fraţilor, spuneţi-vă păsurile! Fiţi mai vehemenţi. Mă uit în jurul nostru, la toate ţările din jur, oamenii chiar ies şi spun: . Asta simt eu că lipseşte României în momentul de faţă: un filon de oameni patrioţi, care să ducă România pe un drum, nu în cercul acesta în care ne învârtim de 20 de ani".

Prin declaraţiile sale spontane, Dan Bittman dovedeşte că rămâne acelaşi artist vivace, de o sinceritate debordantă. La întrebarea "Dacă n-ai fi cântat, la ce te-ai fi priceput?" a răspuns din prima: "La nimic! Nici să bat un cui nu ştiu"!