Dana Năstase, audiată la DNA

Autor: Silvana Pătrăşcanu

Dana Năstase, soţia fostului premier Adrian Năstase, a fost audiată azi, de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie, în dosarul "Zambaccian".

În dosarul "Zambaccian", fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa, Dana, sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2001-2006, folosind autoritatea şi influenţa rezultate din funcţiile ocupate în stat, Adrian Năstase, fost preşedinte al PSD şi fost premier al României, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de corupţie.


Avocatul care o reprezintă pe Dana Năstase, Cristian Alexandrescu, a declarat pentru evz.ro, că nu este exclus faptul ca DNA să faca tot ceea ce este posibil pentru a termina acest dosar până în data de 20 februarie. "Din moment ce au început prezentarea materialului de urmărire penală, este de presupus că dosarul este finalizat. Nu au fost făcute cercetări noi, ci doar actualizate cele vechi. Au fost refăcute expertizele şi s-au reluat declaraţiile de martori. Dosarul este foarte voluminos, iar numărul de martori pe care i-a folosit DNA, foarte mare", a declarat Cristian Alexandrescu.
 
Acesta a mai spus că DNA nu a mai stabilit niciun alt termen pentru o altă întâlnire. "De regula DNA ne trimite invitaţiile pe fax, dar nu am stabilit o data pentru o viitoare întâlnire. Oricum dosarul este dosarul vechi, nu s-au făcut investigaţii noi", a completat Alexandrescu.  

"Nu contestăm sechestru asigurator, decât în instanţă"

Procurorii anticorupţie au început prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul fostului premier Adrian Năstase, soţia acestuia, Dana Năstase, prezentându-se luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a studia actele şi a formula eventuale obiecţiuni.

Avocatul Ion Cazacu a precizat pentru evz.ro, că pentru moment nu va contesta decizia sechestrului asigurator, aplicată pe imobilul lui Adrian Năstase. "Nu contest la Parchet, pentru că tot ceea ce am cerut, sau am contesta a fost respins. Aştept ca dosarul să ajungă în instanţă, unde o să cerem ridicarea sechestrului asigurator. Oricum, din câte ştiu eu, chiar dacă procurorii se grăbesc, dosarul este departe de a fi finalizat, în cauză fiind necesară audierea şi altor persoane, printre care Jianu, care ştiu că este bolnavă", a explicat Cazacu.

Anchetatorii DNA au stabilit că, în perioada 2002-2004, soţii Năstase ar fi introdus în România, ilegal, prin intermediul societăţii SC Vertcon SA din Bacău, 12 containere cu bunuri achiziţionate din China. Bunurile reprezentau materiale de construcţie, obiecte şi instalaţii sanitare, piese de mobilier, articole electrice şi electrocasnice, dar şi obiecte de decor şi uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în Bucureşti, strada Muzeul Zambaccian 16, sector 1 şi strada Cristian Tell 15, sector 1, precum şi pentru imobilul din comuna Cornu-judeţul Prahova.

CITIŢI ŞI:

Casa lui Năstase, sub sechestru

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele