De ce nu le place patronilor să aibă angajaţi cu handicap

Sensibilitatea angajatului şi indiferenţa patronului

Niciun patron nu va recunoaşţe vreodată că nu angajează o persoană cu handicap, din cauza handicapului. De frica acuzaţiilor de discriminare. Omul va găsi mereu scuze, ba că pretendentul nu corespunde cu postul, ba că e supracalificat sau, dimpotrivă, că nu se pricepe suficient la ce va fi pus să facă.

În realitate, reticenţa patronilor vine dintr-o educaţie deficitară, împământenită de zeci de ani în România, ţara care a preferat să-şi ascundă handicapaţii, şi să-i trateze ca pe nişte asistaţi incapabili să se descurce singuri.

O altă cauză a refuzului de a angaja persoane cu dizabilitaţi vine, însă, şi dintr-o sensibilitate excesivă a acestora, după cum susţine un specialist în resurse umane care zice ca de un an de zile intermediază relaţia dintre angajatori şi persoanele cu handicap din România.

Francezii sunt mai “angajaţi”

“Numai 3% dintre persoanele cu handicap declarate în România au un loc de muncă”, spune Stephane Meuret, managerul firmei de recrutări de personal HR Specialists. Meuret este convins că o parte din handicapaţii declaraţi au acte false, făcând acest demers doar pentru facilităţile fiscale, dar şi că: “Parte din cei care şi-au găsit loc de muncă nu au spus că au un handicap, mai ales dacă au putut să-şi ascundă handicapul”.

Meuret spune că în Franţa între 50 şi 70% din persoanele cu handicap au un loc de muncă. Acolo toate firmele care au de la 20 de angajaţi în sus sunt obligate să aibă 6% angajaţi cu handicap. În România obligativitatea asta intervine abia la firmele cu peste 50 de angajaţi, şi procentul e doar de 4 – persoane cu handicap.

În caz că nu îndeplinesc această condiţie, patronii sunt obligaţi să vireze la buget jumătate din salariul minim pe economie pentru fiecare post ce trebuia ocupat de o persoană cu handicap.

“Totuşi patronii români preferă să plătească decât să angajeze persoane cu dizabilităţi”, admite Meuret, care consideră că autorităţile române s-au limitat la adoptarea unei legi bune – Legea 448/2006 – dar nu se străduiesc s-o şi aplice, fiind prea permisive cu patronii care sunt obişnuiţi s-o eludeze, ca pe oricare alta. În Franţa, spune el, respectarea drepturilor persoanelor cu handicap ţine şi de legislaţie, dar e şi o chestiune de valorizare socială.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) din România se dovedeşte neputincioasă sau dezinteresată să apere drepturile persoanelor care au favorizat întemeierea ei, zice Meuret. Omoloaga din Franţa, însă, este foarte bine finanţată, şi se dovedeşte o autoritate reală în relaţia cu patronatul, după cum spune Meuret.

“Legea în România e făcută ca să fie ocolită”

Francezul a venit iniţial în România ca director de resurse umane pentru firma Bouygues, dar legăturile sale cu România erau mai vechi. “Părinţii mei au adoptat un copil de aici, pe vremea lui Ceauşescu”, spune Meuret, care acum trei ani şi-a deschis propria firmă de resurse umane la Bucureşti. De ce s-a orientat şi spre persoanele cu handicap? “Pentru că fratele meu are un handicap şi i-a fost şi lui foarte greu să-şi găsească ceva de lucru chiar în Franţa”, admite Meuret, care de un an de zile spune că încearcă să construiască o bază de date cu persoane cu handicap cu studii superioare, pe care vrea să le plaseze pe piaţa muncii.

Meuret e de părere că climatul social din România suferă din pricina lipsei de viziune pe termen lung a guvernanţilor. “Nu au o strategie pe termen lung, şi fac legi reactive. De exemplu, avem nevoie de bani, dăm o lege care să strângă bani. De aceea şi legile se schimbă rapid şi nu apuci să faci nimic. Statul ar trebui să ia măsuri preventive, să facă educaţie atât patronilor, dar şi persoanelor cu dizabilităţi.

La mijloc, între carenţele educaţionale ale patronilor, şi sensibilitatea angajaţilor, stă statul cu reglementările sale, făcute ca multe altele doar ca să poată fi eludate. Meuret subliniază că deşi Legea 448 stipulează înfiintarea de Unităţi Autorizate Protejate (UPA), multe dintre acestea au angajaţi cu handicap “de formă”, doar ca să beneficieze de facilităţile fiscale. O UPA trebuie să aibă 30% din angajaţi cu handicap, şi poate primi comenzi şi contracte fără licitaţie de la stat sau de la terţi, care pot alege astfel să cumpere produse de la o UPA cu banii ce ar fi trebuit viraţi la stat pentru persoanele cu handicap neangajate.

“Cred că 90% din UPA din România nu merită acest statut pentru că sunt ori PFA (persoane fizice autorizate) ori au în vedere doar un avantaj fiscal şi angajează doar de formă persoane cu handicap. Legea în România e făcută ca să fie ocolită”, spune francezul Meuret, care zice că o UPA are şi un rol formator pentru persoana cu dizabilităţi.

“Dacă vrei să fii considerat ca toată lumea trebuie să te comporţi ca toată lumea”

Totuşi, de ce se feresc patronii de persoanele cu handicap? “Mulţi patroni consideră că sunt un pericol. Ştiţi, persoanele cu handicap sunt imprevizibile. Şi noi la firmă am avut iniţial zece persoane cu dizabilităţi. Au caracter dificil, trăiesc de multe ori într-o lume a lor, se simt foarte uşor jigniţi. Dacă li te adresezi ca şi celorlalţi sau faci glume, rişti ca persoana cu dizabilităţi să creadă că i te-ai adresat cu răutate. Poţi să-I jigneşti fără voie. Au complexe de inferioritate, iar glumele tale vin ca şi când îi răsuceşti cuţitul în rană”, zice Meuret, care crede că şi persoanele cu handicap au partea lor de vină în această relaţie dificilă.

“Câteodată nici nu ştii cum să-i spui că face bine sau rău ceva, pentru că nu e bine nici dacă îi spui că e performant, nici dacă îi spui contrariul. Eu le spun tuturor persoanelor cu handicap care vin la noi să fie mai încrezătoare. Angajatorii nu au chef de probleme. Persoanele cu handicap sunt egocentrice. Toată viaţa lor au fost crescute într-un climat în care familia le-a acordat toată atenţia, au fost asistaţi. Or atunci când se angajează trebuie să se comporte ca toţi ceilalţi şi va fi tratat la fel. Dacă vrei să fii considerat ca toată lumea trebuie să te comporţi ca toată lumea. Nu merge să suni să spui că nu te simţi bine, că nu vii azi, pentru că patronul vrea să facă afacerea să meargă, România traversează acum un capitalism de junglă”, explică Meuret punctul de vedere al patronilor.

Francezul spune că a reuşit până acum să plaseze câteva persoane cu handicap chiar într-o firmă mare din domeniul energiei şi încearcă, în pofida piedicilor puse de statul român oricărei iniţiative private, să schimbe mentalitatea patronilor, dar şi a persoanelor cu handicap, astfel încât să vină fiecare la jumătatea drumului.

• Cei care doresc să se înscrie în baza de date a firmei de recrutare de personal o pot face pe adresa www.hr-specialists.eu.