Ultima poziţie este ocupată de Mali, cu o rată a alfabetizării de 26,2%. Urmează Niger, unde numai 28,7% dintre adulţi ştiu să scrie şi să citească, Burkina Faso (28,7%), Guineea (29,5%), Ciad (31,8%), Etiopia (35,9%) şi Sierra Leone (38,1%).
520.000 de analfabeţi în România
România se află pe locul 56 în lume, cu o rată a alfabetizării de 97,6% (aproximativ 520.000 de români sunt analfabeţi). Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, doar Grecia (cu o rată de 97,1%) şi Portugalia (94,9%) se află în urma României.
Pentru a lupta împotriva acestui fenomen şi a aminti importanţa unei minime educaţii, în anul 1965 UNESCO a înfiinţat Ziua Internaţională a Alfabetizării, sărbătorită anul pe 8 septembrie.
Deoarece, la nivel mondial, peste jumătate din cei 67 de milioane de copii care nu merg la şcoală sunt fete, iar 530 de milioane de femei adulte sunt analfabete, tema alească pentru acest an este „Alfabetizare şi întărirea femeilor”.
„Investiţia în alfabetizarea femeilor aduce mari bebeficii: îmbunătăţeşte traiul de zi cu zi, duce la o sănătate mai bună a mamelor şi a copiilor şi favorizează accesul fetelor la educaţie. Această zi internaţională doreşte să mobilizeze atenţia tuturor vizavi de nevoia urgentă de a creşte rata de alfabetizare”, a arătat Irina Bokova, directorul general al UNESCO, în mesajul său pentru Ziua Internaţională a Alfabetizării 2010.
Crezul UNESCO este că alfabetizarea stă la baza oricărei educaţii şi că este esenţială pentru a eradica sărăcia, pentru a reduce mortalitatea infantilă, a încetini creşterea populaţiei, a obţine egalitatea între sexe şi a crea societăţi democrate.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum