Cercetătorii de la University College din Londra au chestionat 5.000 de bărbaţi şi 2.000 de femei, atât fumători cât şi nefumători. Oamenii de ştiinţă au testat, printre altele, şi capacităţile de memorare ale subiecţilor. Vârsta celor care au fost supuşi testării era de peste 50 de ani, iar testul a fost reluat după zece ani.
Procesul nu este ireversibil
În cazul fumătorilor, s-a observat o accelerare a procesului de îmbătrânire a creierului. Astfel, un fumător are creierul cu 10 ani mai bătrân decât restul organelor, susţine Severine Sabia, conducătorul acestui studiu.
Partea bună a lucrurilor este faptul că procesul nu este ireversibil. Fumătorii care au încetat să mai fumeze pe parcursul vieţii, înainte de începerea perioadei în care s-a făcut testarea, nu au prezentat o îmbătrânire a creierului şi nici nu au avut mari probleme cu memoria.








Spune-ţi părerea!
Trabuc.
Foarte adevarat, de exemplu Einstein cand publica primele cercetari la varsta de 20 de ani avea creierul unui om de stiinta de 30. Acum ca ati dezlegat misterul pachetului de tigari ratacit, poate ne spuneti si de ce asa de multi (fumatori si ne-) isi ratecesc cheile, ciorapii sau bunul simt.
Foarte adevarat, de exemplu Einstein cand publica primele cercetari la varsta de 20 de ani avea creierul unui om de stiinta de 30. Acum ca ati dezlegat misterul pachetului de tigari ratacit, poate ne spuneti si de ce asa de multi (fumatori si ne-) isi ratecesc cheile, ciorapii sau bunul simt.
Asa o fi. Eu fumez de vreo 30 de ani, fara sa exagerez cu treaba asta, adica pot oricand sa nu fumez cateva zile, fara sa simt vreo apasare pe creier :-)), insa apropos de degradare, tocmai ce am fost testat cu niste metode stiintifice (e nevoie pentru promovarea pe un post) si creierul meu este performant ca al unui tanar de 22 de ani. Recordul este de 21 de ani.
Probabil ca de la fumat mi se trage :-))) Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca faceam abuz de sex lol
Cum ar veni, un mecanism de autoaparare: corpul iti pune piedici in a-ti procura substanta care ii face rau. :)
ioi, ce aberatii!
dupa astia daca ai capul in gheata si picioarele in cuptor esti ok - doar temperatura medie e buna, nu?
uite, de ex., Nastase nu fumeaza dar a uitat instant de matusa Tamara...
Se apuca de fumat la inchisoare...
Trabuc.
De piele.