Descoperire: Laptele, folosit ca aliment încă din neolitic

În 2008, în revista „Nature” a apărut un articol al cărui coautor sunteţi. El se referă la primele dovezi de folosire a laptelui în Orientul apropiat şi Europa de Sud-Est şi la legătura acestora cu domesticirea animalelor. Pe vremea când eraţi student, v-aţi gândit că laptele poate fi un subiect de cercetare în arheologia neolitică?
Răspunsul la această întrebare e puţin mai complicat. De ce? Din simplul motiv că în facultate nu prea am auzit de neolitic. Cred că am făcut un curs de două ore în care am luat cunoștință de culturile neolitice și… cam atât. Mult mai târziu, aproape întâmplător, am ajuns pe un şantier arheologic din perioada neolitică si așa am ajuns să mă specializez pe această epocă. Evident că nu m-am gândit niciun moment, în studenţie, că laptele poate ajunge subiect de cercetare arheologică, cu atât mai mult cu cât nu auzisem atunci, la începutul anilor ‘80, de cercetări interdisciplinare.

Ne puteţi descrie pe scurt descoperirile făcute?
Datorită unei analize de ultimă oră a reziduurilor organice de pe ceramica neolitică, a fost posibilă identificarea substanţelor, în acest caz a alimentelor, stocate în vase. Pe baza analizelor efectuate pe fragmentele ceramice provenite din 23 de situri din Orientul Apropiat, Anatolia şi Europa, au fost făcute câteva consideraţii importante referitoare la folosirea laptelui în alimentaţia comunităţilor umane. Cea mai importantă este aceea conform căreia utilizarea laptelui în alimentaţie este mult mai timpurie decât se credea, debutând practic odată cu începutul neoliticului. Există o teorie conform căreia laptele ar fi fost utilizat mai târziu, în mileniul V sau chiar IV, în cadrul unei “revoluţii a produselor secundare”, care ar fi dus, printre altele, şi la procesarea şi consumarea laptelui. Articolul demonstrează că laptele era folosit în alimentaţie încă din mileniul VII î.Hr. De asemenea, sunt puse în evidenţă diverse zone cu anumite particularităţi în exploatarea acestui aliment.

Care a fost rolul dumneavoastră în aceste cercetări?
În anul 1998, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Universitatea din Cardiff au început un proiect de cercetare a neoliticului din sudul României, Southern Romania Archaeological Project. Eu am fost directorul de proiect din partea României, iar dr. Douglass Bailey - directorul de proiect din partea Marii Britanii. Proiectul, cu un complex caracter interdisciplinar, a reunit mai mulţi specialişti din Europa şi a beneficiat de fonduri semnificative, inclusiv de la Academia Britanică. Situl de la Măgura-Buduiasca de pe Valea Teleormanului este unul deosebit de interesant, prin prisma faptului că aici au fost descoperite vestigii aparţinând neoliticului timpuriu si mijlociu (cca 6000-5000 î.Hr.). Aşezările aparţinând acestei perioade sunt foarte puţin cercetate şi cunoscute. Descoperirile arheologice au scos la lumină mai multe complexe aparţinând acestei perioade, gropi, posibile bordeie, cu un bogat material arheologic, ceramică, unelte din silex, os, corn, plastică antropomorfă, resturi osteologice. Printre multiplele analize făcute asupra materialelor arheologice s-a numărat, ca o premieră pentru cercetarea arheologică din România, analiza reziduurilor organice făcute de prof. Evershed de la Universitatea din Bristol.

Urmele specifice acizilor-graşi caracteristici produselor lactate se păstrează doar în vasele care sunt încălzite. Există dovezi că aceasta era o metodă de conservare a produselor lactate? Cam ce produse lactate s-ar fi putut produce atunci?
Nu vorbim neapărat de o metodă de conservare a laptelui, ci mai degrabă de procesare a acestui aliment, de altfel foarte important în toate epocile. Analizele au arătat că lipidele din laptele neprelucrat se păstrează într-o mică măsură pe ceramică. În acest caz, frecvenţa ridicată a lipidelor ar indica faptul că laptele a fost procesat, fie pentru consum imediat, fie pentru a obţine produse derivate, cum ar fi brânza. Se rezolvă astfel problema intoleranţei la lactoză, invocată pentru o utilizare mai târzie a laptelui, precum şi problema conservării şi stocării pentru o perioadă mai lungă de timp a produselor derivate.

Siturile de la Măgura-Buduiasca şi Schela-Cladovei atestă folosirea  laptelui într-o mai mică măsură decât în Anatolia. Există motive pentru aceasta diferenţă într-o zonă geografică relativ mică?
Cred că este vorba de o percepţie greşită a epocii cauzată de cercetările arheologice insuficiente. Nu putem spune cu certitudine că în situl de la Măgura-Buduiasca laptele era folosit într-o mai mică măsură decât în Anatolia. De altfel, situl ocupă un loc intermediar în ceea ce priveşte rezultatul analizelor între cele din Anatolia - cu o rată mare de utilizare a acestui aliment şi cele din nordul Greciei - cu o rată mult mai mică. Aşa cum am spus, cercetările pentru această perioadă sunt extrem de reduse în România, iar analizele s-au făcut practic pe câteva fragmente ceramice. În aceste condiţii, pot apărea erori de interpretare. Această teorie se bazează pe teoretica predominare a ovicaprinelor în economia comunităţilor din sud-estul Europei. Ultimele cercetări de la Măgura arată faptul că în economia animală din acest sit predomină bovinele, ceea ce evident înseamnă o cantitate mai mare de lapte. Ar trebui loturi de piese ceramice mult mai mari, prelevate din diverse contexte arheologice, pentru a avea concluzii certe.

Citind articolul din revista Nature, am realizat că este un exemplu perfect de multidisciplinaritate. Cât de mare e importanţa analizelor fizice şi chimice în arheologie astăzi?
Pentru e evalua importanţa analizelor fizice şi chimice în cercetarea arheologică - mă refer la cea a perioadei neolitice - ar trebui să explicăm puţin contextul acestei cercetări. Neoliticul este o perioadă puţin cunoscută, iar pentru sud-estul Europei ea acoperă o perioadă de timp foarte mare (cca. 6500-3500 î.Hr). Vestigiile arheologice scoase la lumină de cercetări au avut de suferit nu doar din cauza timpului, dar şi prin intervenţia epocilor ulterioare (cel mai mult au avut de suferit în ultima sută de ani, din cauza lucrărilor agricole). În aceste condiţii, reconstituirea acestei lumi fascinante este foarte dificilă. De aceea, cercetările interdisciplinare sunt un aliat preţios în reconstituirea modului de viaţă al comunităţilor neolitice. Spre exemplu, în cazul de faţă, analiza resturilor organice a demonstrat că laptele a fost folosit în alimentaţia comunităţilor omeneşti încă de la începuturile epocii neolitice.

Există o bază instrumentală şi de cunoştinte în România pentru efectuarea de cercetări similare? Dacă da/nu, ce ar trebui îmbunătăţit/este necesar?
Din punct de vedere al cercetărilor interdisciplinare, România este încă într-o perioadă de tranziţie. După 1989, sau mai degrabă în ultimii 10 ani, au apărut nuclee de specialişti la Bucureşti (Muzeul Naţional), apoi la Alba-Iulia şi, recent, la Iaşi. Există deci o preocupare reală pentru interdisciplinaritate în cercetarea arheologică românească. Există însă două mari probleme cu această cercetare interdisciplinară. În primul rând problema financiară. Spre exemplu, analizele fizice şi chimice sunt costisitoare şi necesită aparatură şi substanţe speciale. Uneori, chiar dacă există aceste lucruri, intervine a doua problemă: lipsa specialiştilor. Un specialist în acest domeniu al interdisciplinarităţi se formează destul de greu, un stagiu în străinătate fiind obligatoriu. În aceste condiţii, cel puţin pentru epoca neolitică, soluţia a fost derularea unor proiecte de cercetare cu o puternică componentă interdisciplinară cu instituţii din Europa, aşa cum a fost proiectul Southern Romania Archaeological Project.

Care este proiectul de viitor la care lucraţi sau visaţi să îl puneţi în practică?
În prezent lucrez la un proiect pe care l-am gândit de ceva vreme, dar care a prins contur în ultimii ani - un program de cercetări arheologice în sudul României, intitulat “Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos”. S-a format un fel de consorţiu compus din mai multe muzee din sudul României, care şi-au unit eforturile umane şi materiale în vederea cercetării epocii neolitice la Dunărea de Jos. Programul are o componentă interdisciplinară, inerentă de altfel prin prisma cerinţele cercetării de azi, iar rezultatele din ultimii ani sunt deosebit de promiţătoare pentru cunoaşterea fascinantei civilizaţii neolitice.

Articolul din revista Nature poate fi citit, în limba engleză, aici.

Articol scris pentru evz.ro de Lucian Ancu, colaborator al site-ului de popularizare ştiinţifică www.desprestiinta.ro