De asemenea, constructorul de avioane Boeing a pierdut 7,5% din capitalizare, după ce a raportat o scădere puternică a profitului trimestrial şi a avertizat investitorii că ar putea fi necesar să finanţeze clienţii din bugetul companiei anul viitor.
Şi industria high-tech a înregistrat declinuri importante. Producătorul de memorii flash SanDisk a scăzut cu 31,6%, după ce Samsung şi-a retras oferta de preluare, în valoare de 5,9 miliarde de dolari.
Pierderi uriaşe şi la Bursele asiatice
Şedinţele de tranzacţionare de la Bursele din Asia au început pe roşu în această dimineaţă, continuând să scadă până la aproximativ 9%, cum este cazul Bursei din Seul, informează AP.
De asemenea, indicele Nikkei al Bursei din Japonia a închis şedinţa în scădere cu aproape 3%, după ce, în aceeaşi sesiune, a atins cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, înregistrând pierderi de peste 7%, potrivit Reuters.
O evoluţie asemănătoare s-a înregistrat şi la Bursa de la Hong Kong, care a închis şedinţa de ieri în scădere cu 1,9%, după o cădere de 6% în timpul sesiunii.
Indicele HSCE al celor mai importante companii din China a coborât cu 3,5%.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum