EVZ vă propune un exerciţiu de imaginaţie, oricât de ciudat şi de inutil ar părea el. Să ne închipuim, pentru câteva minute, că “Mica Unire” ar fi sfârşit la terminarea mandatului încredinţat lui Alexandru Ioan Cuza (după cum se şi stabilise iniţial). Unde ar fi fost astăzi în România? Cine ar fi fost moldovenii? Cine ar fi fost muntenii?
Tindem să credem că avem motive suficient de puternice încât să ne considerăm o naţiune unitară. Întotdeauna însă, reperele precise ale identităţii româneşti rămân invizibile. De fapt, ele există în chiar “marile evenimente” pe care cărţile noastre de istorie le-au popularizat: revoluţiile paşoptiste, Mica Unire, 1 decembrie 1918, august 1968 etc. Ele sunt astăzi imagini ale românismului de pretutindeni, evenimente fără contururi precise, dar cu scopuri clare: acelea de a stimula ego-naţionalismul şi de a oferi pildele atât de necesare unui popor cu puţine repere şi un noian de mituri.
Dezbaterea pe care v-o propune EVZ nu este una trasată de-a lungul liniei naţionalişti-antinaţionalişti. Într-un fel sau altul, toţi ne raportăm la „România”, la identitatea mare şi cuprinzătoare a unui nume care înseamnă şi Ştefan cel Mare şi Nadia Comăneci. Înseamnă el însă şi moldoveni şi munteni? Cum înţelegem părţile componente ale acestei jucării asamblate? Putem să vorbim despre România, demontând-o?
Pentru că, în definitiv, dacă „moldovenii sunt proşti”, „muntenii sunt mitici”, iar milioanele de unguri cetăţeni români vor în permanenţă „destabilizarea”, atunci România nu prea există. Decât ca sumă de teritorii delimitate precis geografic, faţă de care avem un ataşament posesiv. Şi atunci, România ar fi doar graniţe, nu şi milioane de oameni.
CITIŢI ŞI:
O ţară, o naţiune, un conducător
Voi ce credeţi? Cum ar fi arătat „România” fără Unirea de la 1859? Şi, mai ales, cum am putea să exorcizăm demonii care încă ne separă pe categorii, ierarhizând o naţiune care crede despre sine că are un destin unic?
„Unirea, cel mai mincinos pact al istoriei. Cineva ne-a amestecat ca pe nişte bile de loterie şi a ieşit România, care nu poate fi explicată din punct de vedere etimologic. Eu sunt oltean, iar destinul m-a purtat în Moldova-Vrancea, de 35 de ani sunt umilit şi niciodată nu mi s-au recunoscut drepturile pe motiv că sunt minoritate naţională, proscris. Umilit sunt şi astăzi şi trăiesc în umilinţă pentru că nimeni nu a avut curajul să aducă la lumină trăirile mele. Moldova este departe de ce vor unii să creadă. Am privit la Focşani "Hora Ruşinii" unde jucau moldoveni cu moldoveni amestecaţi cu politicienii inculţi. Mulţi dintre ei nu-şi cunosc ţara, originea şi poporul din care fac parte. Într-o zi falsitatea va ieşi la lumina şi reculul dureros al nihilismului ne va elibera, în vederea unei gândiri originare...”
judex, cititor evz.ro
„Eşti un frustrat, amice, şi aşa ai fi fost oriunde ai fi trăit. N-o fi Vrancea raiul pe pământ, dar e în mod sigur peste olteni - am putut face singur comparaţia asta cu ochii mei, cine are de gând să mă contrazică n-are decât!”
PIC, cititor evz.ro
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum