Dezgheţ PDL-PNL pentru guvernare

Autor: Romulus Georgescu, Anca Simina

Negocierile dintre liderii celor două partide ar putea începe chiar săptămâna aceasta. Preşedintele Traian Băsescu nu se opune.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de alegeri, liderii PDL şi PNL au decis să treacă de la simple tatonări la negocieri pentru viitoarea coaliţie de guvernare. Democrat-liberalii le-au propus foştilor parteneri de alianţă să se întâlnească săptămâna aceasta pentru a-şi rezolva din vechile divergenţe.

Esenţiale au fost, potrivit unor surse convergente din cele două partide, asigurările din partea liderilor PDL că preşedintele Traian Băsescu nu se opune, dar şi semnalele date de liberali că sunt interesaţi de o negociere.


Micile probleme, marile interese
 
Negocierile PNL-PDL despre care se vorbeşte în cele două partide ar putea fi, practic, primele discuţii concrete pentru formarea unei majorităţi, chiar dacă liberalii nu au renunţat încă la scenariul unei eventuale alianţe cu PSD. Surse democrat-liberale au declarat pentru Mediafax că „între PDL şi PNL sunt apropieri certe la nivel economic şi fiscal, iar acestea trebuie valorificate în continuare“.
 
Marile probleme rămân însă la nivel de persoane. Dacă liberalii au spus în repetate rânduri că nu mai pot avea încredere în Traian Băsescu şi nici în Theodor Stolojan, din tabăra PDL reproşurile s-au îndreptat în special spre Călin Popescu-Tăriceanu şi apropiaţii lui, Dinu Patriciu şi Bogdan Olteanu.

Înainte de alegeri însă, relaţiile s-au mai detensionat, susţin surse din cele două partide. În calculele făcute de liderii PDL la întâlnirea de luni a conducerii, PNL intră ca primă opţiune de parteneriat, în condiţiile în care democrat-liberalii speră ca, în cel mai bun caz, să obţină 40% din mandate după redistribuire. De cealaltă parte, liberalii recunosc că se tem să nu rămână în afara guvernului dacă premierul desemnat de Băsescu va primi votul parlamentului de teama anticipatelor.

Voie de la Băsescu, semnale din PNL

Dacă până acum au existat doar tatonări între liderii celor două partide, negocierile anunţate vin pe fondul unor semnale încurajatoare transmise recent din ambele părţi.

În ultimele două săptămâni, democrat-liberalii au primit atât de la liberali din executiv, cât şi de la primari PNL din teritoriu semne că se doreşte iniţierea unor discuţii concrete. Contacte în acelaşi sens au existat în această perioadă şi între şefii de filiale judeţene ai PDL şi PNL. În acelaşi timp, PDL-iştii au folosit emisiunile electorale la care au participat împreună cu PNL-iştii, pentru a le face în particular şi propunerea unor negocieri. Ca un semnal pozitiv a fost receptată şi întâlnirea de ieri Băsescu-Tăriceanu de la Palatul Cotroceni.

Refacerea Alianţei ar fi favorizată şi de faptul că o coaliţie PDL-PSD este dată ca puţin probabilă. Chiar dacă interdicţia alierii cu PSD a fost scoasă din statutul PDL, lideri democratliberali au declarat pentru Mediafax că între cele două partide există, în acest moment, o serie de „diferenţe ireconciliabile“.

JURIDIC

Alianţa a murit, trăiască Alianţa

Dacă PNL şi PDL cad la pace, Alianţa D.A., încă valabilă la tribunal, poate fi câştigătorul din punct de vedere juridic al alegerilor. Potrivit Constituţiei, preşedintele desemnează candidatul la funcţia de prim-ministru din partidul care a obţinut majoritatea absolută în alegeri. Dacă rezultatele sondajelor se confirmă la alegeri, Alianţa D.A. poate reprezenta din punct de vedere juridic singurul actor politic ieşit din alegeri cu un asemenea rezultat. Cel mai recent sondaj CURS comandat de EVZ cotează PDL cu 32% şi PNL cu 18%, în timp ce PSD ar obţine 31%. Potrivit unor surse din PDL, statutul juridic al Alianţei rămâne în picioare inclusiv pe 30 noiembrie, având în vedere că nici PNL, nici PDL (fost PD) nu au contestat-o la tribunal în ultimii doi ani de conflict. În plus, cadrul juridic al Alianţei ar asigura, în eventualitatea finalizării negocierilor, şi împărţirea rapidă a funcţiilor, după prevederile din protocol. Preşedintele Băsescu a anunţat recent că doreşte formarea „rapidă“ a guvernului având în vedere criza economică.

Spune-ţi părerea!

  • alfred
    20 noiembrie, 21:38. alfred

    As fi super fericit. Nu as mai suporta sa mai vad mutrele tembelo-pesediste ranjind victorios.In cati ani au fost la putere, de ce nu au facut ce tot promit astazi?Sunt foarte uimit cum populatia varstnica si cea de la sate, in special, poate sa-i voteze, sa creada in promisiunile lor, pentru cate un mic si o sticla de bere.Brucan a fost prea optimist cu cei 20 de ani ai lui.Si mai interesant este de ce, estul tarii are culoarea politica rosie. Oare vecinii de la est influenteaza gandirea celor mai slabi la minte cu ceva mesaje subliminale pe calea undelor radio/TV? Cine ne poate lamuri cu asta? Sau populatia mai saraca se lasa pacalita mai usor cu "gogosi"?

  • Lappas Andrada
    20 noiembrie, 20:59. Lappas Andrada

    Votati PNL pentru o viata mandra si propera.Ganditi-va k PNL a facut multe pentru tara noastra si dak i vom vota vor mai face.Mult succes

  • ioana23
    20 noiembrie, 19:40. ioana23

    am incredre in dl TARICEANU SI IN LIBERALI SI PANA LA URMA EI VOR DECIDE DACA VOR FACE O ALIANTA SAU NU

  • anonim
    20 noiembrie, 17:02. anonim

    Pe vremea guvernarii Nastase binele a mers incet dar tot timpul crescator . Acum ne prabusim !!!!. Pe ce lume traiti bai javre kakanii !!!!. Chiar nu vedeti ca totul de duce dracu ???? Nu vedeti ca pomana EUROPEANA s-a incheiat ??? Mergeti la o banca pt. un credit !!! Nu va da nimeni fara 20 % in lei si 13 % in Euro . Avem rate imobiliare de platit , palatim 25 de ani 78.000 Euro pt. un credit de 30.000 . Asta acum , dar daca ne prabusim si pierdem toata munca din cauza voastra . Daca vine o vreme si va ia lumea in furci ??? Daca expldeaza mamaliga ?. Daca ajungeti la zid ???

    • un ins
      20 noiembrie, 16:41. un ins

      Javrele kakanii au burta plina de cat au furat .Nu le pasa lor de criza economica .Au avut guvernul , agentiile statului primariile oraselor pe mana , s-au imbuibat pentru 3 generatii . Ei discute aliante , oricate ticaloase ar fi , curvasaraia e ceve normal , ling unde au scuipat .!!!!! Care n-au apucat nimic de furat sunt talibani . Care fac foamea , numai sa nu iasa PESEDEU !!!

    • Doc
      20 noiembrie, 16:42. Doc

      a inceput azi, javra rosie. poate mai ai sanse...

    • Florin M.
      20 noiembrie, 17:07. Florin M.

      Domnule (cumva , acelasi DDT ?) , v-am mai spus , nu va mai jucati cu laxativele , ca astea-s periculoase daca sunt folosite peste masura. Va vreau binele , zau , scapati de kakaniile astea obsedante si de diareea verbala. Poate chiar si de adulatia pentru Nastase...

    • observator
      20 noiembrie, 17:22. observator

      se pare ca i-a inebunit stirea cu impacrea pnl-pdl. uite la asta ce tampenii postea si semneaza anonim, ins, ddt, cont 0. cred ca ei,chiar speram ca face vreun partid democratic guvern cu niste analfabeti infractori cu ei.daca rezistam inca 4 ani fara psd in guvern, am scapat de comunism definitiv!

  • Socrate Toma
    20 noiembrie, 16:41. Socrate Toma

    Este , cred eu , cea mai idioata renuntare a PDL-istilor , de a fraterniza cu neocomunistii liberali dar , decat o alianta cu bolsevicii lui Ion Iliescu prefer sa strang din dinti decat sa urlu. Sper ca peronajele care au afectat crunt programul Aliantei D.A. sa dispara din fruntea posibilei viitoare intelegeri politice si ma refer la strigoii liberali Orban , Antonescu , tariceanu cel asin, Norica Neculai si alte excremente ale bratienilor.

  • Expat Admin
    20 noiembrie, 16:30. Expat Admin

    Tipic pentru PNL (dar nu numai): pe site-ul ExpatRomania la sectiunea Critique :) Oportunismul la noi fara nici o disimulare este de toata jena. Totul e sa ramana la putere... nu conteaza programa, realizarile, ...

  • Nick Nolte
    20 noiembrie, 16:24. Nick Nolte

    Cititi va rog articolul EVZ la stiri in dreapta: "Tariceanu ii invita la dezbatere pe Geoana si Stolojan" Invita azi la un duel care va avea loc maine. Nu spune ora, canalul TV. Nu se face asa, total neprofesional!

    • Explicatia
      20 noiembrie, 16:32. Explicatia

      mi-a spus frankenstein.

  • COSTY_CT
    20 noiembrie, 16:00. COSTY_CT

    Sper ca stirea sa aiba si suport in realitate,este singura solutie viabila pentru tara,PDL si PNL sa guverneze impreuna.In conditiile in care PDL va castiga alegerile ,sper sa sa renunte la desemnarea lui Stolojan ca premier si sa se gaseasca o soluite mult mai buna.Trebuie sa iesim la vot si sa votam PDL sau PNL,eu sigur voi vota cu PNL.

  • Gheorghita Eugeniu
    20 noiembrie, 14:53. Gheorghita Eugeniu

    unu--09.13Poti sa fii si...zece, ca tot textul asta il afisezi; este si in Cotidianul. Mai recicleaza-te!rodikakaIar ai aparut. Cred ca PDL-ul iti provoaca vise neplacute si cosmaruri. Mai ai rabdare zece zile si o sa dispari evanescent.

  • Rodika
    20 noiembrie, 14:11. Rodika

    modul in care va pune in practica promisiunilor, nu prezinta cifre concrete, nu indica surse de finantare. Alta promisiune este desfiintarea a 100 de taxe, fara a da un exemplu complet. PDL mai promite, fara sa spuna cum vor obtine acele rezultate, noi locuri de munca, stimularea investitiilor, economiei si realizarea stabilitatii fiscale.

    • make21
      20 noiembrie, 14:56. make21

      Sa intelegem ca PSD PC=PCR ne explica cu ce bani o sa realizeze 1000 km de autostrada, 1000 scoli, 1000 gradinite, 1000 etc???In plus 500000 locuinte sociale cu ce banii??De 18 ani au fost la guvernare oare nu au aratat ce pot in acest timp??De ce nu au facut in acesti 18 ani??Astept lamuriri

    • Liana Ghiorghioff
      20 noiembrie, 16:14. Liana Ghiorghioff

      Nu va luati de biata Rodyca. Cred ca e o adolescenta neajutorata,care posteaza din cand in cand lozinci pro-liberale.E fana Tariceanu. Orice i-ati spune, tot nu pricepe. Maine o s-o cititi din nou cu o cugetare tot atat de plina de miez ca si cea de azi.

  • DDT-USD
    20 noiembrie, 14:02. DDT-USD

    In Ukraina , Victor Iuscenko are in ultimul sondaj national publicat - doar 6 % - din intentiile de vot . REGIMUL KAKANIU S- A PRABUSIT in UKRAINA !!!!!. Acolo regimul a inceput mai inainte ca la noi si se pare ca Iuscenko NU a fost SECURIST . Astea pot fi doua cauze care intarzie si la noi prabusirea TOTALA a regimului KAKANIU . Politica economica si sociala a celor doua regimuri KAKANII , din Ukraina si din Romania , fiind similare , finalurile nu pot fi decat similare . Nota de plata a DEZMATZULUI KAKANIU va fi platita de populatia de rand a celor doua tari .

    • Liana Ghiorghioff
      20 noiembrie, 17:01. Liana Ghiorghioff

      ... razelor de luna asupra galosilor de guma!!" Ei uite numai de asemenea analogii nu auzisem!! Si , domnule draga, iara esti cu "kakaniul" in gura?

  • Florin M.
    20 noiembrie, 13:43. Florin M.

    Valabil numai pentru PD-L si PNL , caci Iliescu si a lui ceata de ciocoi , mai vechi sau mai noi , rezista pe metereze si pandeste momentul sa (ne) mai incalece o data. Cat timp "dreapta" e dezbinata , visele de preamarire ale Imparatului Rosu raman intacte. Daca , insa , PD-L si PNL ajung sa guverneze impreuna (ah , orgoliile !) , supusii Intunecimii Sale n-au decat sa-si oblojeasca ranile la umbra celor 3 trandafiri , macar pentru o vreme.Ar fi mai bine pentru toti "ostenii" de pe flancul drept. Si pentru comandorul Basescu. Dumnezeule , chiar si pentru Romania !

    • Florin M.
      20 noiembrie, 14:07. Florin M.

      ...Iliescu si ai lui pandesc...

  • lc
    20 noiembrie, 13:16. lc

    e rindul pnl sa recistige increderea si respectul romanilor DA dupa atita dezamagire si disperare, sa lase la o parte orgoliul si vanitatea de mare partid istoric , asteptam miscari inteligente si curajoase de la pnl si pdl

  • maria
    20 noiembrie, 11:36. maria

    este cea mai buna varianta.daca revin la vechea formula ii vom ierta pentru toate necazurile care ni le-au pricinuit.dar ca sa reziste alianta postul de prim ministru nu trebuie ocupat de stolojan,iar elena udrea trebuie sa ramana un simplu membru,si nu purtatoarea de cuvant a lui basescu

    • Alex
      20 noiembrie, 15:00. Alex

      Alo! Ar fii bine sa taci...Mihaela te-a facut pulbere. Pe lanaga faptul ca reiese clar ca are o pregatire superioara economica,vine si cu date si dovezi concrete!Fa liniste pe aici te rog..gata cu,curentul ca mi se umfla maseaua de la basescienele ca tine :)

    • Alex
      20 noiembrie, 15:05. Alex

      scuze ca am dat respunsu la mesajul tau...din greseala...E pentru GIULIA!..cea de mai sus

    • MARIA
      20 noiembrie, 16:38. MARIA

      DE CE CREZI CA NU AR RENUNTA ACUM, DACA INTERESELE O CER? CAT DESPPRE E.U., AI DREPTATE, DESI TARE PUTINE FERMEI REZISTA IN POLITICA ROMANEASCA...

  • cont-0
    20 noiembrie, 11:16. cont-0

    Cresterea economica in timpul guvernarii 2004-2004 s-a dovedit falsa si nesanatoasa . A beneficiat de o conjunctura externa favorabila prin cei 3-4 milioane de romani care lucreaza afara si prin investitiile in valuta pe dobanda mai ridicata din Romania . Guvernarea ,n sine , NU A REALIZAT NIMIC : firmele private sunt falimentare , majoritatea si-au dat in somaj jumatate din personal , firmele de stat - complet politizate sunt in agonie . Datoria externa a CRESCUT de 4 ori ( de la 15 la 60 miliarde Euro ) in numai 4 ani . Deficitul comercial a crescut la 15 miliarde Euro , deficitul bugetat a crerscut la 3-4 % , rata inflatiei la 10 % , dobanzile la banci cresc la 14-18 % . Sunt SEMNALE care indica revnirea la situatia dezastruoasa de prin anii 1997- 1998 .

    • Ion Ernst Feher
      20 noiembrie, 11:27. Ion Ernst Feher

      Hm, si EVZ are probleme cu fusul orar. Ma uit la ceasul meu si ora la care publica siteul EVZ postarile si nu-mi vine sa cred. 1) Tu ai alta greseala, nu de ore, de ani...sic 2) Vad ca analizezi, dar nu propui nimic. Cine sa ne scoata din criza (psd, sau pc? da un nume;)

    • Mihaela
      20 noiembrie, 11:36. Mihaela

      O burtica ceva mai mare din care vad ca scoti tot felul de cifre mirobolante. Ia mai studiaza tu care e diferenta intre datoria externa directa si datoria externa totala, care cuprinde toate imprumuturile private garantate de stat si poate n-o sa mai compari mere cu lubenite ca sa zici ca a crescut datoria externa.

    • cont-0
      20 noiembrie, 12:07. cont-0

      erata : este vorba , evident de guvernarea 2004-2008 , asa cum rezulta din context . Cifrele datoriei externe de 15 , respectiv 60 MILIARDE Euro sunt ambele ale datoriei externe TOTALE . !!!! Datoria externa , de orice tip ar fi, tot contribuabilul roman o PLATESTE !!!!! . Cresterea dobanzilor la 18 % ne aminteste de perioada 1997- 1999 , cand megeam la Trezoria de Sector cu geanta de bani ( hartie ...) ca sa luam dobanda de 65% pe depozit de trei luni . Adica alte hartii fara valoare . Amarnici ani ..... . In 2009 ne vom apropia de "valorile" anilor 1997-99. Asa se intampla peste tot unde cresterea se bazeaza exclusiv pe consum : in tarile baltice ( cu cota unica ) s-a ajuns deja la dezastru conomic ; Ukraina a falimentat ; cu ceva timp in urma Argentina a falimentat tot din aceasta cauza .

    • Mihaela
      20 noiembrie, 13:24. Mihaela

      Daca tu pretinzi ca in 2004, datoria TOTALA era de numai 15 miliarde inseamna ca economia era in coma si abia mai respira, daramite sa umble dupa finantari ca sa se dezvolte. Ei bine nu era chiar asa, desi nu departe. La sfarsitul lui 2004, datoria externa totala era undeva aproape de 30 miliarde. Ceea ce s-a contractat in plus in ultimii 4 ani se datoreaza dezvoltarii accelerate a sectorului privat si care, normal, a avut nevoie de finantare. Iar finantarea de pe pietele externe a devenit total accesibila odata cu aderarea la EU. Asta ar fi una din cauzele cresterii. In al doilea rand, in 2007, leul nostru cel de toate zilele a fost valuta cea mai performanta din lume (gasesti pe site-ul de la Bloomberg daca nu ma crezi). Ca atare s-au constituit foarte multe depozite ale firmelor straine in Romania, sume care se socotesc si ele la datoria externa. Cat priveste datoria externa directa, publica, s-a mentinut in jur de 11 miliarde.

    • Mihaela
      20 noiembrie, 13:25. Mihaela

      Dar vazand ca te legi de cota unica cu aceleasi texte ca alti fitilisti pesedisti, nu cred ca merita efortul.

    • Giulia
      20 noiembrie, 13:43. Giulia

      datoria externa a unei tari , fie ca este privata , sau de stat , sub orice forma ar fi , ea se plateste pana la urma de catre POPULATIA acestei tari . Nu vezi in America cum populatia plateste toate oalele sparte , miliardele de euro FURATE de banci ???? Nu exista alti bani , nicaieri , decat cei produsi de populatia tarii .

    • Mihaela
      20 noiembrie, 14:13. Mihaela

      Datoria privata o plateste cine a contractat-o, nu cetatenii, cu exceptia eventual a unor cazuri izolate. Doar teoretic, in cazul in care toate firmele ar deveni insolvabile, ar trece toata suma in sarcina statului si deci a cetatenilor. Ceea ce ar fi doar un scenariu hollywoodian, daca ai apetenta pentru asa ceva. Si lasa America, ca acolo e o alta situatie, la o alta scara. Oricum venirea hotilor de la PSD la putere n-ar face decat sa inrautateasca si mai tare situatia de fapt.

    • Giulia
      20 noiembrie, 14:25. Giulia

      Oricine intra Pe Google va vedea ca mintzi . Arunci cu date mincinoase . Pana si KAKANIUL de STOLOJAN zicea acu cateva zile ca " guvernarea actuala a crescut datoria externa de la 21 de MILIARDE Euro la 65 MILIARDE Euro in doar 4 ani" ( am citat din cuvantarea lui Stolojan pe Google ). Cifre apropiate de cele scrise de mine .

    • Mihaela
      20 noiembrie, 14:41. Mihaela

      Antenele securistului Felix au intors si au sucit si au mintit multe cu privire la ce a spus Stolo. Oricum eu mi-am luat datele din Ziarul Financiar, asa ca ciocu' mic, vorba lui Micky Spaga, un alt vajnic securist. Ma bucur sa va vad plini de disperare.

    • Alex
      20 noiembrie, 15:07. Alex

      Giulia si restu...Alo! Ar fii bine sa taceti...Mihaela v-a facut pulbere. Pe lanaga faptul ca reiese clar ca are o pregatire superioara economica,vine si cu date si dovezi concrete!Faceti liniste pe aici te rog..gata cu,curentul ca mi se umfla maseaua de la nasescieni de genu :)

    • Giulia
      20 noiembrie, 15:28. Giulia

      De ce mintzi cu nerushinare ????........ De ce arunci vina pe Antene lu' Peste cand stirea a fost data pe toate posturile TV si pe agentia Newsin : Afirmatia lui Stolojan cum ca datoria externa a Romaniei facuta de guvernarea actuala a crescut de la 21 MILIARDE Euro la 65 MILIARDE Euro a fost facuta la Casa de cultura a studentulor din Cluj Napoca in fata a 1200 membri P.D.-L sambata 27.09. 2008 . Date luate de pe Google ...

    • Alex
      20 noiembrie, 16:02. Alex

      Bai giulia bai...in primul rand cand ai spus ca declaratia a fost facuta in fata a nu stiu cati membrii pdl m-ai lamurit...e clar ca e o abureala totala din partea partidului de papagali vorbitori!In al doilea rand...sa presupunem ca s-a marit datoria asta...si ce daca ?CE DACA? s-au facut investitii din banii astia..doar nu crezi ca vine banca de la care s-au facut sa ne darame noua investitiile care s-au facut din banii astia.Pe noi nu ne afecteaza cu nimic...tara plateste din datorie in rituml in care s-a platit si pana acum..adica incet incet..sau deloc..pentru aceste "datorii" sunt doar un fel de a spune..orice tara le are si e benefic sa le faca...sunt mai mult un fel de fonduri mai putin rambursabile..Nu o sa porneasca nimeni un razboi impotriva noastra daca le platim in 100,1000 sau un milion de ani :)..daca nu ma crezi intreab-o pe mihaela :))..ca are pregatirea de ati explica cum sta cu economia pe indelete din cate vad :)

    • Mihaela
      20 noiembrie, 16:10. Mihaela

      La fel si cutrele securiste. Exact cum ai inceput si tu, Antenele au sucit si au amestecat in mod voit declaratiile ca sa nu se mai stie despre ce datorie e vorba si sa se induca ideea ca e vorba de datoria publica care va fi platita de populatie bla bla. Chiar am avut o discutie si aici pe forum despre asta, cand Isarescu pomenea de 11 mil. (datoria publica), iar unele ziare vehiculau 65 (de fapt datoria totala si nu publica). Dar ghinion, fitilul tau a esuat. Eu am spus mai sus ca datoria totala era undeva aproape de 30 miliarde, Stolo a spus 21, ma rog, o fi fost 21 la alta data decat cifra pe care am gasit-o eu in ZF si care se referea la mijlocul lui 2005. Sigur ca Stolojan a prezentat critic aceste date, doar fiecare isi face campanie electorala pentru el insusi. Dar nici intr-un caz bazaconiile apocaliptice pe care le-ai prezentat tu.

  • transilvanus
    20 noiembrie, 11:05. transilvanus

    Si uite asa, o luam de la cap. Alta alianta DA, alta balacareala pe functii, alta brambureala sa-si faca fiecare afacerile lui si in final alt colaps al guvernarii. Singura diferenta ar fi daca de data asta ar iesi PNLu si ar ramane PDlu. In rest, aceeasi piesa penibila, jalnica si de TOT RAHATU!!!!!

    • Ion Ernst Feher
      20 noiembrie, 11:14. Ion Ernst Feher

      Deci se reface Alianta DA, iar in timpul guvernarii PDL imburda PNL (tradatorul de ieri) afara din guvern?Ca teorie mere, ca practica nu deoarece: PDL nu are in spate pe paturiciu-iliescu, nici "caracterul" lui tariceanu. Este insa in cel mai influent grup din UE, al popularilor europeni (PPE parca pe romaneste).

  • nemesis
    20 noiembrie, 11:02. nemesis

    este sa revitalizeze acest partid muribund, PNL. Este binecunoscut faptul ca singura menire a liberalilor a fost cea de a asigura propriei clientele politice toate avantajele guvernarii. Pentru a atinge maretul obiectiv al satisfacerii micilor ambitii ale membrilor sai, acest partid nu s-a dat in laturi de la niciun compromis. PD-L nu are decat de pierdut dintr-o astfel de apropiere, PNL doar de castigat. Singura manevra inteligenta a PD-L, a carui pozitie este consolidata prin apartenenta la Partidul Popular European, este sa lase PNL sa moara in pace, pe limba lui.

  • lenin
    20 noiembrie, 10:51. lenin

    Ce-o sa mai plangeti dupa alegeri. Voi ati uitatat?Alianta esteaici langa mine.

  • tepes
    20 noiembrie, 10:44. tepes

    Pentru un popor barbar nu este buna democratia...

  • i.furtuna
    20 noiembrie, 10:23. i.furtuna

    PNL PD = PNL PDL = Bahmu Prigoana =curvasarie politica=nepasare fata de sustinatori

    • Augustin Man
      20 noiembrie, 10:37. Augustin Man

      Preferati PSD-PC? Eu nu.

    • Mihaela
      20 noiembrie, 10:53. Mihaela

      Si ce ar avea de castigat sustinatorii dintr-un conflict perpetuu intre PNL si PDL? Ai avea ce sa citesti in presa de can-can? Asta te doare pe tine? Ce ar avea Romania de castigat? Mai ales ca sunt doua partide cu programe si viziuni economice foarte asemanatoare. De ce sa nu puna umarul impreuna si sa treaca peste antipatiile personale? De ce sa lase tara pe mana celor care au facut tot posibilul sa mentina mentalitatile comuniste, care au praduit-o si care au institutionalizat coruptia? Cei care au nascocit noul cod de procedura penala care favorizeaza infractorii in toate modurile posibile. Ca sa dau un singur exemplu, dar foarte elocvent.

    • Liana Ghiorghioff
      20 noiembrie, 16:55. Liana Ghiorghioff

      Daca din toata scena politica ai inteles numai Bahmu si Prigoana, n-am comentarii. Dar, hai sa te consider un postant serios si cu oarece cunostiinte politice, macar cat in poiana lui Iocan, daca asta iti spune ceva! Cum si-ar putea promova liberalii macar un singur punct din programul liberal de guvernare anexati fiind precum Basarabia, intr-un suvoi rosu de stanga? Eu nu doresc sa traiesc intr-o tara de asistati social asa cum se prefira viitorul rosu al Romaniei. Eu doresc dezvoltarea tarii astfel ca aici sa poate munci toti romanii si sa poata fi platiti decent! PNL-ul isi va pierde electoratul intr-o astfel de alianta iar daca va ramane cu identitatea, asta nu-i va mai folosi peste 4 ani la nimic.

  • one1one
    20 noiembrie, 10:15. one1one

    Este un lucru bun daca se va ajunge la o intelegere. Chiar si cu Tariceanu premier. A fost cea mai buna guvernare de dupa revolutie. Sper sa se refaca alianta DA. Este reprezentativa pentru Romania de azi.

  • Orgonas Cristian
    20 noiembrie, 10:09. Orgonas Cristian

    se pare ca vom intra in sfarsit in normalitate. Este de datoria PDL si PNL sa scoata din joc PSD...

  • Augustin Man
    20 noiembrie, 09:54. Augustin Man

    "Cum ziceam adineaori amicului Branzovenescu: tradare sa fie (cu oarecare emotie) daca cer interesele partidului, dar s-o stim si noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu strabunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare: iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe tradatori..." (Farfuridi)Nu degeaba le-am dat "teapa" nemtilor de doua ori in cursul istoriei! O data tradator, vesnic tradator! Pe de alta parte, nici nu stii ce-i mai bine in perspectiva faptului ca absolut sigur nu sintem suficient de inteligenti ca sa-i aruncam pe comunisti la lada de gunoi a istoriei! Dumnezeu cu mila! Important este sa votam, ca sa nu iasa mai rau decit raul imposibil de inlaturat!

    • MARIA
      20 noiembrie, 16:45. MARIA

      DESI STIU CA NU TRADEZ, DE CE MA SIMT CA SI CUM O VOI FACE? VORBA LUI BASESCU: MARE PACAT CA ROMANII TREBUIE SA ALEAGA INTRE DOI COMUNISTI(SECURISTI)!

  • Marian
    20 noiembrie, 09:35. Marian

    PD-L joaca elegant aceasta incercare si propunere de guvernare care seamana cu o capcana bine pusa PNL. Daca PNL refuza, toata lumea va spune de liberali ca a aruncat Romania in bratele PSD si PNL va disparea. Daca sunt de acord cu PD-L, PNL ramane la putere, va avea prin Tariceanu pe cineva in ierarhia statala (presedintele Camerei Deputatilor) si isi va pastra electoratul. Vreau sa vad ce vor alege. Oricum, un lucru e clar, subliniat si de Stoica ieri, PD-L va fi stalpul urmatorului guvern si nu se va alia cu PSD. PSD se va stinge incet incet in opozitie si multi dintre sefii lor vor intra in puscarie in frunte cu Nastase, Mitrea, Mazare si Hrebenciuc.

    • Gh.Draq
      20 noiembrie, 10:11. Gh.Draq

      Subscriu ! Este cel mai realist comentariu dintre toate scuipaturile de mai sus!

    • brancoveanu george
      20 noiembrie, 19:53. brancoveanu george

      dupa patru ani de galceava ma tem ca Tariceanu si ai lui vor sufla si in iaurt inainte de a se alia la guvernare, mai ales ca ei vor hotara cine va face guvernul dupa alegeri.... Va fi o decizie istorica si de hotararea pe care o vor lua liberalii in viitoarea guvernare va depinde si viitorul acestui partid politic in Romania.....!!!??? O sa vedem ..!!!!!

  • brancoveanu george
    20 noiembrie, 09:26. brancoveanu george

    - in acest caz, cum ramane cu republica prezidentiala.....!!!??? - cine va fi presedintele PNL fiindca Domnul Tariceanu si Domnul Basescu nu se vor intelege ....!!!??? - daca membrii PDL si cei ai PNL care nu vor aceasta alianta sau nu vor primi functii o sa treaca in opozitie...!!!??? -daca UDMR face alianta cu PSD fiindca va primi mai multe functii in guvern de la ei....!!!??? ...ETC...SAMD....

  • Tudor
    20 noiembrie, 08:53. Tudor

    Subiectul este bun pentru presa, si chiar daca este adevarat sunt convins ca o sa-l nege toti cei vizati. A spune akm ca o Alianta D.A punct. ar mai rupe gura targului este o nebunie curata! Ma intreb? Cine mai are nevoie de circ? Cine v-a mai avea nevoie de un asemenea tartor (presedinte ,,jucator,,) sh peste guvernarea urmatoare? Cine mai crede ca de acum incolo ca PNL va avea suficienti membri pentru ai pune ministri? Apoi va intreb cine-i va mai trage la raspundere pe primarii PD-L din marile orase care simt de mult proprietari peste comunitati (Tg Mures, Alba, Brasov, Arad); Votul v-a trebui sa scoata in afara parlamentului asemenea smecheri precum a facuto cu PNTCD ! Altfel vom avea senatori, deputati si presedinte alesi cu 26% din electorat, sau chiar mai putin. Oricum din aceasta fosta alianta multi par sa fi avut prima casa in forma de cort!!!

  • Bogdan
    20 noiembrie, 08:31. Bogdan

    Nu este nici un semnal ca liberalii ar marsa la asa ceva. Ba dimpotriva, atat Tariceanu cat si Bogdan Olteanu nici nu discuta cat timp PDL e pe post de ecoul lui Basea((individ in care nu se poate avea nici o incredere). Si bine fac!Pe de alta parte PDLul e disperat, daca nu accepta liberalii sa faca guvern impreuna, pe stoloboci ii paste o opozitie indelungata. Tocmai de aceea toate oficinele si oficioasele au primit ordin sa trambiteze despre refacerea aliantei. In realitate sansele pt o guvernare PDL-PNL sunt practic nule.

    • observator
      20 noiembrie, 09:47. observator

      oricum, pnl-ul n-ar trebui sa accepte sa dea ministri sub un prim ministru psd-ist. in acest moment niciun membru psd nu poate gira functia de prim ministru, din motive insurmontabile de competenta sau foarte grave de moralitate. deci, avind in vedere scorul electoral ce se prefigureaza, tot o alianta pnl-pdl pare mai logoca.

    • Bogdan
      20 noiembrie, 17:49. Bogdan

      De acord cu prima parte, insa un guv PDL-PNL momentan este o pura utopie, in afara faptului ca "PDL fara Basescu" este un nonsens, orice intelegere intre pedelisti si liberali are termen de garantie 5 minute. (stolobocii au caracter zero, iar Basea caracter infect!)Toata campania deontologilor de apropiere intre PDL si PNL nu cred sa aiba decat scopul de a'i indeparta pe antibasescieni de liberali. Dupa parerea mea o noua manipulare oranj.

  • delia.w.
    20 noiembrie, 08:30. delia.w.

    Dupa ce s-au balacarit ca la usa cortului acum se gandesc sa refaca D.A.-ul ? Lucru mare cu politca romaneasca ! Doctrina ? Care doctrina ? Votul sa vina !Daca stam si ne gandim nu ar fi o idee rea , numai asa am scapa sigur de urmasii lui Ilici .

  • Stefan
    20 noiembrie, 07:44. Stefan

    Da, Doamne mintea cea de pe urma, Aliantei! Rai, smecheri, stilati in ... alunecari, tot sunt mai buni decat PSD-istii. Si stiti de ce? Pentru ca aduna impreuna un "popor de electorat" care, chiar daca nu integral, mai intelege cate ceva din ceea ce are nevoie tara si, chiar daca nu are o putere reala (din cauza acestor politicieni lamentabili), poate salva aceasta tara ... violata sistematic de clasa politica.Interesant este ca noi, la nivelul nostru, suntem mari moralisti, dar cred ca daca ne-am vedea in functii in care shpaga porneste de la 1 milion de euro, am fi la fel ca ei. Nu se spune ca "Tot poporul e un neam"?

    • doina
      20 noiembrie, 12:10. doina

      cu riscul de a te enerva peste poate, ma bag putin in seama!nu e cazul sa generalizezi, eu sunt convinsa ca exista oameni care nu s-ar manji cu diverse spagi si comisioane à la roumaine.un exemplu a fost coposu, despre care se spunea ca este incoruptibil, asta facandu-l de neatacat.si or mai fi si altii ca el.ce ai spus tu, este echivalentul lui '' toti suntem vinovati de comunism '', scuza preferata a criminalilor comunisti.

    • Liana Ghiorghioff
      20 noiembrie, 16:44. Liana Ghiorghioff

      Pentru ultimul paragraf, va marturisesc ca aproape ca va dau dreptate.Cea mai mare zicere din rugaciunea scrisa in Biblie si pe care am invatat-o din frageda copilarie, mi se pare "si nu ne duce pe noi in ispita!" In vremurile astea groaznice cand hotia si spaga au ajuns sport national, am rostit-o adeseori si m-am bucurat ca meserie mea e departe de a ma pune in astfel de situatii. Si iar fac o analogie biblica, daca vreti. Cand Adam si Eva au mancat din pomul interzis, Dumnezeu i-a alungat din gradina Edenului iar pe sarpe l-a blestemat. In zilele noastre sarpele, ramane cel mai des nepedepsit!

  • Cornel
    20 noiembrie, 07:23. Cornel

    consider ca PNL si PDL nu trebuie sa faca mare tam tam pe chestiunea aceasta.ei trebuie sa guverneze - cum necum, sa guverneze fara UDMR si alti sateliti. PSD-ul nu trebuie sa fie lasat la guvernare, mai ales in astfel de momente. aduceti-va aminte unde eram in 2004 cu PSD. si PSD-ul, in afara de impartit bunul comun la cei defavorizati (contra voturi) n-a cladit nimic, decat coruptie, coruptie si iar coruptie. PSD fura mai mult decat poate fura vreun partid. si uitati-i - zburda liiberi, cu pretentii la un nou mandat.

    • ramona
      20 noiembrie, 10:30. ramona

      Iti dau dreptate! Si ar trebui sa vedem cu totii acest lucru! Fiti intelepti si nu votati psd-ul! Ganditi-va la copiii vostri, la viitorul lor!Orice, dar nu psd!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele