DIANA EVANTIA BARCA: Schimbarea pe furate

Nu in ultimul rand, erau niste ani ai muzicii, in care lumea devenise regatul marelui „Rock”, un zeu pe care artistii si publicul il slujeau cu multa credinta, si care abia mai tarziu avea sa se retraga spre publicul sau cu plete, detronat de coloratul disco. Pe la sfarsitul anilor ‘70, rock’n’roll-ul, ajuns un fenomen de masa, facea ca starurile pop-rock sa vanda milioane de albume, in timp ce genurile electro, cu Vangelis si Mike Oldfield, capatau forta.

Rockul progresiv castiga pariul de piata cu Pink Floyd sau Genesis, iar adeptii soundului agresiv, de la Deep Purple la Black Sabbath, AC/DC si Judas Priest, scriau pagini importante in istoria muzicii. Inspirata de valorile valului hippie, America experimenta, la randul ei, rockul - cu The Eagles, Dire Straits sau Bruce Springsteen, pastrand un ochi deschis si spre funk si soul. Se anunta deja era freneziei disco.
     
In Romania, tinerii glam traiau schimbarea ceva mai tarziu si „pe furate”, visand, intotdeauna cu doi-trei ani mai tarziu decat Vestul, la Creedence Clearwater Revival sau Pink Floyd, dar reusind sa-si desfaca pletele din agrafe doar joia, cand se intalneau la concertele de la „Petofi Sandor” sau spre sfarsit de saptamana, la cele de la Arenele Romane, din Club T4, la Casa de Cultura „Infratirea intre Popoare” sau la vestitele baluri din Popesti Leordeni.

La „Petofi Sandor” erau niste seri care aminteau, spun cei de atunci, de spectacolele lui Frank Zappa, desi artistii nu aveau stative si cantau in dreptul unor microfoane atarnand de o sfoara intinsa de-a lungul scenei. Iris facea parte din acest peisaj: baietii se imbracau ciudat, izbeau boxele si cantau mult Thin Lizzy. Se comportau, la randu-le, punk, si asta in plin comunism, si nimeni nu le spunea, deocamdata, nimic.

Regele a plecat, traiasca regele!

Era o vreme, asa cum avea cineva sa noteze, in care cozile la lapte si carne erau dublate de cozile la concerte. Dupa vreo doi-trei ani de repetitii pe la Fabrica de Mezeluri (unde partea buna era ca reuseau sa si manance!), Iris, o trupa inventata de trei baieti care abia mai tarziu aveau sa fie intelesi drept razvratiti, avea sa cucereasca un public ramas, chiar in acel an, fara unii dintre cei mai importanti idoli. In noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul in care trupa Phoenix se ascunsese in drumul spre libertate trecuse granitele Romaniei prin vama de la Portile de Fier.

Iris, Compact si Semnal M, trupe nascute in acelasi an, urmau sa le incante, mai tarziu, fanii. A inceput ca o joaca, si nu ca o revolta: „Venisem din armata si m-am intalnit cu prietenii... ne invatam unul pe altul Jimi Hendrix si altele pe care le ascultam la vremea aceea. Nu stiam prea multe despre cenzura, aveam doar 20 de ani”, spune Nelu Dumitrescu. Un an mai tarziu, in 1978, Mihai Pocorschi si alti cativa prieteni formau nucleul altei trupe care si-a pastrat legendele, Holograf.

Glam-ul trupelor care faceau pe atunci voga in lume, americanii Kiss care lansau mode, extravaganta Queen dupa Bohemian Rapsody sau grandoarea celor de la Pink Floyd dupa „The Wall”, ramaneau doar motoare de speranta pentru rockerii romani care s-au dezvoltat prin ‘80 si printre ale caror povesti revine constant frigul care ii impiedica sa-si acordeze chitarile chiar si la inregistrarile Electrecord, restaurantele care serveau doar vreo 12 portii pe zi, mai putin decat ar fi mancat o trupa, penele de curent care lasau din cand in cand salile in bezna si un radio slavind, cu rare variatii, acele decenii de impliniri marete.

Nici macar sa copieze o trupa glam n-ar fi putut, pentru ca nu existau farduri de calitate, iar culorile de atunci dadeau rau pe scena. Blugi evazati aveau, bocanci, tricouri mulate si la gat... rezistente de frigider.

„Nu puteti sa va dati seama ce friguri erau prin hoteluri... Era frig in masina cu care mergeam in turnee, rata care circula acuma pe la tara, niste masini care mergeau cu 40 la ora si ne purtau din oras in oras. Desfaceam becul, desfaceam firele si le legam sa ne punem aeroterme, pe care oricum nu le gaseai in comert. Ne puneam o patura la geam si dadeam drumul la aeroterme. Era mai frig in sala decat afara, noua ne inghetau mainile, iar spectatorii erau cu caciuli”, spune Nelu Dumitrescu.

Probabil ca e greu sa faci prea multe judecati de valoare, gandind la lucruri care unora nu li se mai par verosimile acum. „Tot ce s-a intamplat cu Iris e o chestie de facut un film. Poti sa razi, sa plangi, sa devii melancolic, sa fii nervos. Dar noi am mers inainte, nu ne-am gandit cati ani avem, nu am stat sa ne uitam in urma, am mers cu acelasi entuziasm inainte, intotdeauna”...