Dinică: „Am cunoscut multe femei”

„Am cunoscut multă lume, multe femei...Dar nu am avut timp să mă gândesc şi la asta. Pe primul plan a stat întotdeauna munca pe scenă”, mărturiseşte el în „Un actor pentru eternitate”, ultima monografie pe care i-a dedicat-o Mia Pădurean.

„Dragostea nu are vârstă, indiferent că este în primăvara anilor sau a toamnei, ea răbufneşte şi îşi cere drepturile: după o perioadă lungă de celibatat, m-am întâlnit cu Gabi, actuala soţie, din întâmplare”, punctează actorul.

Liber ca păsărea cerului

În 1995, Gheorghe Dinică fost invitat acasă la o familie de prieteni, pe care nu-i văzuse de mult timp. În faţa lui, la masă, stătea o doamnă distinsă, care i-a atras atenţia şi căreia i-a propus, timid, o întâlnire, la sfârşitul vizitei.

„Întâlnirile au fost deosebite. De la discuţii filosofice la amuzament, de la tandreţe şi voie bună, la excursiile care completau acea stare de spirit”, povesteşte autoarea ultimei cărţi despre actor.

„Aveam şaizeci de ani, până la acea vârstă am cunoscut tot ce se putea cunoaşte. Eu eram liber ca pasărea cerului. Din viaţa mea boemă, am simţit nevoia să mă aşez”, mărturiseşte Dinică. Pe 2 februarie 1996, cei doi au celebrat cununia civilă, apoi, mai târziu, cununia religioasă.

„Ăsta e bărbatul meu”

În familie, i se spunea Gigi. Colegii şi prietenii i se adresează cu Gheorghe, doar Marin Moraru şi Radu Beligan îl strigă Gigi, la fel, cum îl numea şi Ştefan Iordache. Soţia îl strigă tot Gheorghe. „Suntem o familie de Gheorghe”, declară Gabriela-Georgeta Dinică, fericită că actorul a devenit parte din destinul ei.

Dinică afirmă că nu şi-a dorit copii, pentru că nu ar fi avut timp de ei. „Iubesc copiii, dar nu m-am gândit niciodată să fiu tată”, recunoaşte Gheorghe Dinică, care şi-a transferat afecţiunea paternă asupra nepoatei soţiei sale. „Ornella Georgia a locuit cu noi, din 1997 până în 2005. Soţul meu o iubeşte mult şi ea îl adoră, spune că este cel mai minunat bunic. Ăsta e bărbatul meu”, apreciază doamna Dinică.

„Dormeam cu ţigara pe piept”

Gheorghe Dinică face destăinuri inedite în cartea „Un actor pentru eternitate”, apărută recent la Editura Limes, din Cluj, în care autoarea Mia Pădurean relatează întâmplările la persoana a III-a, transformându-l pe actor într-un personaj de roman.

Dinică apare în centrul unor întâmplări duioase din copilărie, în care sunt creionate portretele bunicilor sau ale prietenilor.

De asemenea, actorul povesteşte despre „hotărârile radicale” din viaţa sa, ca aceea de a renunţa la ţigări. „Fumam foarte mult, dormeam cu ţigara pe piept. M-am lăsat cam de 17-18 ani. Puneam pachetul de ţigări pe masă şi nu mă atingeam de el. De ce să le ascund? Trebuia să am voinţă. Fumam ţigări Papastratos. Dacă vezi pachetul şi nu te atingi de el este lecţia cea mai puternică de voinţă”, subliniază actorul.

Copil al străzii

Gheorghe Dinică vorbeşte în premieră, în volum, despre viaţa grea din vremea copilăriei marcate de ravagiile celui de al doilea Război Mondial: „bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, care urmărea să distrugă triajul feroviar, în câteva ore, a făcut un cimitir din cartierul Giuleşti”.

Atunci copilul Gigi Dinică, care împlinise 10 ani pe 1 ianuarie 1944, a fost salvat ca prin minune, dar mulţi dintre prietenii lui de joacă au fost ucişi chiar sub ochii lui.

A devenit copil al străzii. Totuşi nu a luat-o pe căi greşite, iar băiatul lăsat în voia nimănui a continuat să meargă la şcoală şi să muncească pentru a câştiga bănuţi să se întreţină.

La insistenţele actriţei Dina Cocea, Dinică a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică cu bursă republicană. A absolvit Institutul în 1961, iar doi ani mai târziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob.

Pledoarie pentru lichele

A început cu roluri de bătrâni, roluri de compoziţie, apoi a trecut la personaje negative. Rolurile sale au fost influenţate de filmele americane pe care le văzuse, în copilărie şi în adolescenţă, prin cinematografele din cartier.

A interpretat zeci de roluri de teatru, la Comedie, la Bulanda şi la Naţional, jucând şi în peste 60 de filme. Printre rolurile antologice sunt cele din „Felix şi Otilia” (1971), în regia lui Iulian Mihu, „De ce trag clopotele, Mitică?” (1982) şi „După amiaza unui torţionar” (2001) ale lui Lucian Pintilie sau „Filantropica”(2002) lui Nae Caranfil.

„Eu am avut marea şansă, în teatru şi în film, să joc roluri negative. Nu regret că le-am jucat, pentru unii sunt monştri, pentru mine aveau şi haz”, consideră Dinică.

Dacă eşti un „făt frumos”, o faci pe îndrăgostitul şi cam atât, este de părere actorul, care a făcut o adevărată pasiune pentru rolurile de deberdei şi de escroci. „Aşa cum spuneau bătrânii mei profesori, este o mare calitate să te transpui în fel şi fel de lichele”, apreciază actorul.

SERIAL

„Voi fi generalul Grigorie Vulturesco, erou al României”

Gheorghe Dinică îi are alături pe Dana Dembinski, Marin Moraru şi Dan Condurache, în „Aniela”, noua producţia de pe Acasă.

De această dată actorul îl lasă în urmă pe bulibaşa Aurică şi îmbracă haine de general: „Eu voi fi Grigorie Vulturesco, un general in rezervă şi erou al României de la începutul secolului al XX-lea. Personajul meu e altceva decât ce am jucat până acum în «Inimă de ţigan» şi apoi în «Regina». Este un rol greu dar şi frumos în egală măsură. Pregătim o mare lovitură de televiziune”, mărturiseşte Gheorghe Dinică.

Impune doar prin prezenţă

„Când intră pe platoul de filmare toţi ceilalţi rămân încremeniţi: actori secundari. figuranţi, echipa tehnică, toţi devin uşor inhibaţi de prezenţa lui Dinică”, aşa îl descrie pe actor autorul Constantin Paraschivescu, în volumul „Histrion de cursă lungă”, apărut în 2002 ca supliment al revistei „Teatrul azi”.

„Impune doar prin prezenţă, fără să facă nimic. Vibrează aerul din jur. Tresari, eşti cu ochiul pe el. Critica franceză l-a numit cetăţean francez travestit în actor. Gheorghe Dinică ar fi pentru noi, asemeni, un cetăţean român travestit în actor. (…) Cu privirea-laser şi voce şuierătoare, cu mişcări atent studiate şi, în acelaşi timp, imprevizibile, de fiară la pândă – iată una dintre multiplele ipostaze ale actorului Gheorghe Dinică. Marea performanţă a lui este de a fi multiplu fără a-şi pierde identitatea. Cariera lui nu a alterat umanul”, subliniază Paraschivescu, în cartea sa.