Dinu: „Este inadmisibil să vorbim despre îndepărtarea lui Răzvan”

Autor: Mihai Voinea

„Procurorul” crede că Borcea şi ceilalţi conducători de cluburi care îl contestă în aceste zile pe selecţioner ar trebui cenzuraţi de presă, fiindcă n-au habar de fotbal.

În avalanşa de critici aduse lui Răzvan Lucescu de aşa-zişii oameni de fotbal, opiniile lui Cornel Dinu, administratordelegat la Dinamo, se de taşează prin echilibru şi com petenţă. Fost selecţioner al României în perioada 1992-1993, „Procurorul” a analizat pentru EVZ situaţia creată la echipa naţională după partida cu Franţa. Oficialul „câinilor” îl laudă pe Lucescu junior pentru spiritul pozitiv pe care l-a adus la prima reprezentativă şi îi pune la zid pe conducătorii care strică intenţionat atmosfera de la naţională. Cornel Dinu crede că presa trebuia să impună un „autocontrol prin competenţă” şi să publice numai opiniile specialiştilor, atunci când vine vorba despre naţionala României.


EVZ: Domnule Dinu, cum vi s-a părut meciul cu Franţa?
Cornel Dinu:
Am obţinut un rezultat foarte bun, care continuă o serie de realizări şi desăvârşeşte o stare de spirit pozitivă la echipa naţională. Sigur, mai sunt unele lucruri de pus la punct, inclusiv la nivelul selecţiei, dar sunt sigur că Răzvan Lucescu va şti să asculte şi să ia decizii în consecinţă.

La ce vă referiţi mai exact?

Avem un ax central bine conturat, pornind de la Coman şi terminând cu Marica, dar jucătorii de pe benzi, Max Nicu şi Mara, sunt nişte soluţii care trebuie reevaluate. Mara s-a comportat bine în partidele cu Lituania şi cu Ungaria, dar acum l-a avut ca adversar pe Evra, cel mai bun fundaş stânga din lume la această oră. Cristi Tănase, acum accidentat, şi Adrian Cristea mi se par nişte variante mai inspirate. După părerea mea, şi postul de fundaş dreapta ar trebui regândit, Maftei fiind un fotbalist uşor de depăşit la acţiunile în viteză. Săpunaru mi se pare mai puternic.

„Antrenorul e nevoit să asculte toate părerile”

Aţi spus că Răzvan Lucescu ar trebui să asculte şi să ia decizii în consecinţă. Pe cine trebuie să asculte?
Mă refer la specialişti, nu la conducătorii de club care sunt absolut subiectivi şi care ar trebui cenzuraţi de presă. Răzvan trebuie lăsat să gândească, dar e normal să ţină cont de toate părerile. Trebuie să le asculte, dar el este cel care ia deciziile.

Înţeleg că dezaprobaţi presiunile făcute de Cristi Borcea şi de ceilalţi conducători...
La nivelul echipei naţionale ar trebui impusă o autocenzură prin competenţă, pentru că nicăieri în lumea civilizată conducătorii de club nu sunt chestionaţi la televiziune în legătură cu echipa naţională. Nu se poate ca într-o emisiune sportivă să vorbească 60 de minute un singur conducător. Despre echipa naţională trebuie întrebaţi doar specialiştii, pentru că, dacă nu vom impune acest autocontrol prin competenţă, nu facem decât să înarmăm tribuna cu bulgări de contestare.

Sunt voci care spun că selecţionerul ar putea sfârşi înfrânt în lupta cu patronii. Cum comentaţi?

Aşa cum am mai spus, la echipa naţională există o stare de spirit foarte bună şi este inadmisibil să vorbim despre varianta îndepărtării lui Răzvan Lucescu. Sunt sigur că cei din federaţie sunt mult mai competenţi decât cei care critică şi vor şti să-i ignore. Selecţionerul trebuie lăsat să construiască.

DRAMA NEAMULUI

„Ne pricepem să construim prin dărâmare”

Cum vedeţi jocul cu Austria?

Va fi un meci greu, pentru că austriecii alcătuiesc o echipă în creştere. Partida aduce oportunitatea de a verifica mai multe variante pentru viitorul primei reprezentative. Să sperăm că această atmosferă încărcată de tensiune nu va afecta randamentul şi concentrarea jucătorilor.

Consideraţi că valul de crit ici aduse metodelor de selecţie folosite de Răzvan Lucescu poate afecta procesul de reconstrucţie al primei reprezentative?
Din păcate, noi ne pricepem foarte bine să construim prin dărâmare, aceasta este drama neamului nostru. Suntem un popor capabil să realizeze multe lucruri frumoase, iar francezii au cunoscut foarte bine această capacitate de-a lungul timpului, dar ne pricepem să şi dărâmăm.

Nu credeţi că puteam adopta o tactică mai ofensivă în Franţa, din moment ce numai victoria ne păstra în cărţile calificării?

Franţa este o echipă mai puternică decât România, cel puţin la nivel individual. Puteam încerca să atacăm mai mult, dar nu în momentul în care îţi lipsesc trei oameni care nu contează în lupta pentru posesia balonului. Mă refer aici la Mara, Max Nicu şi, în multe momente, chiar şi la Romeo Surdu.

CITIŢI ŞI:

Lucescu jr, singur împotriva tuturor
Răzvan Lucescu: „Mă bat cu toată lumea”
Rodion Cămătaru: "Să avem răbdare cu Răzvan"
Lucescu: "Am luat totul de la zero"

 

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele