Avertizare oficială pentru „boboci”
Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, le-a cerut repre zentan ţilor USH - în urma întâlnirii de luni - să-i furnizeze informaţii cu privire la facultăţile şi specializările care au acreditare de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi pentru care solicită diplome în acest an.
Totodată, ministerul îi atenţionează pe viitorii studenţi să fie mai atenţi înainte de a se înscrie la una dintre facultăţile universităţii: „MECI atrage atenţia candidaţilor, părinţilor sau altor persoane interesate să verifice cu atenţie listele înainte de a depune dosarul de admitere la această instituţie”.
În documentele publicate de MECI se arată că pentru majoritatea specializărilor acreditate nu au fost depuse ulterior şi dosarele de evaluare periodică.
„Ultima cerere de acreditare pe care am primit-o de la «Spiru» e din 2004, când s-a cerut acreditare pentru cinci specializări la învăţământ la distanţă şi cinci la frecvenţă redusă. Or, ei acum, în reclama pe care o fac admiterii, anunţă 50 de specializări la acest tip de învăţământ”, a explicat Robert Lorentz, consilierul ministrului educaţiei.
Diplome fără acoperire
Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei în perioada 2004-2005, crede că „Spiru Haret” a crescut şi datorită românilor care doreau o diplomă de studii superioare, chiar dacă aceasta nu era recunoscută.
„Este o problemă a mentalităţii generale, e vorba despre dorinţa de a avea un certificat, nu cunoştinţe. Consumatorii nu au ţinut seama de faptul că facultăţile nu sunt acreditate, iar universităţile private sau cele de stat de slabă calitate, nu doar «Spiru Haret», au susţinut impostorii”, a explicat Miclea.
Acesta a specificat şi că greşeala USH a fost să nu se supună acreditării. „Devenind din ce în ce mai puternici, au devenit şi orgolioşi, şi puţin proşti. Au confundat evaluarea cu acreditarea. Ei pot să se evalueze la orice agenţie europeană vor, dar nu pot să se acrediteze decât la ARACIS”, a spus Miclea.
Şi Andrei Marga, fost ministru al educaţiei între 1997 şi 2000, şi-a declarat dezaprobarea faţă de situaţia creată. „O ţară cu ceva peste 20 de milioane de locuitori nu poate şi nu va putea susţine adecvat peste 90 de universităţi (câte sunt astăzi recunoscute de parlament). Această eroare atrage, între altele, o corupţie endemică. În fapt, România are prea multe unităţi ce se botează pompos «universităţi» şi prea puţini studenţi”, a transmis Andrei Marga ieri.
Vezi specializările acreditate şi centrele de învătământ la distanţă ilegale.
ŞTIRE PUBLICATĂ LA ORA 11.10 ŞI ACTUALIZATĂ LA ORA 13.30
Miercuri, 15 Iulie 2009. 0 vizualizări, 154 comentarii, 0 voturi
„Spiru Haret”, în ilegalitate
53 de centre teritoriale pentru învăţământ la distanţă de la Universitatea „Spiru Haret” (USH) funcţionează ilegal, lista lor fiind publicată ieri pe site-ul instituţiei. Nouă dintre acestea sunt peste hotare, în Italia, Israel, Franţa, SUA, Canada, Austria, Germania, Republica Moldova şi Spania, iar 44 în ţară.
Studenţii care n-au urmat o specializare acreditată la „Spiru Haret” nu vor avea diplome de absolvire recunoscute, susţin oficialii MECI. Şansa lor de a obţine actul recunoscut oficial este să îşi dea licenţa la una dintre universităţile acreditate.
Reprezentanţii din Educaţie consideră că una dintre cauzele pentru care s-a ajuns la această situaţie este, pe lângă legislaţia prea permisivă, faptul că tinerii români sunt interesaţi să aibă o diplomă cu orice preţ, chiar dacă actul nu are nicio valoare după absolvire.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum