“Doina Cornea sau Tismăneanu? Am ales-o pe prima. Acum plătesc”

EVZ: Puteţi să-mi spuneţi cu cine stau de vorbă?
Marius Oprea: Cu siguranţă, staţi de vorbă cu Marius Oprea. Calitatea oficială nici eu nu o cunosc prea bine. E o situaţie cumva paradoxală. Pe de o parte, joia trecută am fost invitat la o întâlnire cu şefii de agenţii guvernamentale unde am fost primit ca preşedinte al institutului. Pe de altă parte, avem mari probleme în desfăşurarea activităţii curente a instituţiei pentru că nu putem angaja contracte. În adresele oficiale care îmi vin de la guvern sunt preşedinte.

Din punct de vedere legal Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu mai există. A fost înlocuit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Chiar am întrebat: ‘semnez pentru salarii, semnez pentru contractele de activitate curentă, dar pentru altele nu’. Editarea cărţilor pe care le avem în plan e blocată. E ca şi cum dimineaţa şi la prânz sunt preşedinte, iar seara nu mai sunt. Nu înţeleg foarte bine. În opinia mea, de vreme ce domnul Zamfirescu (n.r. preşedintele fostului Institut Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, dizolvat prin comasare cu IICCR) a acceptat funcţia de director general adjunct, într-o şedinţă a comitetului director a noii instituţii...

Comitetul acesta nu există, domnule Oprea. Legea spune că ar trebui să existe un consiliu format din 15 personalităţi ale societăţii civile, alese de noul preşedinte.
Există şi comitetul director executiv care se înfiinţează prin decizia preşedintelui. Reiau: am luat act de faptul că domnul Zamfirescu acceptă să fie director general adjunct în noua organigramă şi să se ocupe de memoria exilului. Restul rămâne conform structurii IICCR, pentrul că INMER-ul a fost absorbit de noi, nu invers. Întrucât nu a existat niciun fel de decizie oficială de demiterea a mea din funcţie...

Din moment ce instituţia s-a dizolvat, nu înseamnă că aţi fost şi dumneavoastră demis?
Cineva trebuia să-şi asume responsabilitatea şi să semneze pentru derularea activităţilor curente. În luna decembrie am avut mari probleme. Fiind în imposibilitate de a semna contracte pe noua instituţie, ni s-a tăiat curentul, n-am avut căldură şi aşa mai departe. Deci aici a fost ca în grotă. S-a întârziat cu plata salariilor. În cele din urmă, la trezorerie au acceptat, în lipsa altei decizii, să respecte decizia anterioară de numire a mea la IICCR, semnată de premierul Tariceanu. Aşa am putut debloca în trezorerie cheltuielile curente şi aşa funcţionăm.

Nu e ilegal?
Atâta vreme cât eu nu am fost demis la noua instituţie realizată prin comasare, nu. Nici domnul Zamfirescu n-a fost demis. Dar dânsul a acceptat noua organigramă a instituţiei, în care e director general adjunct. Nu i-am impus-o eu, că nu pot să-i smulg omului semnătura. În aceste condiţii, noi funcţionăm cu mine pe post de... (se gândeşte câteva secunde)

Preşedinte de facto...
Da.

De jure rămâne de văzut.
Aşa e. Poate îmi vor imputa faptul că am dat salarii angajaţilor. Voi avea cam mult de plătit, dar n-ar fi prima oară şi nu mă sperii de asta. Deciziile sunt, din acest punct de vedere, în deplină legalitate. Eu aşa consider, pentru că nu am fost demis.

Noua organigramă a fost propusă guvernului?
Va fi înaintată guvernului săptămâna viitoare. Şi tot eu o voi semna. Rămân în continuare preşedinte, până la o decizie.

Din partea guvernului n-aţi primit niciun semnal?
Nu, n-am primit nimic.

Aţi încercat să vorbiţi cu cineva de acolo?
Atât am făcut: m-am dus săptămâna trecută la cabinetul primului ministru şi am depus raportul de activitate al institutului pe anul trecut. Un munte de dosare. Ceea ce pot să vă spun este că decizia mea de numire întârzie din cauza presiunilor exercitate de persoane pe care le-am numit deja în presă.

Vă referiţi la Vladimir Tismăneanu.
Da, dar nu numai el. Vladimir Tismăneanu îşi doreşte funcţia de preşedinte de onoare al Consiliului Ştiinţific. Această funcţie însă a fost ocupată de Dorin Tudoran.

Vladimir Tismăneanu neagă informaţia pe care o vehiculaţi.
Dacă vreţi vă arăt minuta întâlnirii cu Tismăneanu şi cu consilierii prezidenţiali.

Vă referiţi la întâlnirea din martie 2009, în cadrul căreia s-a discutat unificarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste cu IICCR-ul.
Da. Eu am încercat atunci să obţin un compromis. Problema era că din board-ul IICCR primisem ecouri extrem de negative. Doamna Doinea Cornea mi-a spus că demisionează dacă domnul Tismăneanu va fi cooptat.

Care era motivaţia doamnei Cornea?
Însăşi persoana domnului Tismăneanu. Doamna Cornea poate nu uită, aşa cum am uitat mulţi, că domnul Tismăneanu a scris o carte controversată de interviuri cu fostul preşedinte Iliescu. În acelaşi timp, domnul Tismăneanu mă acuză pe mine că vreau să scriu o carte despre Băsescu.

Intrăm pe nisipuri mişcătoare. Haideţi să ne amintim că şi doamna Cornea a avut o poziţie cel puţin ciudată în campania electorală pentru prezidenţiale.
Asta a fost poziţia domniei sale.

ÎNTÂLNIREA

"Vine un moment când ţi-ai atins limita"

Să revenim la întâlnirea din martie 2009.
Nu înţeleg de ce Vladimir Tismăneanu neagă, e consemnat în minuta întâlnirii. Şi mai sunt multe altele.

Consiliul Ştiinţific care ar fi apărut în urma unificării Comisiei Tismăneanu cu IICCR ce ar fi trebuit să facă?
Ar fi trebuit să traseze liniile directoare de analiză în activitatea institutului. Haideţi să spunem că era o discuţie care avea loc pe fondul câştigării alegerilor de către PDL. Adică ceva de genul “domnule, dacă vrei să rămâi în funcţie...”.

Aşa aţi receptat întâlnirea respectivă?
Bineînţeles. Aşa s-a şi pus problema. Nu în aceşti termeni, dar era de domeniul evidenţei.

Păi n-aţi aplicat niciuna dintre propunerile lor.
Nu, n-am aplicat. Pentru că Doinea Cornea, Cristian Pârvulescu, Petre Mihai Băcanu din boardul vechiului IICCR au spus că îşi dau public demisia şi fac scandal.

Aţi încercat să jonglaţi, înţeleg. Pentru că nu i-aţi informat nici pe participanţii la întâlnire că există astfel de impedimente.
Nu atunci. Dar am avut un schimb de emailuri cu Vladimir Tismăneanu. Presiunile au continuat. Ei voiau să-mi tai din bugetul meu ca să îndeplinesc dorinţele lor. Am făcut totuşi ceva: i-am îndeplinit dorinţa lui Vladimir Tismăneanu ca pe site-ul IICCR cartea sa ” Perfectul acrobat” să fie declarată cartea lunii. Ca să-i satisfac orgoliul. Dar vine un moment când ţi-ai atins limita. Pentru că eu nu am cedat acestor presiuni, au vrut să mă schimbe.

E o speculaţie sau o certitudine?
Documentul care conţine detaliile întâlnirii din martie 2009 arată tentativa de arondare a IICCR la Comisia Prezidenţială. Şi mai e aici un lucru care trebuie avut în vedere: comisia Tismăneanu nu are un statut juridic. Ea şi-a încheiat activitatea odată cu finalizarea Raportului Final. Oamenii din aparatul executiv al acestei comisii care sunt apropiaţi ai domnului Tismăneanu mai vor un part-time, un job. Majoritatea au unul, dar ar vrea şi la institut.

Acuzaţi o tentativă de căpuşare?
E o tentativă de subordonare.

Pe care o doreşte Traian Băsescu sau Vladimir Tismăneanu?
Eu cred că mai degrabă Vladimir Tismăneanu. Nu cred că Băsescu este implicat în aceste demersuri. Nu am astfel de semnale. Dacă ar fi fost vorba de aşa ceva, eram schimbat imediat după instalarea guvernului Boc.

CONFISCAREA

"Criză? Nu mai au bani pentru a-i deconta domnului Tismăneanu biletele de avion"

Vorbeaţi de presiuni. Ajutaţi-mă să înţeleg ce-l împiedică pe Emil Boc să numească pe altcineva în locul dumneavoastră?
Pe de o parte, cred, rezultatele noastre de la institut. Pe de altă parte, foarte multă lume ar interpreta-o, zic eu corect, ca pe o tentativă de politizare a muncii IICCR. Se vorbeşte de faptul că eu am fost numit de premierul Tăriceanu. Aţi simţit vreodată pe parcursul activităţii noastre vreo tentativă de politizare? Am făcut noi propagandă pentru un partid sau altul? În opinia mea, pentru că preşedintele Băsescu a câştigat un număr însemnat de voturi pe cartea anticomunismului, cei care au contribuit la construirea imaginii sale – mă refer aici la domnul Tismăneanu şi apropiaţii săi – trebuie recompensaţi. Întrebarea pe care mi-o pun este “de ce acum?”.

Guvernul Boc v-ar răspunde simplu: pentru că e criză.
Ce-are criza cu Comisia Tismăneanu? Ah, probabil că nu mai au bani pentru a-i deconta domnului Tismăneanu biletele de avion şi atunci vor să-i ia de la institut. Păi să-i ia, dar nu cu semnătura mea. Prin ieşirile mele, nu mă agăţ de funcţie. Ei nu pot să-mi ia capul. Eu voi face în continuare ce am făcut şi până acum, mă voi ocupa de deconspirarea crimelor Securităţii. Chiar şi ca freelancer. Şi nu m-am ferit niciodată să o spun: noi la institut punem în practică chiar recomandările Comisiei Tismăneanu.

Şi atunci unde e fractura dintre dumneavoastră şi Vladimir Tismăneanu?
Fractura este că eu nu vreau să cedez acestor intruziuni. Noi aici avem o structură internă formată, închegată. Credeţi-mă că mi-e greu să dau oameni afară ca să le fac loc altora.

Ideea de înfiinţare a IICCR v-a aparţinut?
Da. Am fost mai întâi la Palatul Cotroceni, unde am fost primit în trei rânduri de domnul Săftoiu. Am editat chiar un fel de mini-raport destinat preşedintelui. Asta se întâmpla pe la începutul lui 2005. Ultima oară am fost şi cu Radu Ioanid, de la Institutul Holocaustului, care susţinea această idee. Răspunsurile au fost însă descurajante. Prin urmare, m-am adresat primului ministru Tăriceanu. Discuţia a durat două minute, domnia sa a fost de acord şi a doua zi a apărut institutul prin hotărâre de guvern.

Cum vă explicaţi reticenţa Palatului Cotroceni de la vremea respectivă?
Dacă vă aduceţi aminte, la începutul lui 2006 s-au manifestat disensiunile între Băsescu şi Tăriceanu. Pe de altă parte, a fost şi episodul huiduirii preşedintelui la CNSAS, când cu numirea domnului Turianu. Cred că acela a fost un moment în care domnul Băsescu a conştientizat miza politică a condamnării comunismului. Eu nu mă îndoiesc de sinceritatea preşedintelui în susţinerea acestui demers, pentru că şi-a asumat şi riscuri. Numai că, din nefericire, am constatat că după condamnarea oficială nu s-a mai întâmplat nimic. În afara acestor presiuni asupra mea.

În prezent, se mai pune problema unificării între Comisia Prezidenţială şi noul IICCMER?
În ce formulă? Vă repet, această comisie nu are un statut juridic. Unificarea poate fi realizată doar prin detaşarea oamenilor din comisia Tismăneanu la conducerea institutului. Ceea ce, cred, s-a şi dorit.

Aţi vorbit în ultimele săptămâni de “confiscarea politică” a IICCR. Credeţi că se poate studia comunismul în România fără ca subiectul să fie revendicat politic? Şi vă dau un exemplu simplu: chiar şi în perioada lui Ion Iliescu, când tema era tabu, tăcerea indica o direcţie politică clară.
Aveţi dreptate aici. Trebuie să existe o voinţă politică. Şi nu am ascuns niciodată că eu sunt membru PNL. Mă şi întreb de ce ei descoperă abia acum că sunt liberal şi că am fost numit de Tăriceanu. Nu se ştia asta?

CONTROVERSA

"Nu ne ocupăm doar de dezgropat morţi"

Cristian Preda vă acuza recent că sunteţi o “portavoce liberală”.
Da, dar el a fost ideolog al liberalilor până când a schimbat barca. Cristian Preda mi-a fost coleg la Palatul Cotroceni, în perioada în care amândoi eram consilieri ai lui Emil Constatinescu. Cred că întrebările s-ar putea isca în legătură cu traseul domniei sale, de la ideolog PNL la reformator PDL.

Ceea ce acuză domnul Preda este faptul că dumneavoastră vă substituiţi instituţiei pe care o reprezentaţi.
În măsura în care am fondat acest institut, am construit această echipă şi am formulat strategia de activitate, remarcată în presă străină, înseamnă că da – mă confund cu institutul.

E o instituţie publică, domnule Oprea. Studiaţi comunismul la sânul statului, v-aţi asumat acest risc. Sunteţi funcţionar public.
Staţi puţin. Este vorba de o opţiune politică a alianţei DA la vremea respectivă, dar şi a guvernului actual. Institutul nu a fost desfiinţat aşa cum au fost desfiinţate alte agenţii publice, cu toată criză economică. Bineînţeles că e vorba de o asumare politică în această condamnare. Presupun că dacă alegerile ar fi câştigate mâine de PSD, s-ar schimba optica.

Vladimir Tismăneanu se întrebă pe blogul personal dacă aţi fi avut aceeaşi reacţie în cazul în care guvernul Johannis ar fi devenit realitate.
Dacă ar fi fost Johannis la putere, Tismăneanu n-ar fi avut nicio şansă să tragă sfori pentru schimbarea mea.

Întrebarea revine atunci: de ce nu le trage? De ce nu vă schimbă premierul Boc?
Lumea mă acuză că am ieşit cu toate declaraţiile din ultima perioadă. Dacă nu le facem, acum nu mai eram aici.

Aţi provocat apelurile care au venit în sprijinul dumneavoastră?
Nu. Cum să le provoc?

Caius Dobrescu vă este amic.
Aşa e, dar eu nici n-am ştiut de iniţiativa lui. Nu i-am cerut lui Caius Dobrescu, o personalitate foarte puternică, să facă apeluri pentru mine. Nu i-am cerut lui Stephane Courtois. Sunt oameni care ţin la mine, în fond. Tocmai această solidarizare m-a făcut fericit, dar nu am căutat susţinerea nimănui. Toate aceste marote mă lasă rece. Cum vă închipuiţi că o pot eu determina pe Hertha Muller, câştigătoarea premiului Nobel, să lanseze apeluri pentru mine? Normal că am vorbit la telefon, m-a întrebat cum e, i-am spus că e groasă şi că vor să mă dea jos şi s-a flambat. Eu mă ştiu cu Hertha din anii ’80. Ăştia sunt prietenii mei, ce e compromiţător în asta?

Unde credeţi că se va sfârşi toată controversa asta?
Decizia este clar una politică.

Spuneaţi într-un interviu acordat Hotnews că există semnale în direcţia numirii dumneavoastră ca interimar la IICCMER.
Aşa i s-a comunicat juristei mele, că se va găsi o soluţie pentru deblocarea situaţiei.

Se poate debloca şi prin numirea unui nou preşedinte.
Da, nu am puterea în niciun fel să anticipez în acest domeniu. Ceea ce pot să spun este că ştiu ce voi face eu: prima dată mă duc la şomaj, apoi încerc o reorganizare a unui institut care să facă ceea ce aici nu se va mai face dacă voi fi îndepărtat.

De ce credeţi asta?
Păi cine se mai ocupă? Credeţi că vreunul dintre domnii pe care îi propunea Vladimir Tismăneanu în cele trei departamente noi pe care dorea să le creeze în institut s-ar fi ocupat de identificarea torţionarilor securişti? Cred că ceea ce a deranjat, pe fond, este şi orientarea noastră spre investigare. Asta nu exclude cercetarea.

Practic, insinuaţi că securiştii pe care îi căutaţi s-ar afla la vârful piramidei politice româneşti.
Nu sunt acolo, dar cred că pot influenţa anumite decizii. Şi ar fi de preferat un institut mai călduţ, care să se dedice umplerii rafturilor de bibliotecă cu cărţi.

Vladimir Tismăneanu mână-n mână cu securiştii mi se pare, totuşi, cam mult.
N-am spus asta. Problema e că institutul tinde să devină incomod tocmai datorită acestor acţiuni de identificare reală cu urmări juridice. Noi am depus plângeri penale în peste 400 de cazuri.

Păi s-a soluţionat vreuna?
Da, ne trimit NUP-uri. Încărcăm şi Parchetul cu o muncă şi o responsabilitate neplăcute pentru ei. Noi ce spunem, de fapt? Că preşedintele Băsescu a condamnat comunismul degeaba, pentru că niciun activist şi niciun securist nu răspund pentru faptele lor. Sunt instituţii ale statului care nu băgă în seamă probele pe care le aducem. Probabil că persoanele din fruntea acestor instituţii sunt neplăcut surprinse de rezultatele pe care le avem pe aceste direcţii de investigare. Reţineţi nuanţa: institutul este unul de investigare, nu de cercetare.

Nu credeţi că ar trebui îmbinate undeva la mijloc cele două faţete – investigarea şi cercetarea?
Dar noi o facem. Avem peste 130 de cărţi scoase. Nu ne ocupăm doar de dezgropat morţi. Presupun că, având o echipă detaşată din această zonă a protejaţilor domnului Tismăneanu, institutul îşi va schimba orientarea.

DILEMA

"Ce doresc să facă? Să mai scrie un raport aici?"

Aţi discutat vreodată cu domnul Tismăneanu despre metodologia de cercetare a comunismului, în cazul în care s-ar fi realizat unificarea Comisiei Prezidenţiale cu IICCR?
Da, s-a propus chiar la întâlnirea din martie 2009. Se doreau încă trei departamente: cultură, propagandă, ideologie – condus de Vladimir Tismăneanu şi Cristian Vasile; economia naţională sub comunism – condus de Dragoş Paul Aligică; memoria şi nostalgia comunismului – condus de Mihai Neamţu. Sunt nume care, în opinia mea, nu prea au rezonanţă cu ceea ce numim investigarea crimelor. Domnul Mihai Neamţu, teolog, ce expertiză poate avea în domeniu?

Domnule Oprea, vă răspund cu argumentele taberei adverse: vă ocupaţi doar de investigare şi neglijaţi faptul că toate aceste crime n-ar fi existat în absenţa ideologiei comuniste.
Dar ce doresc ei să facă? Să mai scrie încă un raport aici?

Asta va trebui să-l întrebaţi pe domnul Tismăneanu.
Mai vor încă un raport de condamnarea a comunismului? Păi nu l-au făcut deja? Nu e suficient de gros? Uitaţi-vă la activitatea noastră ştiinţifică, pe site-ul instituţiei noastre, să vedeţi în ce ritm publicăm cărţi, care este conţinutul lor şi dacă ţine el sau nu de rigoarea ştiinţifică.

Apropo de rigoarea ştiinţifică, am remarcat biblioteca voluminoasă aflată la intrarea în institut. Aveţi şi Raportul Final al Comisiei Tismăneanu acolo?
Sigur că da. Am luat câteva exemplare. N-am cumpărat însă câte voia domnul Tismăneanu, pentru că nu aveam bani.

Ce-ar fi trebuit să faceţi cu ele?
Să le distribuim. Domnul Tismăneanu, pentru că nu trăieşte în birocraţia specific românească, nu lua în considerare că noi nu putem face donaţii. Institutul nu poate cumpăra ceva pentru a dona. Să cumpăr eu un produs la care institutul n-a contribuit cu nimic şi să-l donez? – mă lua Curtea de Conturi.

Oricum nu doreaţi să cumpăraţi Raportul...
Nu-i adevărat. De ce? Eu n-am nimic cu Raportul. Sunt coautor al său.

Dar aţi preferat să trimiteţi banii în altă parte.
Da, pentru că venea într-un moment de austeritate bugetară. Dacă tot vorbim de criză, haideţi să reducem cheltuielile pe toate palierele.

COMPROMISUL CARE N-A MAI AVUT LOC

"De fapt, eu am încercat supraomenescul. N-am reuşit"

În ultimele două luni aţi vorbit cu domnul Tismăneanu?
Nu, nu mi-a mai scris de multă vreme.

Credeţi că v-ar răspunde dacă îi trimiteţi acum un email?
Nu văd ce i-aş putea trimite din moment ce domnia sa a declarat public că eu nu sunt o persoană a dialogului. Deşi am avut un îndelung schimb de emailuri. Nu suport însă presiunile.

Domnul Tismăneanu, din contră, susţine pe blogul personal că a încercat supraomenescul pentru a colabora cu dumneavoastră.
Aşa e, supraomenesc în a determina o nouă linie în activitatea institutului, în a aduce aici propria clientelă. Da, aici a încercat supraomenescul. Uitaţi-vă pe minuta întâlnirii din martie 2009. Aveţi impresia că asta e dialog, când vine un desant de consilieri prezidenţiali pentru a-şi impune punctele de vedere?

De ce n-aţi fost aşa de vocal şi în martie 2009, domnule Oprea? Ce riscaţi?
Eu am crezut că pot obţine un compromis. Argumentul meu a fost: dacă fac asta, şi preşedinţia şi guvernul vor avea mai multe de încasat. O ieşire la vremea respectivă a doamnei Doina Cornea ar fi fost acuzatoare şi la adresa lor, şi la adresa mea. Am avut de optat, dacă vreţi, între doamna Doina Cornea şi domnul Vladimir Tismăneanu. Şi am ales-o pe prima. De fapt, eu am încercat să fac supraomenescul. Nu am reuşit şi atunci a trebuit să am o opţiune. Pentru asta trebuie să plătesc acum.

Staţi puţin, încă nu plătiţi nimic.
Deocamdată. După ştiinţa mea, domnul Mihai Neamţu ar urma să-mi ia locul. Dânsul este propunerea domnului Tismăneanu.

În situaţia în care sunteţi confirmat preşedinte al IICCMER, pe cine numiţi în consiliul celor 15 prevăzut de nouă lege?
Rămân cei 10 de la IICCR, plus oameni de la INMER. Oricum, eu nu mă bag în activitatea domnului Zamfirescu, nu amestecăm cele două activităţi.

Sunt deja amestecate, domnule Oprea.
Sunt în plan administrativ. Dar ca linii de cercetare şi abordare sunt total diferite. Ce treabă am eu cu exilul? Domnul Zamfirescu şi oamenii domniei sale se ocupă în continuare de problemele lor, dar nu ca instituţie autonomă, ci ca departament în cadrul altei instituţii.

Reduceri de personal?
Da, mi s-au cerut. Asta e marea problemă. Nu doresc nimănui să fie în locul meu.


Puteţi citi poziţia lui Vladimir Tismăneanu pe blogul personal al politologului, în două articole scrise pe marginea polemicii cu Marius Oprea:

"Despre cercetarea ştiinţifică a comunismului, dincolo de polemici şi patimi"

"Cum şi de ce cercetăm comunismul?"


CUM A DEVENIT SITUAŢIA “GROASĂ”

Regele Mihai, “disponibilizat” de Emil Boc

La sfârşitul lui noiembrie 2009, hotărârea guvernamentală 1372 opera cu bisturiul bugetar două instituţii fragile şi o memorie marginală: cea a investigării comunismului românesc. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Institutul pentru Memoria Exilului Românesc erau dizolvate prin comasare.

Polemica a izbucnit în forţa la două luni distanţă, când liberalul Marius Oprea, preşedintele IICCR, a început un adevărat tur mediatic, acuzând puterea democrat-liberală că vrea să dea o lovitură prin deturnarea activităţii institutului şi aducerea sa sub pălăria Palatului Cotroceni. Scânteia a produs incendiul clasic: intelectualii s-au mobilizat pe câmpul de bătălie al statului.

Dezbaterea despre metodele şi filosofia studierii comunismului s-a transformat subit într-un conflict de tipul “ai noştri” versus “ai lor”. Mai simplu spus, Marius Oprea versus Vladimir Tismăneanu, primul în rol de victimă a “confiscării politice”, al doilea în postura nedorită a celui care acţionează din umbră.

Preşedintele defunctului IICCR l-a acuzat pe Tismăneanu că ar orchestra de la distanţă înlocuirea sa, pentru a duce “în bibliotecă” activitatea de teren a institutului. Pe blogul personal, profesorul de la Maryland a negat versiunea lui Oprea, susţinând că a făcut “eforturi supraomeneşti” pentru a colabora cu IICCR, din postura de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii.

Haosul are un nume: IICCMER

Polemica a făcut cercuri încâlcite în jurul unei întâlniri din martie 2009 în cadrul căreia s-a discutat o eventuală unificare a Comisiei Tismăneanu cu institutul condus de Marius Oprea. Discuţia are, dincolo de suprafaţa controversată, rădăcini adânci: cum ar trebui studiate comunismul românesc şi crimele sale?

Adunând probe, susţine Oprea. Mobilizând un aparat ştiinţific care să demonteze ideologia criminală, e replica lui Tismăneanu. Diferenţa de viziune dintre cei doi a luat însă, în ultimele zile, proporţiile unui conflict tentacular: personal, politic şi public. În tot acest timp, activitatea nou-înfiinţatului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc e blocată.

Marius Oprea e preşedinte doar în virtutea ambiguităţilor legislative. Premierul Emil Boc, în subordinea căruia se afla institutul, n-a confirmat încă pe nimeni. Incertitudinile se ramifica însă şi în zone marginale. România reorganizării autorităţilor publice şi a raţionalizării cheltuielilor bugetare arată aşa: motoarele IICCR şi INMER sunt complet gripate, iar instituţiile continuă să funcţioneze în virtutea inerţiei. Noul IICCMER e o entitate juridică doar pe hârtie. Neavând preşedinte de jure, el nu dispune, practic, nici de organigramă, nici de o metodă precisă de distribuire a funcţiilor.

Memorie şi politică

La sediul fostului INMER din strada Polonă, lifturile continuă încă să urce la etajul şase, acolo unde se afla institutul, deşi organizaţia condusă de liberalul Dinu Zamfirescu nu mai există din punct de vedere juridic. În 2003, când memoria exilului românesc din perioada comunistă a devenit brusc importantă pentru guvernul Năstase, săbiile începeau să se ascută pentru campania electorală care l-a adus, în cele din urmă, pe Traian Băsescu la putere.

Un articol din presa franceză, care scria despre o arhivă românească descoperită de cerşetorii capitalei pariziene, a ajuns la urechile ministruluI Culturii, Răzvan Theodorescu, iar de aici până la înfiinţarea INMER n-a mai fost decât un pas. Institutul n-a fost ferit de scandaluri în ultimii ani, cel mai vizibil fiind cel iscat de fostul vicepreşedinte Adrian Niculescu, care l-a acuzat pe Dinu Zamfirescu de distrugerea arhivei Gane.

Liberalul explică astăzi că organizaţia pe care a condus-o şi-a făcut însă treaba, iar măsura reducerii cheltuielilor bugetare prin desfiinţarea INMER este inexplicabilă. Din cele 21 de posturi aflate în organigramă, institutul n-a utilizat decât 14 şi, în plus, dispunea şi de fonduri proprii. Prin noua lege din noiembrie, INMER a fost înghiţit de IICCMER, iar legea stipulează că noua instituţie este “finanţată integral de la bugetul de stat”.

Odiseea comasării şi-a trăit primele capitole în vara anului trecut, deşi Zamfirescu susţine că toate informaţiile de care a dispus au venit pe canale neoficiale. Majoritatea, din presă. Ministerul Culturii, cel în subordinea căruia s-a aflat INMER, n-a informat oficial institutul despre intenţia dizolvării sale decât în octombrie. Discuţii prealabile n-au existat. Pur şi simplu, decizia s-a luat fără consultarea părţilor implicate. Singura instituţie publică aflată sub patronajul Regelui Mihai îşi trăia ultimele zile.