Campania are două direcţii de acţiune: una informativă, adresată opiniei publice, şi una de lobby, adresată instituţiilor răspunzătoare de situaţia animalelor din fermele de blană.
Campania destinată opiniei publice are ca scop informarea asupra condiţiilor crude în care sunt crescute animalele pentru blană şi asupra faptului că uciderea lor pentru articole de lux nu poate fi justificată din punct de vedere etic. Astfel, au fost puse la dispoziţia publicului o serie de instrumente, precum panotaj indoor, materiale în punctele de vânzare, materiale informative şi sprijinirea în România a concursului Internaţional de Design „Design Against Fur”, organizat de Fur Free Alliance, care informează despre suferinţa provocată animalelor exploatate pentru blană. Grafica este o adaptare a creaţiei lui Andrei Nejur, câştigător al Menţiunii Speciale în cadrul concursului internaţional de design „Design Against Fur”, în anul 2004.
Susţinătorii campaniei vor avea ocazia să se implice online pe siteul fundaţiei şi să semneze petiţia care cere interzicerea fermelor de blană. Rezultate vor fi folosite în etapa de lobby a campaniei, în negocierile cu instituţiile responsabile de animalele din ferme, cu scopul de a determina introducerea unei legislaţii care să interzică fermele de blană în România.
Citiţi şi:
E corect să ucizi pentru lux? | VIDEO
Blană naturală sau ecologică?
Chinchila, blană moale şi moarte programată
E corect să ucizi pentru lux?
Terorism în numele animalelor
Viaţă de cobai








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum