\"VÂNĂTOAREA\" DE CARANI. Finii lui Adi Minune: violuri, tâlhării şi localuri luate \"cu japca\"

Autor: Georgeta Ghidovăț, Petrişor Cană

Unii dintre cei mai violenţi interlopi din Capitală, membrii clanului \"Caran\", au ajuns după gratii. Deveniţi cunoscuţi după ce au fost implicaţi în scandaluri cu focuri de armă, sechestrări de persoane sau violuri, aceştia aveau şi un artist care le ducea faima: Adrian Minune, naşul liderilor. Fostul şef al clanului „Caran”, Fane, este dependent de droguri. Fratele acestuia, Aurel, l-a înlăturat cu un spray în nas şi câţiva pumni.

Gruparea "Caran" a devenit mai cunoscută polițiștilor din București după Revoluție. Mitu și Liliana Caran au fost alungați din comuna Piteasca, județul Ilfov, de membrii unei grupări cu care s-au războit. Cei doi și-au luat cei patru copii și s-au mutat în București.

Bătăile şi Adrian Minune le-au adus faima

Fiii au crescut și, cu timpul, au început să iasă în evidenţă prin bătăile cu alţi romi din cartierul Panteliomon. Bătaie după bătaie, scandal după scandal, încet, încet, lumea a început să audă de "Carani". În plus, tot ca să „li se ducă numele”, aceștia au plătit maneliști, precum Adrian Minune, care le este și naș, să le strige numele la petreceri „Caranii să traiască!”. Așadar, au devenit cunoscuți. Acum au dosare la poliție cu violuri, sechestrări de persoane, furturi, violente, trafic de droguri, tot felul de infracțiuni.

Fănel, pac!...cu pistolul

Până pe data de 4 ianuarie, liderul grupării era Ștefan Caran. Problema lui și a celorlalți din grupare a fost că Fănel nu s-a mai putut lăsa de droguri. Și, dependent cum era, făcea greșeală după greșeală, atrăgând, ca un magnet, atenția. "Fraţii" lui se temeau că ochii polițiștilor puteau fi țințiți și pe ei, iar „afacerile” puteau fi în pericol. Ceea ce nu au știut „Caranii” este că polițiștii de la Direcția de Informații și Protecție Internă (DGIPI) și cei de la Serviciul Judiciar din Capitală îi supravegheau de un an.

Pe 4 ianuarie, anul acesta, Fănel Caran și-a pierdut iarăși mințile din cauza drogurilor. A scos pistolul, pe care-l deținea ilegal, la un bărbat, în comuna Belciugatele, din judeţul Călăraşi, și i-a furat acestuia mașina. În aceeași zi, pe strada Liviu Rebrean din București, Fănel a fluturat pistolul și ameninţat mai multe persoane. L-a lovit pe un tânăr cu tocul armei și a încins spiritele, producând scandal public.

Un spray în nas şi câţiva pumni au schimbat liderul

Alarmat de cunoscuți, Aurel, fratele acestuia a plecat să-l oprească. A urmărit  mașina în care era Fănel, a tras mai multe focuri de armă în direcția mașinii acestuia. Fănel s-a speriat şi s-a urcat într-un taxi, pe care Aurel l-a blocat şi, ajutat de un alt membru al grupării, a deschis portierele maşinii. Aurel a pulverizat cu un spray lacrimogen pe fața lui Fănel, apoi i-a tras câțiva pumni. Așa a fost supus Fănel și înlăturat de la conducerea clanului. Astfel, Aurel a devenit lider, dar pentru puțin timp.

Fănel avea permis de conducere fals

Tot din cauza drogurilor, Ștefan Caran a mai comis o greșeală. În luna octombrie a anului trecut, a condus pe strada Eterului din Bucureşti şi l-a accidentat pe un bărbat, apoi a părăsit locul accidentului fără acordul poliţiștilor. Fănel avea un permis de conducere fals, dar nu asta a fost problema lui, ci faptul că a fugit de acolo. După ce polițiștii au identificat mașina implicată în accident, un alt membru al grupării a spus că a comis fapta, mai exact că se afla la volanul mașinii.

Viol într-un hotel de la Gara de Nord

Alți trei membri ai clanului Caran sunt acuzați  că, în urmă cu o săptămână, au sechestrat două fete într-un hotel situat în zona Gării de Nord din București. Cei trei le-au amenințat și bătut pe fete. Una dintre ele a fost violată, obligată să întrețină raporturi sexuale normale şi orale cu unul dintre Carani. Tot la începutul acestui an, alți trei tineri din clan au sechestrat o tânără într-o locuință din cartierul Rahova. Fetei i s-a permis să iasă numai însoțită, foarte puțin timp, și a fost bătută și tăiată pe față.

Drogatului îi plăcea pistolul

Pe la sfârșitul anului trecut, Ștefan a intrat într-un hotel din București, unde i-a înjurat pe angajați ca la ușa cortului. I-a ameninţat cu un pistol şi l-a lovit cu patul pistolului pe un agent de securitate. În ziua următoare, Fănel și trei apropiați au scos aceeași armă și au amenințat-o pe angajata unei spălătorii auto din sectorul 3. Apoi au bătut doi agenți de pază. Tot prin 2011, Fane al lui Caran au bătut-o măr, până au lăsat-o în stare gravă pe angajata unei benzinării din sectorul 3. Au lovit-o cu pumnii şi picioarele. Femeia a stat în spital 35 de zile.

Patroni de cluburi cu forţa

Anchetatorii mai spun că membrii clanului „Caran” au fost o amenințare și pentru mulți oameni de afaceri prosperi. Nu de puține ori, le-au pus pistoalele la tâmplă afaceriștilor sau le-au amenințat familiile până ce aceștia le-au cedat localuri sau cazinouri. În unele cazuri, ca să pară totul legal, i-a forțat să facă acte din care reiese că au cedat de bunăvoie afacerile sau că le-au vândut pe sume modice. Unul dintre cluburile preluate în acest fel se află pe Bulevardul Magheru din București, mai spun polițiștiii. 

Trimiși după gratii

Temutul clan „Caran”, cunoscut atât în București cât și în țară, a suferit, în urmă cu două zile, o grea lovitură. Cei mai violenți mebri ai grupării, 13 tineri, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, au fost luați în forță, în primele ore ale dimineții, direct din așternuturi, de polițiștii de la Investigații Criminale din Poliția Capitalei și de cei de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI). Ei au fost duşi în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

Goana după Carani

Gruparea „Caran” a fost supravegheată de polițiștii de la DGIPI, sau "Doi şi-un sfert", timp de un an. Acum, procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva membrilor grupării pentru infracţiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, vătămare corporală sau ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice după caz.

Anchetatorii le-au probat cel puțin șapte fapte. Pe numele a şase dintre ei, Instanţa a dispus emiterea unor mandate de arestare. Până să ia judecătorii decizia, însă, ordonanţele de reţinere emise de procurori au expitat iar "Caranii" au plecat acasă. Poliţiştii au fost nevoiţi să îi caute, din nou, ieri dimineaţă, pe cei care aveau emise mandate de arestare.

Taguri:grupare, infractori, Bucuresti, pistoale

Spune-ţi părerea!

  • dragoi eugen
    31 ianuarie, 00:10. dragoi eugen

    a

  • dragoi eugen
    31 ianuarie, 00:09. dragoi eugen

    lvv

  • puiu
    30 ianuarie, 11:48. puiu

    Denumirea de \"rrom\" a fost introdusa, in uzul actelor oficiale, de d-ul Mugur Isarescu, in perioada in care a fost Prim Ministru...ce ziceti de asta..?!...:)

  • justitiarul
    30 ianuarie, 01:17. justitiarul

    Eheiii mai Aurele Caranule credeai ca bunul Dumnezeu doarme!! Iata ca nu si usor, usor vin din urma si dosarele vechi, crezi ca te mai scapa asazisul tau prieten domn procuror caruia i-ai cumparat motocicleta? Cred ca s-a cam dus asazisul clan al caranilor, niste lepre care sau imbogatit prin nonsalanta si ingaduinta oamenilor legii si sper sa putrezeasca acolo unde le e locul!!!

  • H I T L E R
    29 ianuarie, 19:01. H I T L E R

    la crematoriu fara nici o judecata ! ! ! MOARTE CIORILOR ! ! !

    • jude
      30 ianuarie, 06:28. jude

      \"Până să ia judecătorii decizia, însă, ordonanţele de reţinere emise de procurori au expitat iar \"Caranii\" au plecat acasă.\" .........ALO , NE FACEM CA NU VEDEM UNDE ESTE ADEVARATA PROBLEMA?
      LA JUDECATORI ESTE!
      oricine capata curaj sa faca orice daca stie ca nu exista consecinte

      ALO ROMANI, NU SE VEDE CINE NE DA LA CAP DE FAPT? AI NOSTRII

  • varsta a doua...
    29 ianuarie, 18:19. varsta a doua...

    \"Cei mai violenți mebri ai grupării, 13 tineri, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani...\" tineri intre 30 si 40 de ani...inseamna ca la 60-70 esti...ce dreaq oi mai fi?

    • MARGELATU
      30 ianuarie, 07:41. MARGELATU

      Tinand cont ca unele pasari mai negre traiesc pana la 200 de ani , astea la 30 - 40 de ani probabil ca nu si-au sarbatorit nici majoratul .

  • Marian
    29 ianuarie, 15:36. Marian

    De daca nu au nash pe Mircea Base nu pot sa scape cum scapa mondialu de fiecare data.

  • Adi Minune
    29 ianuarie, 13:34. Adi Minune

    lasati ba fani mei in pace ca e tari baieti !

  • Eagleman
    29 ianuarie, 11:29. Eagleman

    Vedeti oameni buni de ce pledez si sustin mereu o dictatura militara? Pentru ca doar asta mai poate curati si salva Romania din mizeria in care este la ora actuala...Membrii calnurilor interlope trebuiesc impuscati fara judecata. Daca ipocrita de Europa se crizeaza cu drepturile nu stiu cui, sa-i adopte ea si sa le dea azil politic...

    • cir
      29 ianuarie, 15:47. cir

      Numai un imbecil ar sustine sa sufere cumplit sute de mii sau cateva milioane (dictatura militara) ca sa fie pedepsiti cativa tigani infractori.

  • IENCI OANA  BRAZDA LUI NOVAC
    29 ianuarie, 10:33. IENCI OANA BRAZDA LUI NOVAC

    ABSOLUT TOTI POLITICIENII CARE S AU PERINDAT LA CONDUCEREA ROMANIEI A AU PIERDUT DREPTUL DEC A NE MAI CONDUCE -SUNT NISTE TALHARI MANA IN MANA CU CLANURILE MAFIOTE --ASA CA CEL PUTIN 1000 DE POLITICIENI CU ILIESCU IN FRUNTE TREBUESC EXECUTATI IMEDIAT DUPA ALEGERI -ABSOLUT TOTI MEMBRII CLANURILOR JEGOASE DE CARE NE ESTE SCARBA LA TOTI ROMANII TREBUE EXECUTATI PRIN IMPUSCARE

  • tornado
    29 ianuarie, 10:31. tornado

    ma uit in cartea de istorie si vad ca rominia s-a luptat de lungu vremi cu mongoli,turci,romani ,rusi etc si in prezent acest popor brav nu poate pune cu botu pe labe o mana de tzigoineri.care se hranesc cu rautate si nu respecta nici un fel de reguli.astia sunt niste teroristi care isi bat joc de societate.nu merita nici o cana de apa.solutii sunt
    sute de ani de puscarie pentru fapte deosebit de grave.
    ridicarea dreptului de sedere pentru jegurile ce comit infractiuni marunte.
    in caz contrar maleficii astia vor ajunge sa se cocoate in capul nostru al tuturor.pacat ca ro.e napadita de asemene salbaticiii extrem de periculoase pentru orice societate

  • cock
    29 ianuarie, 10:07. cock

    SA VINA NEMTII LA CONDUCERE.

    • Dan I
      29 ianuarie, 14:21. Dan I

      Hohenzollern!

      • Slutty Dude and The Old Cow
        29 ianuarie, 17:59. Slutty Dude and The Old Cow

        Sictir, pârțjestate

  • Dana
    29 ianuarie, 10:05. Dana

    MARE DREPTATE ARE GEORGE!!!!!POLITIA SI JUSTITIA N-EA TOCAT NERVII----Romania cu clanurile mafiote, cu interlopii, protectia, favorizarea si acoperirea lor este o realitate, este un fenomen de masa, in toata tara.

  • tase
    29 ianuarie, 09:59. tase

    Pe viitor nu ne trebuie picior la conducere din prezentele partide , inclusiv cele formate pe ultima suta de metrii.Se doreste un presedinte fara culoare politica si toata pulim...ea asta de partide sa formeze doar doua ca la americani. Sa nu sa mai intample ca pana acum cand UDMER-risti stateau la cotitura precum cruvele.Legat de balciul petrecut in ultimi ani intre partide....acuzatii...sa se schimbe regulamentul privind participarea la sedinte si pedepse aspre ptr.incalcarea lor.

  • Mina
    29 ianuarie, 09:43. Mina

    Autorul articolului spune ca gruparea a devenit mai cunoscuta dupa revolutie.
    Pai,nici nu exista inainte de 89 asemenea grupare.Ii manca Militia ,si-apoi atunci,toti tiganii mergeau la munca ,nu aveau timp sa se ocupe cu nemernicii d-astea.
    Sper sa stea dupa gratii multi ani ,desi si-acolo stau pe banii nostri.Eutanasierea ar fi mai ieftina,Doamne iarta-ma ca glumesc in halul asta.

    • Bufnitza Duminicala
      29 ianuarie, 21:18. Bufnitza Duminicala

      \"Tiganii mergeau la munca\" = sectia literatura SF

    • LaCocina
      30 ianuarie, 01:56. LaCocina

      Visezi rau de tot, ai grija ce bei ca ai deviat complet. In primul rand pe vremea comunistilor asa ceva nu se lasa sa apara in ziarele cenzurate, si in al doilea rand majoritatea care vindeau marfa din OCCIDENT pe vremea comunistilor erau tigani... jefuiau trenuri/marfare pline cu bunuri ...asa ceva nu se ajungea in ziare.

  • tase
    29 ianuarie, 09:43. tase

    Politia ii aduna politia le da drumul!!!!!!!!!!!!!DE CE???????????????Fiinca avem cea mai proasta JUSTITIE.NUMAI IN ULTIM TIMP UITATIVA CATI MAGRAONI CU DOVEZI....AU FOST PRINSI SI ELIBERATI.Sa mai ai incredere in justitie???????Din temeli trebuie starpita cu coruptii ei.Intr-un cuvant:JUSTITIA-I MANA-N MANA CU PROSTIA....HOTI.

  • Cronica USL
    29 ianuarie, 09:23. Cronica USL

    Manelistul preferat a lu Ponta, ADI MINUNE !!!!!!


    Votati Ponta, votati minunea!
    Dupa alegerile victorioase, fiecare cetatean va avea dreptul (si obligatia) de a asculta manelele lui Adi minune pana la 4 dimineata, si asta 7 zile din saptamana.
    Banii pentru auditie (sa nu credeti ca veti asculta de pomana) se vor baga direct in buzunarul artistilui, fara bon de caserie.
    Ponta il va ajuta la golirea buzunarelor!


    Traiasca minunea!

    • seby
      29 ianuarie, 09:38. seby

      alooo alintatule toate astea se intampla in regimul comunist a lui base...si daca azi i-a arestat maine le da drumul asa cum s-a intamplat cu majoritatea interlopilor,.,,,coruptia este 100% in romania datorita lu chioru si clanului de ciupalaci care ne conduc

      • catalin
        29 ianuarie, 09:59. catalin

        e adevarat!Pe timpul lui iliescu si nastase nici macar nu-i arestau!!!

        • MIKE
          29 ianuarie, 18:37. MIKE

          Pai cum mama dracu' sa-si aresteze fratii?
          Iliescu (doua mame) si Nastase (6 case) ce sunt? Ori nu sunt recunoscuti?
          Hmmmmmm.
          Si cine a propus sa se abolesca termenul de \"tigan\" si sa se foloseasca \"rrom\", nu ei?
          Cum sa nu-si dea mana?
          Noi suntem prosti ca i-am suportat pentru prea mult timp...

      • Mihai
        29 ianuarie, 14:07. Mihai

        Bai carnatule pai asta a fost votat de la PSD pe la Stefanesti nu Basescu, remember?, asa ca e al vostru , minunea e PSD-ista

        • Adrian
          29 ianuarie, 15:39. Adrian

          Puteti voi sa spuneti ce relatie este intre familia Basescu si Bercea Mondialu'.
          Lasati-o jos ca macane...

        • adrian copilu problema
          30 ianuarie, 01:09. adrian copilu problema

          Ba adriene , estu tizul meu, da-ia nu te înjur, m..ta mare, Berecea Mondialul, lui tactu, are relații mari de a stat în pușcărie atâta timp. Dute la Ponta sa-i faci pantofii.

  • vad
    29 ianuarie, 08:56. vad

    E o noua manevra a lui Basescu pentru a compromite societatea civila.
    Nu ii mai ajunge sa se ia de turnatori cinstiti cu grad de colonel si alti excitati, acum ataca insasi clasa muncitoare.
    Antena trei unde esti ? Lasi pe Ponta fara suporteri ? Viitorul comunist e amenintat !!

  • sam
    29 ianuarie, 08:48. sam

    toti derbedeii astia care comit in mod repetat tot felul de ticalosii o fac pentru ca politia nu ia masuri de la prima fapta iar judecatorii ii fac scapati.
    piticul Adi guristu este si el o ocna numai ca nu se tine nimeni de capul lui sa-l dovedeasca.toi ,dar toti manelistii sunt bagati in combinatii murdare.altfel nu ar rezista.

    • grig
      29 ianuarie, 08:56. grig

      pai, judecatorii insisi sunt mai derbedei decat boraturile din articol.

      • feng-shui
        29 ianuarie, 11:14. feng-shui

        sa intervina justitia militara.astia sunt teroristi in adevaratul sens

  • waxtercw
    29 ianuarie, 08:40. waxtercw

    acesti paraziti trebuie exterminati in timp record pana nu ajung majoritate

  • ionel
    29 ianuarie, 08:18. ionel

    Cum dreaqu de n-a incercat niciunul sa fuga de sub escorta ?! Sau sa se sinucida ?! Lasand gluma, ar trebui somati cu cate un glonte in cap !

    • MIKE
      29 ianuarie, 18:41. MIKE

      Nu cred ca e bine... Gloantele costa...
      N-ar fi mai bine sa incercam cu cianura?
      O sa avem din belsug de la Rosia, si asa ne facem si un bine...

  • zulfy
    29 ianuarie, 08:05. zulfy

    am mai spus-o aceasta tagma care cica fac dreptate in tara sunt niste paparude.se pricep doar la vinovatii de genul injuratul vecinului, traversarea strazii prin locuri nepermise,cat despre fapte grave cum sunt cele ale lumii interlope habar nu au ei insisi de lege.le trebuie doua zile si doua nopti sa ia decizia, care sigur la pregatirea lor profesionala e \"cercetare si judecare in stare de libertate\" atata stiu atata fac. jigodiile astea care si-au stabilit cu de la sine putere salarii si privilegii. ministerul javrelor,ministerul jigodiilor,ministerul jacmanitorilor cum vreti dar nu ministerul justitiei in romania

    • Potrociu
      29 ianuarie, 08:41. Potrociu

      Ai dreptate
      Hei opozitia, ia spuneti voi cum e cu propunerea lui Basescu ca arestarea preventiva sa fie de 2-3 zile, propunere la care va opuneti? Aveti cumva interes sa nu fie asa? Nuuu, nu cred, voi vreti sa ajungeti la putere ca sa-i starpiti pe golanii astia, nu-i asa?

  • Lichidator
    29 ianuarie, 07:55. Lichidator

    KLANURILE lui ILIESCU-BOMBONEL si ADI MINUNE trebuie LICHIDATE !
    TRIMISI IN SIBERIA LA MUNCA SILNICA PE VIATA !

  • Tache
    29 ianuarie, 07:47. Tache

    Taiat capetele si puse in par in fata portii.....

  • signo
    29 ianuarie, 07:29. signo

    tinerii de 30-40 de ani :))

  • radu
    29 ianuarie, 07:25. radu

    de ce nu sunt lichidati?astia nu stiu altceva decat sa faca rau.ne punem problema lichidarii maidanezilor care,tot ce pot sa faca mai rau este sa muste (si asta,de cele mai multe ori cand sunt provocati)dar astia care talharesc ,ucid, violeaza,traficheaza fiinte umane si cate altele,cu ei nu facem nimic?militienii care ii acopera si magistratii care ii scapa ar trebui condamnati la greu

  • nik
    29 ianuarie, 05:55. nik

    justitie corupta lea dat sanse sa dispara . asa e daca opozitia vrea jos basescu stiu ei de ce la vine randul.

  • dece-bal
    29 ianuarie, 05:15. dece-bal

    Pai numa vreo 85% din articol este \"insiruire de fapte\",probabil in sistemul neaos roamarlanesc e cam \"subtire\" dosaru',Trebuia sa-i mai lase vr-un an ,ca mai faceau vreo \"spe' \" violuri amenintari cu arma ,impuscaturi cu urmariri ,etc...,ei si atunci le dadeau o \"mustrare cu avertisment\" ,asa o sa-i faca \"oameni cinstiti\" la intensiv,ii tin putin prin parnaie (daca ,nu e sigur)vezi cazul Nutu Camataru,apoi ,gata ,sunt din nou \"virgini \"-au ispasit pedeapsa ,asa ca au Kilometrajul pe zero ...Normal ca nu poti fi decat ironic ,auzind asemenea magarii.Ia luati si voi niste pistoale si apucati-va sa trageti in aer si sa faceti ca \"Speedy Gonzales\" ,sa vedem ,va aplica legea,o ba'? Cred ca legi sunt ! EXECUTAREA ,punerea in practica a legilor NU EXISTA . Cate crime trebuie sa repete un criminal ,un interlop spre a fi arestat si inchis ?Vorba unora ,ii storc de bani ,apoi le da drumu' sa mai produca ,iar se fac ca-i inchid s.a.m.d...mi-e scarba !

    • MIKE
      29 ianuarie, 18:45. MIKE

      Corect!!!
      Apostu ala care a luat spaga (banuit, inca nedovedit!) sta in puscarie, si mizerabilii astia care fac atat de multe nenorociri sunt lasati in libertate!!!
      Ar trebui impuscati judecatorii care ii lasa pe strazi pe acesti paraziti, care imput aerul numai cu prezenta...

  • omul negru
    29 ianuarie, 05:14. omul negru

    Doar Brigazile Rosii mai pot face ordine in justitia Romana pana nu or, curata, pe magistratii corupti nu vom scapa de banditii si interlopii din tara.

    • dece-bal
      29 ianuarie, 05:20. dece-bal

      ...\"pana nu or curata pe magistratii corupti...\"
      Corect ,dar as completa .\" impreuna cu corupatorii din amonte(politicii,sefii lor ce-i pun in fotolii)si cei din aval :tiganimea ce s-a specializat din '90 incoace in coryperi ,si cu ajutorul multor ONG-uri ,adevarate cuiburi de hiene puse pe capatuiala .

  • arici
    29 ianuarie, 04:27. arici

    In fiecare an pentru o luna ar trebui instaurata Curtea Martiala care sa judece in procedura de urgenta toate nelegiuirile. Tot atunci , pentru o luna sa se reintroduca pedeapsa cu moartea. Fac pariu ca in 3 ani va dispare orice urma de interlop dar si de politai sau procuror-judecator manjit(corupt). Din cauza lor clanurile ajung sa isi faca propria lege. Exemplul ar trebui sa inceapa cu Caranii si cu aia de la Urziceni.

    • Gore
      29 ianuarie, 05:04. Gore

      Amin!

    • BABA NOVAC
      29 ianuarie, 07:04. BABA NOVAC

      DE ACORD,DAR DE CE NUMAI PENTRU O LUNA???LA INCEPUT,PENTRU 11 LUNI ! SI CA SURPRIZA,TOTI CEI DIN A 12-A LUNA,CARE SIGUR AU DAT SPAGI SAU AU CORUPT CA SA FIE JUDECATI ATUNCI,SA FIE CONDAMNATI DIRECT LA MOARTE !ASA SE CURATA TZARA DE MAFIOTI

    • cir
      29 ianuarie, 15:50. cir

      Curtea Martiala este doar pe timp de razboi. Pedeapsa cu moartea nu are ce cauta pe timp de pace. Justitia sumara da nastere la multe erori. La modul cum functioneaza justitia astazi in Romania, ar primi pedeapsa capitala gainarii si atat.

    • MIKE
      29 ianuarie, 18:53. MIKE

      De acord cu Legea Martiala pe perioada limitata!!!
      Exista precedente edificatoare!!!
      Aduceti-va aminte ca inainte de '89, in Turcia, existau bande de talhari care jefuiau aproape toate TIR-urile care tranzitau muntii spre Iran, Irak, Egipt, Siria...
      Stiti cum au scapat de acesti talhari?
      Au format echipe de militari, cu rol bine stabilit (procuror, judecator, pluton) care urmareau TIR-urile, si in cazul in care erau atacate, interveneau urgent si urma prinderea, judecarea si EXECUTAREA pe loc a criminalilor!!!
      In cateva luni, n-a mai existat nici o banda, si traficul de matfuri s-a reluat fara probleme!!!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele