Dar unde dai şi unde crapă: ce fac americanii, dau pe goarnă tot? Dă-le-ncolo de telegrame, ce-or fi aşa de greu de păzit, că le luam noi la mână cu manivela tocătorului de documente de la Băneasa, le pârleam un pic pe la Berevoieşti, le mai vâram sub cheie şi nu le dădeam drumul până la viitoarele alegeri, ne înţelegeam noi până la urmă, că oameni suntem! Şi nu ne ştia nici vântu’, nici pământu’! Ei, nu şi nu, că au tehnica a’ mai dată-n paşte, acuş’ trimiţi cablograma şi-a şi citit-o Obama.
Îţi vine să crezi că poate o fi vreo greşeală de traducere, fiindcă engleza-i limbă scurtă - zici una, pricepi şapte -, a noastră-i mai complicată. Da’ de unde, că şi românu’, şi americanu’ au acelaşi cuvânt pentru secret - care e, culmea, secret. Păi ce secret e ăla dacă un soldăţoi detaşat prin Bagdad dă de două-trei ori din tastatură şi se varsă imediat pe internet până la Wiki-cum-le-o-zice? Chiar aşa sate fără câini sunt ambasadele astea de află toată lumea că noi facem coadă la americani? În acelaşi timp în care le zicem că noi trebuie să ajungem la putere şi nu ticăloşii de acum, ne ţinem însă cu stânga noastră românească de maica Rusie, că nu se ştie niciodată când trebuie să mai întoarcem o dată tabloul, fredonând neaoşul refren "Uite-aşa, aşa, aşa, păcălim America/ Uite-acuş, acuş, acuş/ Îi păcălim şi pe ruşi!".
Să fi ştiu noi că transpiră fiecare susurat, mai pupau ei vreo informaţie? Aiurea-n tramvai, tăceam ca ilegaliştii, nu smulgeau ăştia nicio vorbuliţă de la noi. Dar asta e, am mers pe încredere, am zis că dacă îl livrăm pe junele Titulescu drept principal opozant faţă de neruşinata pretenţie americană de a vota noi legi antico rupţie, facem vreo sfârâială şi rămâne între noi.
Rămâne pe naiba! Şi tot ei ne dau lecţii. Las’ că om mai fi fost şi noi ambasadori pe la ei şi nici peacolo nu merg câinii cu covrigii-n coadă. Başca, se amestecă în toate cele. OK, ne facem fraţi cu ei până trecem puntea şi ne alege prostimea în fruntea ţării în locul ăstora, dar asta nu înseamnă că ne tragem de şireturi, că ştim noi şi singuri ce e de făcut pe-aici. Bine zicea dom’ primar în filmul ăla, "Balanţa", ca să nu le spunem de la obraz că neam cam plictisit şi de filmele lor: "Toate astea, din ce cauză? Din cauza americanilor! Ordinarii ăştia de americani vor să supună lumea cu ajutorul dolarilor şi al dobânzilor. Vă spun eu, şi ţineţi minte ce vă spun, dom’le doctor, că mai avem de trăit, şi sfinţia ta, părinte: ăl mai prost om din lume e americanu’!".
Cine sunt ei, să ne zică nouă de clasa politică românească, vezi Doamne, că ar fi ruptă de realitatea economică? Şi cine suntem noi să înghiţim avioanele lor de care nu avem nevoie, fiindcă suntem eminamente paşnici şi oricum unii dintre noi le-au zis-o verde-n faţă că ar trebui să ne retragem din Irak? Păi, vine lupoaica aia moralistă de Madonna să ne vorbească de sus despre discriminare şi n-avem voie nici măcar s-o huiduim cinstit? Au tupeul să zică ei despre ţărişoara noastră că a devenit sinonimă pentru «phishing», furtul din bancomate şi de pe cărţi de credit, licitaţii fraudate şi alte forme de infracţiune informatică? Ne fac de baftă la "centru" că s-a infiltrat criminalitatea organizată în industria jocurilor de noroc? Dom’le, ăştia chiar nu-şi văd bârna din ochii lor - om mai fi descărcat şi noi filme cu Las Vegas.
Zău dacă n-ar merita ca data viitoare când ne mai ducem la ei să le zicem să nu mai moară de grija noastră. O scoatem la capăt, tot "Balanţa" să trăiască: "Românul e dat în mă-sa! Se plânge toată ziua că n-are de niciunele, da’ se descurcă. Vorba lui tata, Dumnezeu să-l ierte: de bine, de rău, o ducem bine".
PS: Percepţia imaginată mai sus e, evident, inventată. În realitate, asemenea mentalitate păguboasă trebuie dezaprobată ferm. Abia cei care n-o fac se înscriu cu şanse bunicele în cursa pentru titlul de ăi mai proşti oameni din lume.
Miercuri, 30 Martie 2011. 1914 vizualizări, 146 comentarii, 17 voturi
EDITORIALUL EVZ: Ăl mai prost om din lume e americanu’
Ce naiba, dom’le, ăştia chiar nu sunt în stare să ţină un secret? Adică de asta i-am aşteptat patruj’ de ani, să sifoneze tot ce le zicem, ca oameni de bunăcredinţă ce ne aflăm?
Hai, te trezeşti dis-dedimineaţă, te ferchezuieşti, pui costumul ăla bunul, că doar nu plimbi traista la piaţă, şi te duci glonţ la ambasada lor să-ţi descarci sufletul. Îl mai faci pe ăla puturos, pe ălălalt incompetent, pe ăsta că e gargaragiu, pe tine că eşti nambăr oan, pe nuş’ care că descurajează reforma electorală uninominală. Ce-are, dom’le, ne mai răcorim şi noi, că pe-aici oricum nu ne mai ascultă nimeni, la cât vorbim toată ziua la televizor.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Horica ,il omori a spemiia oara pe PETRE TUTEA -parodiindu l in mod mizer..
Inafara de legionarismul lui ,PETRE TUTEA a fost mai bun decat Cioran sau Eliade-cei doi au recunoscut:unul Petre Tutea putrezeste in inchisorile comunismului!
Sa va fie rusine domunle Ghitzibusar!!
Rusine!!
postez:
30 martie, 17:30. MihaiPauna
Dupa postarea de la 17,16, rien n'a va plus, oricat s-ar screme-amaratu' sa carpeasca un steag zdrentuit!
Va las sa respirati cateva zile, am treaba!
daca orele se masoara in zile,saptamanile in luni la nea mihaipendula,e de inteles ca se crede intelept...
nu-i bai,exista medici...la adresa indicata de -DODO-...
...poporul roman insusi.
Greseala.
Al' mai prost om din lume e garfield.E urmat de paunasul livezilor .
Impreuna sunt ninja acestui forum. Ninja din toaleta.
Balada motanului
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.
\"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort...\"
Nichita, 11 august 1955
Ordinarule, tu pangaresti versurile maestrului numai la ideea asocierii tale cu motanul din poezie!!
Esti atat de frustrat ca nu mai respiri decat revarsand ce ai mai hidos in tine aici ,in pagina Evz.
Mi-e mila de tine .In loc de cap ai un dovleac ,in loc de inima ai un cartof.Putrezit.
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (pangaritoru de baSSoi de pe acoperis)
Cel mai mult mi-a placut ultima strofa si cred din toata inima ca este o premonitie. Ce facem, strangem noi sau iti fierb graul cei de la partid.
motane,cartita nu e in biblioteca!
e pe forumul sefului tau,tov. conte cu felinar rosu la poarta...ce nu intelegi?
lasa biblioteca si cartile,ca maine-poimaine incepi sa scrii si tu in versuri...,pardon,sa miorlai in rime...
Toti v-ati adunat, domne, ca e masa mare... eu incep sa cred ca o faceti pentru ca va place (sau a inceput sa...). Ce are Nichita cu sula buldozeristului? Asta da subminare a economiei nationale... (hop si eu, ca e aceeasi idiotenie!).
Da' probabil ca voi stiti... ceea ce noi NU stim... ardev'ar focu' de lighioane comunisto-decuriste...
Probleme mari ale Romaniei
1 canalizarea la sate-nu e posibil sa aibe cineva buda in curte
2 autostrazi-arata nivelul de trai al unei tari si usureaza viata, dinamizeaza economia
3 pavarea si asfaltarea la sate- e inumana viata la tara
4diguri si orice ca sa previna inundatiile
5 demolarea cladirilor cu risc
6 birocratia-nu e posilbil sa mai existe cozi pt o adeverinta
7eliminarea tuturor(avocati, notari, judecatori, procurori, etc| care au facut facultati particulare si au luat examene pe spagi- e o rusine nationala ca un om nepregatit sa fie pus in functii de conducere-daca se da un examen fara aranjamente 90% nici nu au idee de ceva.
8sa fie interzis in politica sa migrezi la mai mult de 2 partide
9daca nu sunt in stare firmele sa profite de banii de la UE sau alte organisme , statul sa infiinteze firme de stat si sa construiasca, asfalteze , asa ar exista si mai multe locuri de munca
10 eliminarea cainilor vagabonzi-nu exista tara civilizata cu caini vagabonzi
11 eliminarea bauturilor contrafacute-avem un popor bolnav, 99% din populatie bea bauturi otravite, aceleasi firme ca in occident aici in sticle este otrava, sa fie controlate...pe deasupra sunt si mai scumpe
12 eliminarea diverselor taxe pt diverse produse/acelasi produse in occident sunt mai ieftine, care e explicatia?
13 suspendarea, amendarea, inchisoarea, pt toate firmele care fac evaziune, care nu-si platesc impozitele...fara amanari, fara iertari etc...adica batraneii sunt in stare sa plateasca iar sacalii nu????
14 daca bancile continua sa chinuie poporul , toata lumea sa-si retraga economiile...o sa vedeti cum toate bancile or sa se bata in oferte sau or sa dea faliment
PAUL GOMA despre timaneanu, tovarasi:
“Este el, Vladimir, fiul lui Leon Tismăneanu - cetăţean sovietic, “lucrător” în timpul războiului la Radio Moscova, sub direcţia lui Răutu, trimis în România ocupată de ruşi? ;
a fost L. Tismăneanu unul dintre importanţii şi ferocii agenţi ai comunizării, sovietizării, martirizării ţării noastre? ; a fost el director adjunct al Editurii Politice şi plin al catedrei de marxism- stalinism, la Universitatea Bucureşti - nu “leninism”, cum edul-corează fiul meseria tatălui ? ;
- Este el fiul Herminei căsătorită Tismăneanu şi dânsa redactor la Radio Moscova, cetăţean sovietic, în România ocupînd funcţii-posturi de importanţă politică? A fost dânsa - cât a fost - director de cadre în Ministerul Sănătăţii? ;
- Este el, Vladimir nepotul Cristinei Luca-Boico, expulzată din Franţa pentru spionaj în favoarea sovieticilor? ; nu a ocupat şi ea “posturi importante” în RPR, atât pentru merite personale (!), cât şi pentru ale soţului său Mihail R. Boico, “spaniol” şi el, rus, în România general de “grăniceri”, citeşte: de Securitate, fiindcă îi obliga pe soldaţi să-i interpeleze, să-i împuşte, nu pe cei care intrau clandestin în RPR - sic - ci pe/în nefericiţii români care, disperaţi că “Americanii nu mai vin”, încercau să fugă din raiul edificat şi de ei, “spaniolii” sosiţi de unde, dacă nu din… URSS?
; - Nu ca “pui de bolşevic” şi-a petrecut V. T. copilăria, adoles-cenţa în ghetoul bolşevicilor: Cartierul Primăverii? ;
-a mâncat el şi ai săi - puiul-de-bolşevic - pe săturate, s-a îmbrăcat decent, chiar luxos în comparaţie cu milioanele de români flămânziţi chiar de ei, în zdrenţe, supravieţuind în “libertate”, fiindcă ţara-ntreagă era un complex de lagăre şi de închisori unde pierea elita României, tineretul ei, ţărănimea pentru că… nu gândeau marxist-stalinist, cum impuneau şi părinţii săi? ;
-nu frecventa el - în virtutea “egalităţii de tip sovietic” - o şcoală specială, pentru puii bolşevicilor, unde i-a avut colegi pe Nicu Ceauşescu, pe Radu Ioanid, neruşinatul holocaustolog de azi (şi membru de onoare în “Comisia Oprea”)? ;
Mama motane ce poza ti-ai tras, Che. Fratitu' Pauna o fi Fidea Castro nenorocitilor. Mariana M. Brasov
basenela!...
Bahahai! Reparati-va rasnita, ca asta nu e motanu! Nenea Paunescuuu! Ia uite ce fac prostalaii tai! Hm! Gm.
Bahaha, la care Paunescu strigi, la Adrian Paunescu?
motane,aia e poza sefului tau,tov. conte cu felinar rosu la poarta?
incadrat in culoarea lui preferata,dar... se vede fotoshop-ul!
Totul a inceput cu farsa secolului, ‘’atacul’’ de pe 11.09.2001! Si s-a constatat ca merge! Pai, daca merge, se cheama ca nu sta si ca iarna nu-i ca vara! Guvernul mondial e multumit! Si, bineinteles, s-au gasit urgent si unii care sa promita tot felul de inversiuni perverse licuriciului gigant, lucru care ar face-o invidioasa chiar si pe specialista nationala, vestita Nutzy Woodrea!… Sarumana jupane!…drept care respectivii au devenit sefi de state mafiote in coloniile respective. Si uite asa, impotriva voturilor unui popor manelizat si anesteziat cu promisiuni suprarealiste, se monteaza si farsa castigarii alegerilor la ambasade! ‘’La papuasii astia merge si asta!… da-i in gatzii ma-sii!’’… isi shopti in barba vestitul licurici.
‘’Tragedia romanilor tarata in derizoriu si in bascalie de catre politrucii bashisti’’… cam asa s-ar putea caracteriza in cateva cuvinte tot ceea ce se intampla acum. De o parte foamete, mizerie si lipsuri greu de imaginat… de cealalta, printre miliardele ratacite in meandrele concretului, o echipa de mafioti isi bate joc de un popor intreg!… si inca le merge! Si pt ca toate acestea trebuie sa poarte un nume, i-am spus simplu: ‘’Basescu!’’
Cat despre bashistul Ghibutoiu… ia acolo, un gandac intr-un pahar!… mananca si gura lui o chifla cu nechezol, ai de capul lui de fomist! hehe!
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (gandacelu fo(ru)mist de pe acoperis)
repetitia e mama invataturii,motane?
daca iti place sa te repeti,atunci repeta repede si cu sapa pentru descoperirea cartitei de pe blogul sefului tau,tov. conte cu felinar rosu la poarta...!
Nebunia domina politica fiscala americana.
Nu este o noutate, toata lumea stie, datoriile SUA sant imense si indiferent de cine ar fi presedintele tarii, nici republicanii si nici democratii n-au reusit de frica consecintelor pe piata muncii sa gasesca solutile necesare si viabile de redresare a tarii. Republicanii unilateral doresc reducerea cheltuielilor. Sectorul militar inghite sume cat pentru 30 de state, multe proiecte fiind declarate chiar de generalii armatei inutile. Coruptia in acest domeniu este mare, multe achizitii fiind atribuite pe sub mana fara licitatii
In sistemul medical american costurile sant exorbitante, facturile spitalelor si ale medicilor fiind intradevar exorbitante.
Reducerea acestor costuri este aproape imposibila la fel ca cele ale Pentagonului datorita increngaturilor intre mediul politic si economico-militar, lobbyistii facand aintradevar o munca demna de toata lauda. Chiar daca s-ar aplica toate aceste reduceri si multe altele din sistemele sociale deficitul din bugetul tarii in actualele conditii fiscale nu s-ar reduce. Ar fi necesara o marire substantiala a taxelor si a impozitelor insa aceste masuri fiscale nu le permit republicanii.
Datorita legislatiei fiscale permisive marile concerne nu platesc impozite ex. General Electric a facut un profit net pe 2010 de ca. 14 miliarde dolari neplatind impozite, din contra a incasat de la fisc 3,2 miliarde datorita investitiilor in energiile neconventionale. Toate marile concerne americane se eschiveaza de la plata taxelor si a impozitelor datorita \"creativitatii contabile\" si a trucurilor financiare. Multe locuri de munca americane au fost \"transferate \" in alte tari ex.China singura bransa care a crescut fiind cea financiara.
In multe state in care guvernatori republicani au preluat conducerea, reducerea cheltuielilor din mediul social a crescut in primul rand la profesori si alti bugetari.
In primul rand republicanii sant motorul acestei politici dezastruoase insa nici democratii datorita lipsei alternativol nu resesc se redereseze situatia astfel SUA cu siguranta va intra intr.o noua criza extrem de profunda.
Iata de ce americanii sant \"prosti\". Nu sant prosti dar cei cu influenta si bani se descurca si se imbogatesc pe spinarea multimii americane care se afunda din ce in ce mai mult in datorii.
\"În realitate, asemenea mentalitate păguboasă trebuie dezaprobată ferm\" spuse tovarasul Ghibutiu in Adunarea cetatenilor simpli si cinstiti. Numai niste prosti nu vor sa vada marile realizari ale Uniunii Sovietice...Sa-i dezaprobam tovarasi..pe ei si atitudinea lor paguboasa...! Dar sa-i dezaprobam ferm tovarasi.. nu oricum...ci ferm..! Corectandu-mi povestea imaginara de mai sus..am descoperit o singura greseala...Am scris Uniunea Sovietica...in loc de..nah..ca n-am curaj sa zic...n-am curaj...Mi-e frica de dezaprobarea tovarasilor...! Credeam ca am gresit si altceva...Oricat ma chinui..nu mai gasesc alta greseala...tovarasi..! Fermitate..va cerem...! Atat si nimic mai mult..! E plina lumea de turnatori \"de bine\"...!Stiu..acu' o sa ma excludeti cu fermitate din randurile dumneavoastra tovarasi...! Probabil o sa ma si injurati..cu fermitate..tovarasi...!
VEZI MISCAREASOCIALIOSTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM 2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE
Horica ,a-l lua in tarbaca pe Petre Tutea??
Daca ar mai fi trait te -ar fi spintecat cu un argument rece,care sa- ti stapaneasca pe viitor nesimtirea...
Romania ,o tara condusa de politicieni mafioti din 89\"
Va propun un motiv de meditare:
Americanii luati ca indivizi sint 'prosti'. Dar trei americani cu un conducator sint o forta de temut.
Romanul in sine este un geniu, se descurca de minune. Adunati trei romani si puneti-le un sef si veti vedea ce iese!
ce sa iasa?
usl!!!
in rime cugetarile-si scrie,
cuvinte mari el foloseste;
iar daca aici nu-i librarie,
pacat.caci nimeni nu i le citeste...
ups!
dedicatie pentru poetul forumului...
...troska!
cine-a fost?
bzzzzzzzzzzzzzzzzz zzzzz!
Bravo dle Horia !!!!
Horica tata le zici bine , frumos si corect !!!!!!
Ziceti ca este un comentariu fictiv, dar tare imi este teama ca ati descris realitatea romaneasca in esenta ei !!!!!!
Dle Horia va intreb sincer ceva :
- Sa fie unii romani modificati genetic si astfel au ajuns fara demnitate !!!!!!! Sa fim noi romanii de azi identici cu politicieni de azi, respectiv : lenesi, hoti, turnatori, criminali , avari, lacomi , gascari, borfasi ??????? Daca privesc pe : Adrian Severin, Catalin Voicu, Voiculescu, Vantu, Patriciu, Nastase, dan Ioan Popescu, Antonescu, etc, pare afirmatie adevarata !!!!!!!
Eu cred sincer si zic urmatoarele :
- Luati aminte si tineti minte, presedinte ca dl Basescu si premier ca dl Boc, tara nu va avea curand !!!!!! Borfasi ca Voiculescu prieten Antonescu, hot ca Vantu prieten Geoana si Ponta, senator excroc Catalin Voicu, sindicalist hot ca Marius Petcu finul lui Mitrea , sunt multi !!!!!!!
politicienii nostri inca mai cred in zana maselutza...repede fugutza la americani cu jalba si minciuna,poate-poate isi dau si ei seama ca ceilalti sunt prosti,iar el e singurul detinator al adevarului...
p.s.sa fii fost si tov. conte cu felinar rosu la poarta pe acolo?doar el se crede detinatorul adevarului...motane,poti raspunde,ca doar tu ii duci ...vorbele...
Nu stiu ce gusturi are fiecare, dar mie tare mult îmi place stilul domnului Ghibutiu.
Chiar daca sunt in criza de timp, imi iau de fiecare data cateva secunde liber, sa-l citesc pe acest jurnalist !
---------------------------
In alta ordine de idei.
Asta e singura mea postare pe azi ca am de lucru.
Dragi \"visitors\" suna mai bine ca postatori, fiti generosi cu voi si nu va certati azi.
Mai bine luati-va direct de grumaz *** !!!
Inchei aici,
cu drag,
a voastra
Oranjada Portocalie !©
ora de lingvistica:
Grumaz***:
- e un cuvint tipic dacic, precum varza, barza, viezure, zumzet sau Brânza.
William.
Cand la orizont apareau hoardele de ostrogoti, vizigoti, tatari, comansi sau USLasi, dacii paraseau degraba colibele si o piscau fuguta in padure.
Acolo, in padure de fapt, s-a dezvoltat limba dacica \"adica vorbitul pe soptite\" cu multe cuvinte cu zzzzz, in simbioza continua cu natura si ciripitul pasarelelor.
In anno Domini 2011, urmasii dacilor, tatal si fiul, se urca in autobuz (buz=clar cuvant dacic, ca-i cu \"z\"), tatal in fata iar fiul in spate ca buzzzul e plin, si tatal striga in autobuzzz, cu voce de bariton de 110 decibeli:
-\"Fiule, ma duc la Mall la cumparaturi. Mai ai maieuri ? Sa-ti iau chiloti ?!?\"
a voastra
Oranjada Portocalie !©
De ce sunt baseneii - TOTI - obedienti,
Ca printre ei exista - CATIVA - inteligenti?
Pentru ca au devenit - TOTI - clienti
Ai unei famiglii cu - CATIVA - proeminenti!
Stiutori de ponturi,
Detinatori de conturi.
..............................................
Avand nenumarate avantaje, e de presupus
Ca se feresc al drakului sa scuipe-n sus!
Esti bolnav... Si ai prea mult timp, iti spun eu. Vine pensia la timp ?... Hai, ca-i frumos astazi afara, de maine incepe vara...
Ca tot basenelu' \"antikomunist\", antisekurist\" si \"ultrademocrat\" esti al draku' de intolerant!
Pssst, basenel!
Ieri vorbeai ceva de argumente, contraargumente, astea-a argumente, ala-i contaargumentu' tau!
Ce-am scris eu, e-asa de evident, incat singuru' argument (exersat de basenei) e-njuratara!
Pssst, pssst, basenel!
Faci parte din brigada de interventie rapida, n'asa?
Asta-i obligatie de serviciu, ai primit SMS-u', ai comis prostioara!
Mai \"SubUrbanie\"-pidilicii=dobiboci,pe langa cele afirmate mai sus-mai sunt(eti)caracterizati si pein :lingai, tafatori, moluste(fara coloana), masochism (ceva cu :da cu biciul in mine, ca sa pot tipa de placere), santajabil si nu in ultimul rand tupeul de inalta arta pe care-l au/aveti. ... .. -.-. - .. .-. ,dacilea!!
basenel, atata timp cat te pastrezi oarecum \"urban\", te tratez cu manusi, nu ca pe licheaua abjecta dodo!
Ăl mai prost om din lume e americanu’----Nu mai Bi b-o-u-l-e,tampitel esti matali:
Ascensiunea: În 2004-2005, Traian Băsescu era \"sincer şi de încredere\"
În 2006, americanii erau preocupaţi de starea de sănătate a lui Băsescu-vezi “noada”
În 2007, Băsescu avea probleme cu popularitatea şi cu băutura şi petrecea ore în şir cu Elena Udrea
În ziua suspendării, Băsescu, în lacrimi, a cerut ajutor americanilor-visichi si lacrimi
În 2009, Băsescu - preşedintele cu două foste iubite ministru-Plesh c-o-i si Ritzi-Pitzi
2009 - Traian Băsescu ameninţă PSD-ul cu dosare penale-Morar si Kovaseala,niste slugi
Ultima etapă a căderii: La sfârşitul lui 2009, numele lui Băsescu abia dacă mai apare menţionat în cablogramele Ambasadei SUA, iar atunci într-un context nesemnificativ
FIECARE ISI FACE CITE O PARERE IN FUNCTIE DE CUM PERCEPE ARTICOLUL.....MIE UNUL CRED CA A SURPRINS DESTUL DE BINE CARACTERUL, OMULUI POLITIC' CARE ALEARGA CONTINU SI CALCA IN PICIOARE PROPRIA DEMNITATE PENTRU A SE COCOTA IN VIRFUL PIRAMIDEI . LITREATURA SI ISTORIA DESCRIE F BINE ACEST TYP DE ASCENSIUNE IN POLITICA MARGIND PINA INTRACOLO DE A'SI ELIMINA ADVERSARUL PRIN CRIME ODIOASE..INTRIGA, A FOST FOLOSITA INTODEAUNA CA FIIND CEA MAI SPUMOASA IN POLITICA SI SOCIETATEA MONDENA...SI PE DIMBOVITA NU PUTE FI ALTFEL....(SC EV ERATE)
Articolul nici nu merita a fi comentat.In schimb ,il rog pe Bi (b-o-u) tziu sa-i transmita .-.. .. -.- . .-.. . .. de Izmeneanu multi ... .. -.-. - .. .-. .. ,pentru cenzura practicata la jegul de articol !!!!
Măcar citişi articolul Domnului Vladimir Tismăneanu,fă ţaţă proastă ?
@donBazil
Vai , donBazil , se poate sa va exprimati asa ? Nu-i frumos !
Am citit articolul D-lui Tismaneanu , dar nu inteleg de ce in ultima perioada sunr blocate comentariile la articolele domniei sale .
Aşa a cerut el,sunt destui care nici măcar nu citesc ce scrie şi postează tot felul de injurii la adresa omului care a contribuit decisiv la textul condamnării comunismului şi a cerut tăierea pensiilor securiştilor.De atunci foştii securişti şi cei care au făcut scandal în parlament cu Vadim Diliul (care sunt grămadă pe forum), îl bălăcăresc în tot felul
Tanti Gabi sa-i molfai salamul Marinerului (chiar si lui Boc) pentru ca sa te alegi si tu cu ceva la Cluj, nu numai cu urme de vopseala pe fund (de la bancile vopsite tricolor de Funar Gyorgy)!
Eu vad in prim plan moaca unui roman mai prost decat crede si el nemernicul de opincar!!!
Olgo tu ai citit editorialul inainte sa comentezi? ma indoiesc la cat de analfabeta esti! cred ca iti citeste cineva numai titlurile!
MAta a fost desteapta puliii cu care te-a facut, jegos imputit
TE INSELI OLGA KHAN , NU ESTE SECURIST SI E INTELIGENT,CULT. BINE DOCUMENTAT ,NU TE SFATUIESC SA-I CAUTI DEFECTE ARE DAR PUTINE CONTRAR CEIA CE PARE AICI....
fac referire la donBazil
Dati-ne biografia completa a prostovanului, ca sa stim si noi.
.
Apropo de chestiile astea de le zice autorul in articol si de PS-ul in care zice \"Percepţia imaginată mai sus e, evident, inventată. În realitate, asemenea mentalitate păguboasă trebuie dezaprobată ferm. Abia cei care n-o fac se înscriu cu şanse bunicele în cursa pentru titlul de ăi mai proşti oameni din lume\" , vreau sa aduc la cunostinta forumistilor ca articolul .\"Taubman despre Băsescu: “În acest om să nu ai încredere niciodată”, a disparut din arhiva lu EVeZeaua, de nu-l mai gasesti nici pentru un milion de dolari americani!!!
Eu nu zic ca BaSSoiu a dat ordin jurnalului, prin mogulul bun Paunescu. Bancorex, sa fie scos articolul, eu zic doar ca dl Ghibutiu cam da cu mucii in fasole, vazand ca EVeZeaua la care lui trudeste intre-ale democratiei si eticii jurnalistice, este prima care cenzureaza dezvaluirile furnizate de respectivele telegrame!
Ca vorba, tot a autorului, dom Ghibutiu - da asta pe bune, nu la misto, dupa cum bine reiese din dosirea respectivului articol despre BaSSoi: \"Dă-le-ncolo de telegrame, ce-or fi aşa de greu de păzit, că le luam noi la mână cu manivela tocătorului de documente de la Băneasa, le pârleam un pic pe la Berevoieşti, le mai vâram sub cheie şi nu le dădeam drumul până la viitoarele alegeri, ne înţelegeam noi până la urmă, că oameni suntem! Şi nu ne ştia nici vântu’, nici pământu’!...
Cum ar zice BaSSoiu, daca n-ar fi zis-o altul inaintea lui: \"Iubesc tradarea dar urasc tradatorii\"!
Curat!...
Ba, bolovane! Ne crezi idioti? Ce citezi tu aici este ce a zis maturatorul ala de a fost angajat la ambasada si dat afara din motive de spaga ca a zis Taubman. In rest articolul a stat doua zile si reprezenta un interviu al maturatorului dat \"junincii\".
Domnule European, azi de dimineata la stirile de la ora 6.00 (pe care nu le aude prea multa lume) RTV a comunicat ca dl.fost ambasador Taubman a declarat ca neadevarate de la A la Z, toate prapastiile indrugate de acel domn, fost functionar al ambasadei si care erau legate de numele sau. De altfel, in seara cu pricina, cand \"Base plangea beat la poarta ambasadei\" el de fapt se afla in Piata Revolutiei, unde l-au putut vedea cele cateva mii de persoane simpatizante.
Daca as avea ceva de criticat la EVZ ar fi fost titlul \"Taubman despre Basescu...\" Titlul ar fi trebuit sa sune \"Dl.Craescu zice ca Taubman i-ar fi spus ca....\" asa mi se pare corect!
.
Da, doamna LianaGhiorghioff, Basescu era in Piata Revolutiei sa faca \"Revolution Revival\" impreuna cu pedelistii care au lipsit la momentul oportun, ca de, dupa cum spunea insusi Basescu, \"facem si noi ce putem\" - deci si revolutia, o facem cand avem timp, ce atata graba, ca si la dosarele penale, alea vechi ale lui Nastase etc, din care s-au sters si probele de cat au fost trecute din mana in mana, dar si alea noi, proaspat pedeliste, unde sunt implicati colaboratorii lui Basescu plangaciosu.
Chestia ca Basescu era beat la poarta ambasadei, nici eu n.o cred, caci eu am vazut alcoolisti care, cu cat beau cu atat devin mai treji si mai breji!...
In rest, face bine dl Taubman ca neaga, ca si Basescu a negat ca a plesnit copilui peste fata, si i-a prins bine. E tot ce putea sa faca.
Si catzelusul cu par cretz
a jurat
ca nu fura din cotetz,
si totusi
a fost prins cu ratza-n gura-n
batatura!....
Totusi, articolul a disparut hotzeste, pe shest!...
Nimoruco! P-asta cu mii de simpatizanti, de unde ai scos-o? Din palarie? Din papuci? Pai, nu zicea chiar el, baSSoiu, ca a fost in Piata Revolutiei, dar n-a venit nimeni? hehe!
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (cersetoru pe la ambasade de pe acoperis)
motane,lasa cuvintele lipsite de bun-simt referitor la o doamna si pune-te pe sapat in blogul sefului tau,tov. cont cu felinar rosu la poarta...poate dai de cartita...
ca daca nu,adio hrana spirituala si resturi de mancare...iesite pe din dos...
Pt Tismenetski, care nu permite comentarii:
Au ajuns evreii din nomenclatura ceausista sa se atace intre ei! E de bine! hehehe!
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (sorosu de pe acoperis)
Aceasta este mentalitatea majoritatii populatiei Romaniei. E o mostenire sacra de pe vremea dacilor, a unchiului Gerula si a unchiului Bastus. Filmul 'Balanta' al lui Lucian Pintilie a surprins cu dibacie acest aspect si citatul publicat in articolul de azi este reprezentativ gandirii romanesti contemporane (al mai prost om din lume e americanu' - interpretarea lui Victor Rebengiuc este stelara).
Asadar nu e de mirare ce clasa politica are Romania. Cei care au \"ventilat\" la Ambasada Americana sau in discutii private purtate aiurea au facut un mare deserviciu tarii. Si-au dat in petec. Partea pozitiva este ca in sfarsit, Departamentul de Stat SUA realizeaza cu cine are de-a face in Romania: cu niste indivizi de ultima speta, needucati, neamuri proaste, lacomi si in stare de a calca pe cadavre pentru a isi atinge propriul obiectiv: imbogatirea rapida, prin orice mijloace, indiferent de gravitatea consecintelor.
Nu ma mai mira nici de propunerea lui Antonescu de a suspenda dreptul la vot romanilor din diaspora, atat timp cat nu platesc taxe in Romania. Asa gandire, asa rezultate. Dar in definitiv si la urma-urmei, romanii isi merita soarta: AU ALES PANA AU CULES in ultimii 20 de ani.
de Basescu cu dosarele nici o vorba nea Brunola, nu-i asa? Dar de Antonescu imediat bagasi o soparla....;ca batu seaua sa priceapa diaspora securista ce obraz are, iti amintisi imediat, ca si cand ce mare scofala [cu efect imediat] a spus Antonescu, cand se stie ca asa ceva nu poate fi pus in practica NICIODATA, ....decat de, probabil, de unul ca Boc care nu s-ar da in laturi sa SCOATA BANI DE ORIUNDE, dar, dosarele lui BASEin schimb, alea chiar sunt centrale nucleare avariate de tsunami, aia da stire de KOMA, care e subiect tabu la acest ziar si in gusa voastra bashita!!.
...\"au ales pana au cules in ultimii 20 de ani \" scrie omul la sfarsit . Deci nu era nici o lauda la Base' si critica de doru' lelii la adresa unui nesimtit ,ce ,cu de la sine putere latra tot felul de magarii ,facand de ras natiunea idem unuia A.severin -etalon al nerusinarii .Ar fi recomandabil sa va debarasati de valul urii gratuite si ridicole ,atunci cand abordati diverse subiecte .Oricum ,tuturor patimasilor antiexclusiv Base' , luativi-l si bagati-l in spirt ,ca atunci cand nu va mai fi ,nici voi nu veti avea rost...
cam subtirele argumentele tale, asa cum si la Tisminetki apar niste aberatii, dar acolo observ ca nu se poate posta nimic, iar ziarul nu anunta acest lucru ca sa nu si mai piarda forumistii timpul cu un ins las, caruia ii e teama de opinmiile romanilor. In acest sens l-as lauda pe MMihaes, care accepta orice postare, oricat ar fi ea de insultatoare, de tare, ori, asta e o CALITATE ca la boxerii buni incasatori, calitate pe care Tisminetki nici pe asta nu e in stare sa si-o asume.
Ca tot veni vorba de Severin[alt Tisminetki], ...Vladimir arata ca ura acestuia fata de Basescu e mortala, asa, cum sa zic, viscerala, si ca Severin il ura inca din studentie si pe Ciorbea etc, dar uita sa spuna ca de fapt si Ciorbea, taranistul mot foarte apreciat pt cinstea sa, morala politica ce lipseste si lui Basescu si lui Severin si tuturor FSN-istilor tarii, si alaturi de Ciorbea, azi, cam 80% din romani il urasc pe BASESCU, acel Basescu care fu denumit cu ani in urma[ nu stiu exact cand] kanalie perfecta] iar eu, inceea ce ma priveste chiar din primul an al CDR am vazut in Basescu dusmanul mortal al pntcd-ului , apoi mi-am dat seama ca acest securist OPORTUNIST INTERNATIONAL[trecut de la o internationala de stag la una de dr] n'are, asa cum se spune in popor, nici un Dumnezeu!
Ce spui tu ,asta ce semnezi DECE-BAL, e ceva de o ...senilitate hazlie, ca sa fiu bland cu tine!
asa e, daca plezneste ZEUS, noi muritorii de rand nu mai avem nici un rost, dobitocule!
Ciorbea a venit la guvernare cu o Dacie rablagita si cu aceeasi a plecat... asta le sta in gat bashistilor! Spre deosebire de el, baSSoiu, deja milionar, a vandut si flota tarii si si-a tras miliarde din contrabanda cu armament!
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (contrabashistu de pe acoperis)
\"...Ciorbea, taranistul mot foarte apreciat pt cinstea sa, morala politica ce lipseste si lui Basescu si lui Severin si tuturor FSN-istilor...\"
ai dreptate!
in tara asta doar ciorbea si cu omul de zapada au mai ramas \"cinstitii\" romaniei...tipic liderilor sindicali...ciorbea,mitrea...osul puterii e mai ademenitor,nu?
Ciankaişistule !Pesemne Motănelu nu ştie de vila pe care şi-a tras-o Victoraş Ciorbă pe strada Gârlei lângă lacul Floreasca
Mai tii minte cand tu, cu manauta ta gingasa, ai votat doar ca sa anulezi votul motanului? Zzzzat, j avra bashista!
Ieşi afară din tară♫♪ Javră ordinară!♫♪ hehehe! Garfield, motanu (plesnitoru de j avre de pe acoperis)