Ba da, îl ştim. Deşi ne uităm la acelaşi lucru, fiecare vede ceea ce crede că e adevărat. Suntem ca nişte cobai vaccinaţi unii cu băsescită şi alţii cu anti-băsescită. Suntem ca nişte lanuri de floarea-soarelui care se înclină fiecare după un alt soare. Spre asta au vrut să ne ducă staffurile candidaţilor, spre orbire. Cel mai uşor de manipulat sunt prizonierii. Ei nu pun întrebări, ei privesc încotro li se arată. Şi votează în consecinţă. Totul e să-i scoţi din casă în ziua alegerilor. Aceasta e miza luptei şi a secvenţelor de tip „Băsescu a lovit un copil”.
Eu nu ştiu dacă Traian Băsescu a izbit faţa copilului de zece ani sau doar a împins-o uşor. E un amănunt important, dar nu decisiv. Intenţia mea de vot nu se schimbă în urma acestui moment. Pentru mulţi, votanţi sau nevotanţi ai actualului preşedinte, incidentul e plauzibil. (Cred că foarte puţini şi-au spus că o astfel de reacţie nu poate fi posibilă.) Tot aşa cum pentru mulţi, „făcătura” e străvezie (cel puţin punerea ei în scenă, la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu).
În anul 2009, românii, cetăţeni europeni, îşi vor alege preşedintele cu îndârjire, bazându- se pe instinct şi nu pe gândire. Va fi un vot manipulat. Întreaga campanie electorală s-a bazat pe manipulări de tip securist. E ca şi cum s-ar lupta, mereu şi mereu, diferite segmente ale fostei Securităţi. Amintiţi-vă marile subiecte din campania electorală (toate, despre întâmplări vechi, scoase din căciulă anume pentru acest moment): a) înregistrarea (legală/ilegală?) unei discuţii secrete dintre „teroristul” Omar Hayssam şi consilierul prezidenţial Constantin Degeratu, b) înregistrarea discuţiilor dintre doi jurnalişti şi şeful ANI (scandalul „jurnaliştilor şantajişti”), c) vizita secretă a lui Mircea Geoană la Moscova - pentru turul întâi, respectiv d) incidentul din Prahova (scandalul „Băsescu, bătăuşul de copii”) - pentru turul al doilea. Şi e probabil că vor mai urma.
Acestea au fost evenimentele care i-au scos pe cei mai mulţi români la vot (plus şmecheria cu referendumul şi şmecheriile clasice cu găleţile electorale) şi nu vreun discurs memorabil al candidaţilor ori vreo idee politică îndrăzneaţă (până la urmă, factorul Johannis nu i-a adus lui Crin Antonescu vreo zestre electorală spectaculoasă în ziua votului, faţă de scorul din sondaje...).
Ce se va întâmpla în continuare? Cum vor reacţiona alegătorii, bombardaţi cu filmu leţul real/trucat? Nucleele dure vor deveni şi mai dure şi vor ieşi la vot. Indecişii, cei mai mulţi dintre ei, vor fi şi mai indecişi şi mai scârbiţi şi vor sta acasă, iar cei care vor ieşi la vot se vor împărţi, unii indignaţi de ceea ce cred că a făcut preşedintele, alţii de ceea ce cred că i s-a făcut. Autocarele electorale vor fi, poate, ceva mai pline. Dar toate acestea se vor anula reciproc. Deznodământul e imprevizibil, iar diferenţa va fi făcută tot de vreo manevră securistică. Ei, bine, asta e jalnic.
CITIŢI ŞI:
19 secunde. Filmul care a împărţit România în două
HORIA GHIBUŢIU: Patriciu îi mută pe Tom şi Jerry la Vîntu
Drama lui Bogdan: "Vreau ca povestea aceasta să înceteze!"







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum