Aceşti cetăţeni se vor duce la vot pe 22 noiembrie, vor susţine parlamentul unicameral şi vor ştampila, probabil, numele lui Traian Băsescu, într-un gest de reverenţă faţă de şeful statului, care le-a oferit instrumentul pentru a se răzbuna pe parlamentari.
Aceşti cetăţeni trebuie să ştie că sunt mari şanse ca votul lor să fie în zadar, iar desfiinţarea unei Camere a parlamentului să nu devină realitate niciodată. Referendumul nu este suficient pentru a renunţa la bicameralism. Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei îl are parlamentul. Vă imaginaţi cumva că vreun ales al poporului îşi va refuza posibilitatea de a câştiga, la următoarele alegeri, un nou mandat? Vă imaginaţi că partidele şi liderii lor, care fac bani frumoşi de pe urma colectării taxei neoficiale pe candidatură, se vor bate pentru acest proiect? Eu unul nu-mi imaginez.
Nu cred că pe Traian Băsescu îl intere sează într-adevăr desfiinţarea unei Camere a parlamentului. Tot ce contează pentru şeful statului este o temă cu suficientă susţinere populară, care să-i aducă voturi în scrutinul prezidenţial. Desfiinţarea unei Camere a parlamentului este, potrivit sondajelor, un subiect cu largă susţinere în rândul electoratului.
Nu pentru că românii sunt convinşi că unicameralismul ar fi mai eficient în actualul context din România, ci pentru că românii îi urăsc pe parlamentari. Punct.
Mă întreb de ce nu a vorbit Traian Băsescu doar de reducerea numărului de parlamentari. Dacă vrea să economisească banul public, de ce nu propune desfiinţarea Ministerului Turismului? Bugetul acestei instituţii este de 390 de milioane de lei. Prin desfiinţarea Senatului, economia ar fi de doar 112,7 milioane de lei, cât este bugetul acestei Camere pentru anul în curs.
Bicameralismul este absolut necesar în România, fie şi doar pentru că legile importante au nevoie de mai multe filtre până la adoptare. Când o instituţie a statului (mai ales una esenţială pentru democraţie precum parlamentul) este atât de slabă, orice politician responsabil se preocupă de revitalizarea ei, nu de anihilarea ei.
În logica lui Traian Băsescu ar trebui să reducem numărul de instituţii ale statului, pentru că românii şi-au pierdut încrederea în ele. A orienta frustrările sociale împotriva unei instituţii fundamentale pentru democraţie este un gest iresponsabil, pentru că înseamnă a cultiva în rândul maselor atitudini antidemocratice.
De altfel, chiar comisia prezidenţială pentru reforma constituţională a ajuns la concluzia că „monocameralismul poate fi punctul de plecare al unei tendinţe de tiranie a majorităţii politice”.
Citiţi şi: Traian Băsescu s-a întors cu faţa la populism
Vineri, 25 Septembrie 2009. 0 vizualizări, 216 comentarii, 0 voturi
EDITORIALUL EVZ: Băsescu oferă poporului gloanţe oarbe
Silviu Sergiu: „Românii care susţin parlamentul unicameral şi vor să meargă la referendumul din 22 noiembrie trebuie să ştie că sunt mari şanse ca votul lor să fie în zadar, iar desfiinţarea unei Camere a parlamentului să nu devină realitate niciodată”.
Când au auzit propunerea preşedintelui Traian Băsescu de desfiinţare a uneia dintre Camerele parlamentului, mulţi români care au decis
demult că nu se vor mai duce la vot au redevenit probabil brusc atenţi la scena politică, în virtutea dezgustului provocat de simpla auzire a cuvântului „parlamentar”.
Mulţi şi-au spus probabil în sinea lor: „A venit şi vremea noastră. Prea şi-au bătut joc de noi, timp de 20 de ani, îmbuibaţii ăştia de parlamentari. Prea au furat fără să le pese de noi. A cum e momentul să le plătim cu vârf şi îndesat, să le arătăm că puterea este la noi. Acum este timpul să mergem la referendum şi să-i desfiinţăm”.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum