EDITORIALUL EVZ: Ce nu are Croitoru

Autor: Mircea Marian

Mircea Marian: „Aparent, este mai odios să fii susținut de Vanghelie și de Orban, decât de Berceanu și de Videanu. Dar tot mai des mă întreb: care-i diferența?”.

Dacă aş fi obligat să optez între Johannis şi Croitoru, l-aş alege, probabil, pe cel din urmă. Croitoru mi-e relativ simpatic datorită faptului că este un liberal, care crede în libertatea pieţelor şi spune că „intervenţionismul keynesianist” nu este o soluţie pentru ieşirea României din criză.

Nu-mi este clar care sunt teoriile economice ale lui Johannis, dar am remarcat că una dintre primele preocupări ale acestuia a fost să ceară susţinătorilor săi politici dreptul de a emite o ordonanţă de urgenţă prin care să se prelungească perioada în care ar putea opta între postul de primar şi funcţia de premier. Vă închipuiţi ce-ar fi făcut presa cu Emil Boc dacă acesta, abia ajuns la Palatul Victoria, ar fi emis un act legislativ care să-i garanteze că se poate întoarce în Primăria Clujului?


Dar fiindcă nu sunt obligat să aleg, aş spune că nu am mari speranţe în soluţia miraculoasă Croitoru, aşa cum nu am crezut nici în Johannis. Aparent, este mai odios să fii susţinut de Voiculescu, Vanghelie şi Orban, decât de Blaga, Berceanu şi Videanu.

Mă gândesc însă tot mai frecvent că cei trei „mari” ai PDL-ului sunt aproape la fel de toxici ca şi grupul de la Grivco, care l-a instalat premier pe Johannis. Episodul „Costel Iancu” şi falimentarea companiei Tarom sub administrarea Ruxandrei Brutaru sunt doar două elemente care-l caracterizează pe Berceanu.

Remarcabil este şi faptul că, deşi guvernul Boc a fost demis, miniştrii PDL continuă epurarea aparatului administrativ şi instalarea în funcţii a propriei clientele. Acum două zile, fosta vedetă a echipei de fotbal din Videle, ajunsă acum la coordonarea sistemului de sănătate publică, l-a ras pe şeful direcţiei de sănătate din Mureş, Florin Buicu, aflat în post de numai şase luni.

Dincolo de haosul cre at în administraţie, sunt uluit de nesim ţirea cu care Videanu ignoră criza - inclusiv faptul că partidul şi preşedintele său se află cu un picior în groapă - şi-şi vede liniştit de propria agendă.

Am invocat aceste exemple pentru a arăta că Croitoru va fi, la fel ca şi Johannis, prizonierul unor bandiţi cu carnete de partid. Discursul despre necesitatea acordului cu FMI sau legea pensiilor: foarte frumos, dar insuficient. Poate că omul este la fel de indignat ca şi mine de politizarea administraţiei.

Şi ce? Va afla din ziare că Berceanu şi-a pus oamenii la căile ferate sau că Videanu şi-a instalat prietenii la conducerea celor două mega-companii energetice. Şi ce va putea face independentul Croitoru? Eventual, să le facă morală şi să-i pârască la jupânul de la Cotroceni. Dar am serioase dubii că Blaga, Berceanu sau Videanu mai au vreo teamă de Băsescu atunci când sunt în situaţia de a-şi promova propriul interes.

Ceea ce-i lipseşte candidatului la funcţia de prim-ministru este un partid, sau cel puţin o structură din interiorul vreunei formaţiuni politice, care să-l sprijine - în mod onest! - să-şi îndeplinească mandatul şi să facă (ceva) reformă. De altfel, un test pentru viitorul cabinet va fi dacă la Interne va fi instalat tot un politician îmbătrânit în rele sau va fi racolat cineva din aceeaşi categorie cu Monica Macovei.

Nu-l blamez pe Croitoru pentru faptul că nu dispune de instrumentele necesare pentru a-şi îndeplini mandatul de premier independent şi tehnocrat. Pur şi simplu, aşa ceva nu se găseşte în România.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele