EDITORIALUL EVZ: Cristian Diaconescu, în pericol

Alegerea lui Cristian Diaconescu preşedinte al PSD nu va închide lupta pentru putere în partid, ci dimpotrivă, o va deschide. După congres va începe o nouă bătălie: cine va deţine controlul asupra preşedintelui PSD. Şi Ion Iliescu, şi baronii, şi serviciul special al lui Dumitru Iliescu, al cărui purtător de cuvânt Marian Vanghelie l-a însemnat în frunte pe fostul ministru cu declaraţia „e o variantă plauzibilă”, toţi doresc un singur lucru: supravieţuirea sistemului. Cristian Diaconescu este alesul şi nu întâmplător. Un politician proaspăt, cu o imagine impecabilă, împăciuitor, fără ambiţiile de putere ale lui Mircea Geoană, el nu este nici măcar costisitor ca fostul premier Adrian Năstase. Într-un cuvânt, e convenabil.

Pentru a transforma o organizaţie mamut, federalizată în latifundii autonome, clientelară şi dezideologizată într-un partid politic modern, e nevoie de sabie. Căci corupţia PSD a ajuns definiţie de dicţionar. În dreptul cuvântului „baron”, Dicţionarul de argou al limbii române publicat în 2007, de Editura Niculescu, oferă următoarea explicaţie: „membru marcant al Partidului Social Democrat din România, care domină autoritar viaţa economică şi politică a unui judeţ sau a unui oraş”.

PSD are nevoie de revoluţie, nu de reformă, pentru a rămâne în paradigma iliesciană. O revoluţie prea mult întârziată de ambiţia primei generaţii de politicieni a partidului succesor al PCR de a-şi păstra poziţiile şi de a-şi perpetua puterea prin moştenitori cu aceleaşi mentalităţi şi obiceiuri. Această generaţie a blocat orice tentativă de extindere a bazei electorale formată de aproape douăzeci de ani, majoritar, din vârsnici şi populaţie rurală. Caracterul rural şi conservator al PSD este şi cel care, într-un final, a dat naştere baronilor locali independenţi de voinţa centrului.

Lărgirea bazei electorale ar însemna atragerea în PSD a unor forţe generate de modernizarea societăţii, cum ar fi curentele ecologiste sau feministe încă embrionare. A unor alegători şi lideri mai exigenţi care ar pune sub semnul întrebării şi moştenirea iliesciană şi relaţiile corupte cu grupuri din afara partidului, şi ar revendica poziţiile pe care acum le ocupă Adrian Năstase, Marian Vanghelie sau Radu Mazăre. Nici liderii naţionali, nici baronii locali, nici clientela politică şi nici oligarhii susţinători ai PSD nu-şi doresc ca partidul să se modernizeze.

Modernizarea ar însemna sfârşitul PSD aşa cum îl ştim. Or, Cristian Diaconescu nu s-a decis dacă aduce pacea sau războiul. Cu declaraţii de iubire şi armonie cosmică împărţite în stânga şi în dreapta, fostul ministru de externe va integra partidul în absolut, nu în tradiţia social-democrată europeană. Iar la congresul de după alegerile din 2014 va chema şi el în ajutor flacăra violetă.