Le permitea celorlalţi să sugereze că s-ar fi dus la Moscova ca să primească binecuvântarea şi sprijinul. I s-a pus ştampila de om al ruşilor, pe care n-o mai poate şterge decât prin vreun gest încă şi mai riscant decât lăţirea ştampilei pe figura sa de om serios. O lovitură puternică, o capcană din care n-a ştiut cum să iasă. Ce trebuia să facă atunci când Traian Băsescu i-a aruncat mănuşa? Să treacă drept laş şi să piardă puncte importante în faţa lui Crin Antonescu sau să fie bărbat, să accepte provocarea de a fi încolţit de ambii contracandidaţi?
Cred că, în sinea lui, ar fi vrut să iasă la bătaie, să joace cartea sincerităţii, să spună că n-a fost nimic dubios cu acea vizită etc. Dar orice ar fi spus, ar fi ieşit rău. Ar fi fost tăvălit. Ar fi părut că minte. De aceea, şi-a asumat rolul de laş, ca să scape de acela de vândut ruşilor, considerat a-i pricinui o pierdere mai grea. Dacă i-a reuşit calculul, Mircea Geoană rămâne în cărţile pentru turul al doilea. De aceea spun că absenţa i-a adus un avantaj: n-a pierdut totul.
Au câştigat ceva cei doi participanţi la dezbatere? Au pierdut ei ceva? Orice estimare poate fi acuzată de partizanat. Agenţia de rating politic (ratingpolitic.wordpress. com), unde am găsit uneori lucruri interesante, oferă un scor bazat pe nişte instant poll-uri (sursa neprecizată): 36% la 31% pentru Crin Antonescu. Dar acestea sunt cifre care nu pot însemna nimic.
Principalul câştig al celor doi a fost demon straţia faptului că, aşa cum se spune, îşi doresc mai mult victoria. Fără să trag cu ochiul la cifrele de mai sus, cred că, într-adevăr, Crin Antonescu a punctat mai bine, atât în faţa lui Traian Băsescu, cât, în special, în faţa principalului lui adversar al momentului, Mircea Geoană. Aşa cum deja au spus-o alţi comentatori, a fost prima oară când Traian Băsescu s-a trezit în faţa unui adversar care n-a stat să încaseze, ci chiar a lovit pe puncte. Faptul că, după dezbatere, apropiaţii lui Traian Băsescu au mutat tirul pe Crin Antonescu dovedeşte tocmai acest lucru.
Se pune întrebarea cât de eficient a reuşit Crin Antonescu să transmită mesajul că se află în joc, că are şanse în şi pentru turul doi, că el, şi nu Mircea Geoană, reprezintă alternativa. Pentru că principala problemă a liderului liberal asta e: în condiţiile în care dife renţa dintre PSD şi PNL e de 12-15%, orice abţinere (a nehotărâţilor şi a sictiriţilor) înseamnă un vot pentru Geoană. Iar problema lui Crin devine strategia lui Geoană, căruia îi convine să tragă de timp, mizând pe inerţia electoratului. Deocamdată, Băsescu priveşte, preocupat. E un şah în trei, interesant.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum