EDITORIALUL EVZ: Cum se dezgroapă cadavre pentru bani

Grecia este pusă faţă în faţă cu cea mai teribilă criză din ultimele două decenii. Cifrele sunt importante şi seci: un deficit bugetar de aproape 13%, o rată a şomajului urcând cu paşi mari spre 20% şi un plan cât o speranţă firavă. La începutul lui 2010, s-a vorbit de cele o mie de zile de patimi prin care Atena trebuie să treacă pentru a-şi regla conturile cu propria tradiţie socială şi politică. Situaţia, au dovedit-o chiar măsurile adoptate de Grecia în urmă cu două zile, este mult mai rea. Cuvintele folosite de premierul Papandreou: „stare de război”.

Dincolo de ea, stau însă „arme” neconvenţionale şi un risc cu potenţial imprevizibil într-o Europă a cărei recesiune a provocat mult mai mult decât simpla scădere a unor parametrii economici. Zidurile pe care Bătrânul Continent a încercat să le fortifice în ultimele decenii se dovedesc inutile în faţa valului de intoleranţă. Povestea dezastrului elen e doar o filă, una care merită citită cu atenţie.

„Focus” i-a lovit pe greci cu propria istorie. O Venus din Milo, cu braţele regăsite în sfârşit, folosindu-le nu pentru a-şi îmbrăţişa creatorii, ci pentru a-i acoperi de imprecaţii – se poate mai mult de atât? Cotidianul elen Eleftheros Typos şi-a imaginat un răspuns pozitiv când, la câteva zile distanţă, a poposit pe tarabe cu o primă pagină în care statuia Victoriei din Berlin ridica sus, spre cerul capitalei germane, svastica. „Trişorii Europei” versus „nazismul economic” – iată premisele pentru a transforma o dramă a cifrelor, într-una a cuvintelor.

De aici până la deshumarea unei istorii-rană n-a mai fost decât un pas. Semnul ultim că, de fapt, tragediile au fost îngropate de vii, continuând să respire neîmpăcat în subsolul corectitudinii politice. Primarul Atenei a ticluit rapid vorbele acestea: „Doamnă Merkel, ne sunteţi datori pentru Kalavryta, ne sunteţi datori pentru Distomo, ne sunteţi datori pentru ruinele în care ne-aţi lăsat”.

Nu trebuie să căutaţi prea departe. Sunt doar două din numele care poartă pecetea masacrelor comise de Wehrmacht în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Fantomele victimelor de atunci sunt chemate astăzi să sperie criza, aşa cum ţapii ispăşitori salvau tragediile de altădată.

Mi-e tot mai clar faptul că, acolo unde ruinele civilizaţiei s-au transformat în agenţi ai turismului, neînţelegerea istorică a produs artefacte. Sună pretenţios, dar Grecia are experienţa prăbuşirilor epocale. Acum câteva mii de ani, când au reinventat chimia politică şi socială, vechii atenieni au uitat într-un colţ hârtia de turnesol. Aşa au ajuns, perioadă după perioadă, să confunde acizii cu bazele, şi invers.

Am mers pe urmele crizei profunde pe care o traversează Elada în urmă cu aproape două luni. “Evenimentul zilei” v-a propus atunci, la sfârşit de ianuarie, o radiografie a unui dezastru economic, social şi politic. Un dezastru cu prea multe asemănări la Bucureşti: deficit bugetar imens, felii serioase de economie gri, plus o degringoladă fiscală venită pe filiera nepăsării civice.

Am văzut, la faţa locului, cum arată o ţară care aleargă, circular, după aceeaşi istorie. Acum mult timp a făcut-o cu finalităţi tragice. Astăzi, la aproape două luni distanţă de la „aventura grecească”, m-am convins. A fost doar prologul. Karl Marx avea dreptate. Istoria se repetă. Mai întâi ca tragedie, apoi ca farsă.