EDITORIALUL EVZ: Declicul Toni Tecuceanu

Vorbim de spre un fenomen. Oamenii, când se întâlnesc, se întreabă automat: Ce mai faci? Te-ai vaccinat? Iată, s-a produs un declic. De ce? Toată lumea e de acord că declicul a fost moartea actorului Toni Tecuceanu.

De ce acest fapt tragic a fost atât de devastator în percepţia opiniei publice? De vină trebuie să fie mass-media, în special televiziunea. Probabil că a contat chiar mai mult faptul că a fost vorba despre o vedetă TV, decât că era o persoană tânără, care părea să nu fi avut probleme de sănătate.

Dacă până şi el a păţit-o..., îşi vor fi spus mulţi. Eu cred că jurnaliştii sunt cei care au fost, în primul rând, impresionaţi de acest caz. Cinic vorbind, au simţit că „e subiect”. Aşa că românii au fost bombardaţi cu această informaţie, întoarsă pe toate feţele, prezentată cu multă emoţie. Şi au reacţionat prompt.

Dintr-odată, li s-a făcut teamă. Le-a fost frică să n-o păţească ei înşi şi. „Imaginile susceptibile de a impresiona mulţimile sunt cele simple şi puternice”, spunea Gustave Le Bon în 1895.

Notorietatea cazului, survenită într-un moment de acalmie în ceea ce priveşte ştirile (discuţiile despre buget sunt plictisitoare), şi preocuparea românilor pentru propria lor securitate, sănătate, viaţă (şi a celor apropiaţi) au făcut ca impactul să fie covârşitor. Aşa s-a produs declicul şi aşa a fost posibil fenomenul pe care jurnaliştii s-au grăbit să-l denumească „isterie”.

În afară de aceste elemente, cred că a mai fost ceva. N-am reuşit să identific exact ce. Să fie răspunsul în teoria memelor, lansată de Dawkins? E vorba despre mimetismul românesc, despre puterea de influenţare a maselor de către televiziune? Dar de ce unele informaţii devin meme, iar altele nu? (Meme - „ceea ce e de copiat”, la Susan Balckmore; idee/discuţie care creşte şi se răspândeşte de la individ la individ). Aceasta e întrebarea.

Să căutăm răspunsul în psihologia mulţimilor şi atât? Nu ştiu. Dar aşa se ajunge la ideea manipulării maselor. „Ca urmare a credulităţii lor, ele sunt uşor excitabile... Există astfel posibilitatea ca masele să fie manipulate şi dirijate într-o direcţie dorită de conducător...” (Gustave Le Bon).

Iar sociologul timişorean Alin Gavreliuc merge mai departe, vorbind despre „amenajarea profitabilă a anxietăţii şi gestionarea în folos propriu a temerilor colective”.

E gripa porcină „amenajabilă”, în folosul unor lideri cu ambiţii politice? Posibil. Atenţie, ştirile despre tuberculoză nu sunt „amenajabile”! „Ar fi ştiri despre ignoranţa, ineficienţa şi iresponsabilitatea sistemului de sănătate şi de spre perversitatea patronajului său”, spune Gavreliuc.

Nu ştiu dacă „declicul Toni Tecuceanu” a fost/va fi manipulat politic. Dar cred că acest caz trebuie studiat în teoria declicului, care poate fi (este) folosită cu succes în politică, armată, publicitate, comercial ş.a.m.d.