EDITORIALUL EVZ: După alegeri: regimul Patriciu-Vîntu

Discursurile sale şi ale aliaţilor săi nu au fost întrerupte de comentarii maliţioase ale jurna liştilor, iar la Realitatea TV jurnalele s-au deschis cu informaţia privind trilaterala Geoană- Johannis-Antonescu, în sunet de marş triumfal. Nimic nou pentru România.

Între 2001 şi 2004, liderul opoziţiei, Traian Băsescu, nu avea acces la televizunea şi la radioul public, complet subordonate lui Năstase. La Pro TV, condus de finul lui Geoană, Adrian Sârbu, numele liderului PD nu era pomenit decât în asociere cu gropile din Bucureşti. Presa scrisă era mituită cu publicitate de stat.

Care credeţi că va fi starea presei şi a democraţiei când România va fi sub stăpânirea lui Patriciu, Vîntu şi Voiculescu? Aş răspunde fără ezitare: mai rea ca niciodată de la mineriada din septembrie 1991.

În perioada guvernării Năstase, România încă era sensibilă la presiunile UE. Acum, puţin le va păsa, pentru că nu ne pot face nimic. La radio puteai asculta BBC-ul şi Europa Liberă, care s-au desfiinţat. Iar metodele de manipulare au devenit mult mai sofisticate.

Realitatea invită, imparţial, şi câte un lider al PDL, dar acesta este îngropat de intervenţiile agresive ale unor moderatori, precum Ursu şi Oana Stancu. Dar asta se întâmplă la Realitatea, pentru că, la Antenă, de câteva săptămâni nu a mai fost invitat niciun susţinător al lui Băsescu, cu excepţia lui Vasile Blaga.

O altă strategie care va fi urmată în regimul Patriciu-Vîntu va fi marginalizarea fenomenului politic, după modelul promovat de „Adevărul” şi de „Ştirile de la ora cinci”.

În sfârşit, orice investitor străin va fi descurajat, pentru că afaceriştii locali distorsonează piaţa şi îşi permit pierderi de zeci de milioane de euro. Patriciu şi Vîntu nu vor să câştige bani din pre să, ci să o folosească în lupta pentru putere.

În cazul victoriei lui Geoană, media controlată de cleptocraţia autohtonă va deveni un pericol pentru democraţie şi libertatea de expresie. Pentru că presa, chiar şi atunci când o putem defini drept „liberă”, nu este, în mod obligatoriu, de partea democraţiei. Dimpotrivă, ea poate fi la fel de nocivă ca şi poliţia politică.

Să ne aducem aminte că Tribunalul de la Nurnberg a condamnat la moarte un ziarist: Julius Streicher, proprietarul şi publicistul săptămânalului „Der Sturmer”.

Streicher n-a fost militar şi nu a luat parte la planificarea şi executarea Holocaustului, dar, arată Tribunalul de la Nurnberg, prin articolele şi scrierile sale „a infectat minţile germanilor”. Cel condamnat n-a fost doar agent al regimului dictatorial al lui Hitler.

„Der Sturmer” a apărut încă din 1923 şi, timp de zece ani, funcţionând într-un regim democratic, a pregătit ascensiunea naziştilor la putere.