Ideea asudată a flăcării violet, lansată în urmă cu o lună de Viorel Hrebenciuc, ar fi trebuit privită cu un dram de stupoare şi cu multă îngăduinţă. Şi atât! E inexplicabil de ce Mircea Geoană, care părea un om totuşi umblat prin lume, a ales să o readucă în discuţie.
Nu pot găsi niciun motiv cât de cât logic şi de bun-simţ pentru care s-a întâmplat altfel. Poate că omul e, pur şi simplu, şocat. Dacă e aşa şi se află în preajma lui cineva cu mintea limpede, ar trebui să-l sfătuiască să mai plece câteva zile întrun concediu de aerisire a creierului.
Altfel, situaţia devine din ce în ce mai ridicolă pentru el. Dar nu numai. Aproape cinci milioane de oameni, adică mare parte dintre aceia care l-au votat pe Mircea Geoană, trebuie că se simt teribil de stânjeniţi acum, mă gândesc. Sau poate că nu.
Poate că episodul flăcării violet e doar un duş rece în ceafa naivilor. Oare nu în România sunt pline ziarele de anunţuri făcute de zeci, sute de vrăjitoare? Oare nu e România ţara Mamei Omida? Obişnuim să vorbim doct despre clasa politică, despre modernizarea statului. Facem studii. Salvăm planeta. Câteodată, vorbim despre mentalităţi. Despre babe care-şi scuipă-n sân.
Oare nu cumva mentalităţile multora sunt mai aproape de Evul Mediu decât ne place să credem? Ce diferenţă este între flacăra violet a lui Hrebenciuc şi a soţilor Geoană şi incredibila mutare de la naşterea actualului guvern, când Ministerul Culturii şi Cultelor a rămas fără Culte, care au fost trecute la Secretariatul General al Guvernului (ca să se simtă ofensat Preafericitul că Biserica Ortodoxă Română e parţial bugetată de o instituţie condusă de un neortodox)?
Mircea Geoană s-a umplut de ridicol, intern şi internaţional, doar pentru că a fost ceva mai vizibil în aceste zile. Ridicolă a fost însă şi îndrăzneala junelui Honorius Prigoană, atunci când, mândru de bunul-simţ de care a dat dovadă, s-a prezentat ca exponent al generaţiei tinere, eventual al tinerilor care umpleau Piaţa Universităţii în urmă cu 20 de ani. Şi atunci când, cu 30% din voturi, s-a declarat „învingător moral” al alegerilor pentru Colegiul 1. Care morală? Care Poponeţ? (Am auzit că există un personaj căruia i se spune chiar aşa!).
A da vina pe flacăra violet poate deveni noua scuză universală, pentru orice eşec, pentru orice ratare. Din păcate (sau din fericire!), există momente ale adevărului, în viaţă şi la scara istoriei, în care poveştile cu flacăra violet nu ţin. De exemplu, la alegeri.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum