Sunt convins că multe dintre nopţile lui Geoană vor fi bântuite de obsedanta (şi uşor cam scabroasa) întrebare a lui Băsescu: „Nici azi-noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu domnul Vîntu?”.
Sincer să fiu, primul lucru pe care mi l-am spus a fost că Geoană nu e singurul prostănac în povestea asta. Ce sens avea ca Vîntu să-l cheme la el acasă, în plin centrul Bucureştiului, ca să afle toată lumea? Şi de ce a fost nevoie ca patronul Realităţii să intervină telefonic, după dezbaterea Băsescu- Geoană, şi să spună că este prieten, de patru ani, cu preşedintele PSD?
Este adevărat că Vîntu a încercat să compenseze situaţia, spunând că s-a întâlnit de mai multe ori şi cu actualul şef al statului. Dar când a minţit acest om? Pentru că, în martie 2009, el a declarat în tr-un interviu pentru „Evenimentul zilei”, că nu s-a văzut vreodată cu Băsescu. „Niciodată” repeta Vîntu atunci când îl întrebam dacă s-a întâlnit cu Băsescu, dacă au vorbit la telefon sau dacă au comunicat prin interpuşi.
Ca să terminăm cu această şaradă, impresia mea este că Vîntu a intrat în panică şi a început să facă prostii din momentul în care a aflat că fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat la Jakarta.
În 2004, Vîntu a scăpat de acuzaţii în dosarul FNI după ce procurorul Irinel Păun a apreciat că starea sa de sănătate - suferise o intervenţie chirurgicală la picior - făcea imposibilă anchetarea.
Dacă Popa ajunge viu în România, dosarul FNI ar putea fi redeschis, iar patronul Rea li tă ţii TV ar putea ajunge, din nou, în faţa in stanţei. Să nu-l credităm pe Vîntu cu o in te ligenţă malefică şi capabil să planifice, în decurs de o zi, mari manevre politice care să-l salveze de puşcărie.
Eu mi-aş închipui mai degrabă un om speriat, în special pentru că magnatul de azi era magazioner pe vremea lui Ceauşescu şi, prins cu nu ştiu ce probleme în gestiune, a ajuns în spatele gratiilor. Oricum, confruntarea dintre Băsescu şi Geoană nu a fost doar despre relaţia cu Vîntu. Ea ne-a arătat un lider PSD superficial şi complet nepregătit.
Nu este posibil să anunţi implementarea unui program de tip „Rabla” pentru tractoare şi să nu ştii că un astfel de proiect a fost deja legiferat. Nu este acceptabil să nu ai nici măcar curajul să-ţi asumi numirea unui personaj odios precum Lidia Bărbulescu la conducerea instanţei supreme sau să te prevalezi de o discuţie despre evenimentele din decembrie spunând că erai prea tânăr.
O singură întrebare aş fi avut şi eu pentru Mircea Geoană: dacă se va trezi la Palatul Cotroceni şi nu va şti ce să facă (ceea ce pare a fi foarte probabil), pe cine va suna mai întâi: pe Vîntu sau pe Patriciu?
Sâmbătă, 05 Decembrie 2009. 0 vizualizări, 232 comentarii, 0 voturi
EDITORIALUL EVZ: Geoană doarme liniştit. La Vîntu
Mircea Marian: „Dacă Geoană ajunge la Cotroceni şi nu mai ştie ce să facă, pe cine sună mai întâi: pe Vîntu sau pe Patriciu?”.
S-ar putea ca relaţia prea intimă cu Vîntu să-l fi îngropat pe Mircea Geoană. Dar, înainte de seara zilei de joi, eram convins că Băsescu îşi va pe trece anul 2010 pe mare. Filmul în care părea că a lovit un copil a lăsat impresia că ar fi lovitura finală aplicată actualului preşedinte.
Nu mă aşteptam ca dezbaterea televizată să producă surprize majore. Liderul PSD a încasat însă pe aproape întreaga întindere a meciului cu Băsescu şi, chiar dacă nu a suferit un knock-out, episodul întâlnirii de taină cu Vîntu a fost echivalentul unui knock-down.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum