Perspectiva pesimistă spune că nu se va schimba nimic. Liderii în exerciţiu ai celor trei partide vor să-şi prelungească mandatele mizând pe acelaşi procedeu: alegerile interne să fie făcute pe bază de moţiuni. Asta asigură coerenţă în conducerea partidului, întrucât se presupune că lista votată de congres conţine o echipă sudată.
Marele avantaj e însă de ordin electoral şi e de partea celui aflat deja la vârf; e greu ca opoziţia din partid să se organizeze atât de bine încât să propună o listă întreagă, care să aibă şanse să-i detroneze pe organizatorii congresului. (E mult mai uşor să înlocuieşti câte o piesă decât întregul închegat.) Aşa se explică îndrăcitele lupte pe procedura de vot.
Cel mai dramatic stau lucrurile în PSD. Trezit din pălitura violet, Mircea Geoană pare gata să facă totul. Şi face. Contracandidatul său Adrian Năstase a anunţat forfait, scârbit, zice el, de ideea de a fi un simplu figurant într-o competiţie în care nu crede. În realitate, Năstase şi-a calculat şansele. A rezultat că n-are.
Dacă ar fi ajuns din nou în fruntea PSD, partidul ar fi putut câştiga, poate, la organizare, coerenţa mesajului sau putere de luptă cu „duşmanii”, dar ar fi pierdut dramatic la imagine. A lui Adrian Năstase e praf! Chiar şi un Geoană mânuit de baronii locali înseamnă mai mult pentru imaginea PSD.
Varianta Diaconescu e puţin probabilă, nu inspiră forţă (cine şi l-ar putea imagina pe fostul diplomat „pălmuind un poliţist”?!), iar varianta Ponta (sosit pe turnantă) e interesantă, dar cu şanse reduse. În PNL jocurile par făcute tot înspre conservarea actualei conduceri (din care, probabil, va lipsi prim-vicepreşedintele Ludovic Orban).
Crin Antonescu preferă şi el votul pe liste. Atmosfera aici pare mai relaxată. Numărul 1 din PNL, având ascendentul moral al unui scor bun la prezidenţiale şi pregătinduse să îmbrace haina de lider al opoziţiei, îşi permite să-l ironizeze, cu umor, pe numărul 2, poate principalul său contracandidat.
Situaţia cea mai complicată e în PDL. Liderii acestui partid alcătuiesc o echipă rodată în bătăliile politice şi economice ale ultimilor cinci ani. Suficienţa lor e atât de mare încât îşi ajung sieşi. Şi asta le place. Par mai preocupaţi să se bucure de sentimentul de a fi la putere, de a deţine Puterea. Nici măcar bla-blaurile lui Emil Boc nu mai au farmecul inconfundabil de altădată. Par a nu se gândi încă la viitorul partidului, deşi ar trebui să înceapă să-l scoată la iveală pe succesorul lui Traian Băsescu.
Singurul semn de primenire pare să vină tot dinspre Dealul Cotrocenilor (consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu vorbea duminică seara, aproape exasperat, despre necesitatea schimbării, inclusiv la PDL). Greii partidului au reacţionat previzbil la provocările lui Cristian Preda (şi, ulterior, Monica Macovei): ca nişte hipopotami care se fac că plouă.
E puţin probabil să-i vedem pe politicieni luîndu-se la palme pentru ideile lor. Ar fi o ştire , precum aceea de manual, în care un om ar muşca un câine. Deocamdată, tumultuoasa Românie se zgâieşte la imaginile cu poliţistul care pălmuieşte o profesoară „cam exigentă” de felul ei.
CITIȚI:
calinhera.blogspot.com
Marţi, 16 Februarie 2010. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
EDITORIALUL EVZ: Lideri politici luaţi la palme
Călin Hera: „Un poliţist a pălmuit o profesoară. O palmă grea, care a zdruncinat-o” .
Dar profesoara a început: a pălmuit „organul” de i-au sărit ochelarii!
Cazul poliţistului, unul „izolat, regretabil şi ce nu caracterizează comportamentul de ansamblu al poliţiştilor români”, e anchetat, pentru că, ghinion, incidentul a fost filmat şi dat la Ştiri.
Fără să se pălmuiască în public, liderii principalelor partide politice din România îşi trag preşul unul de sub picioarele altuia. Privind dintr-o perspectivă optimistă, e „de bine”. PDL, PSD şi PNL vor trece prin congrese de primenire, astfel încât, în a doua jumătate a anului, cele trei partide vor avea la butoane oameni noi, entuziaşti, numai buni pentru viitorul ţării.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum