EDITORIALUL EVZ: Ne scuzaţi dacă ne-a plăcut!

Cumva, nouă, românilor, ne place teribil de mult să nu ne placă ceva, mai ales dacă e străin. Din frânturi de conversaţie, convingeri ţipate ca să audă şi cei de peste şase rânduri sau valuri de indignare vărsată pe forumurile de pe internet s-ar putea desprinde următoarele concluzii: a fost un show vulgar; Madonna s-a lăsat prea mult aşteptată, iar când a venit, n-a fost în stare să strângă mai multe aplauze decât omagiul adus lui Michael Jackson; a făcut playback într-o veselie, iar când a cântat, n-a cântat, ci a zbierat; dacă a avut vreodată voce, şi-a pierdut-o între timp; e o babă cabalistă, cu un talent îndoielnic, promovată de masonerie, care mai are şi tupeul să ne spună nouă, românilor, să ne iubim şi să fim mai toleranţi, deoarece, în Europa de Est, romii ar fi discriminaţi, calomnie pe care trebuie să o întâmpinăm cu huiduielile de rigoare; de asta am plătit noi, să o vedem sărind coarda, pupându-se pe gură cu o sosie de-a ei şi stricându-şi singură toate melodiile, de nu le mai puteai recunoaşte?

Una peste alta, narcisism isteric, ritualuri sataniste şi ne-a mai şi sfidat, pentru că e uşor să vorbeşti despre flămânzi cu burta plină, ca să nu mai vorbim că Stones şi Depeche au fost de 100 de ori peste acest concert.
 
Iertaţi-ne, dar nouă ne-a plăcut spectacolul unic şi extrem de modern prezentat de unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai culturii pop din lume. Atât de mult încât am putut trece atât peste înghesuiala inevitabilă, în condiţiile în care niciun artist n-a strâns vreodată în România un public atât de numeros, cât şi peste tonele de praf ridicate de o suprafaţă total neprietenoasă.

Dacă nu vi se pare deplasat, ar putea fi chiar şi un motiv de mândrie faptul că Bucureştiul a intrat, şi nu de multă vreme, pe harta oraşelor care găzduiesc artişti extrem de importanţi, că putem asista la noi acasă la un eveniment multimedia care înglobează tot ce e mai nou în materie de show, o chestie pe care americanii chiar o fac un pic mai bine decât oricine.

În loc să trecem în revistă pretexte stupide, mai bine ne-am gândi ce bine ar fi să avem un loc civilizat care să-i găzduiască atât pe artişti, cât şi pe spectatori. Vorbim despre fiasco? Înseamnă că nu ştim ce probleme au avut ungurii cu gazonul şi că la concertul Madonnei de la Budapesta a plouat cumplit!

Sigur, despre Madonna putem crede ce vrem, dar e o greşeală să ignorăm actul artistic în sine, calitatea ei de „trend-setter” mondial, neverosimila energie de care dă dovadă la 51 de ani, cântând şi dansând în acelaşi timp ca nimeni altcineva. Fără să fim fani, cântăreaţa americană ne-a făcut să ne simţim cetăţeni cu drepturi egale ai planetei. Nu-i puţin lucru.