EDITORIALUL EVZ: Nu Băsescu e problema presei

Nu actualul preşedinte este vinovat de degradarea presei. Nu Băsescu i-a transformat pe atât de mulţi jurnalişti şi analişti în prostituate plătite pentru ora de apariţie la TV. Teoretic, fiecare dintre noi răspunde în mod individual pentru faptele sale. Dar, practic, va avea de suferit credibilitatea întregii bresle. Eu însumi am ajuns să mă întreb din reflex, în foarte, foarte puţinele ocazii când mă mai uit la o dezbatere televizată: „Dar pe ăsta cine-l plăteşte? Ce interes are să spună ceea ce spune?”.

Nu cred că mai poate fi făcut ceva pentru a recupera onoarea pierdută a ziariştilor români. Am auzit în ultimele zile tot felul de teorii, dar nu cred că vreuna dintre ele reprezintă şi o soluţie. Realitatea TV crede că-şi spală păcatele alcătuind o listă de „refuzaţi”, în frunte cu Gigi Becali plus Vadim Tudor şi terminând cu Eugen Nicolicea sau Lavinia Şandru. O astfel de formă de cenzură este însă inacceptabilă. Niciunul dintre aceste personaje nu-mi este pe plac, dar niciodată nu voi fi de acord cu blocarea apariţiei lor în mass-media, pur şi simplu pentru că un cetăţean pe nume Sergiu Toader (sau Sorin Ovidiu Vîntu) a decis astfel.

De altfel, aceşti politicieni se vor duce la OTV şi vor ridica acolo audienţa. Iar asta nu va spăla Realitatea TV de vina de a fi organizat o deşănţată (şi poate nu tocmai dezinteresată) campanie în favoarea eliberării din arest a lui Gigi Becali. O altă teorie, pe care am auzit-o de la Mihai Tatulici, este ca ziariştii să-şi creeze organizaţii profesionale care să-i protejeze de patronii cei răi. În primul rând, nu-mi închipui că un personaj care lucra la un ziar unde-l apăra cu foc pe Băsescu şi care ulterior s-a transferat la mogul, unde-l înjură cu sete pe fostul favorit, va veni vreodată în faţa breslei să mărturisească: „Iertaţi-mă, m-a orbit lăcomia”. Şi apoi va cere protecţia colegilor, cu riscul de a pierde vreo câteva mii de euro din salariu. Nu.

Omul va susţine sus şi tare că scrie aşa cum îl îndeamnă conştiinţa şi este dreptul lui să-şi schimbe opiniile. În al doilea rând, mai toţi avem în minte tristul exemplu al Clubului Român de Presă, care, în corupta perioadă a guvernării Năstase, negocia cu puterea politică facilităţi fiscale şi afaceri cu chioşcurile de ziare. În numele independenţei economice a presei, fireşte.

Cu sau fără Băsescu, nu mai este nimic de făcut. Chiar dacă mogulii vor da faliment şi-şi vor vinde trusturile către investitori străini - dar mă îndoiesc că avem norocul ăsta - presa rămâne sub conducerea unui nucleu de mercenari care, contra cost, aranjează oricând un linşaj mediatic. Sunt cei unşi cu toate alifiile, îmbogăţiţi din contracte de consultanţă şi care au afaceri legate de mediul politic. Încep să mă gândesc tot mai des dacă nu cumva presa română se împarte în două tagme: proşti (naivi?) şi corupţi.