Practic, toate achiziţiile şi investiţiile majore ale Primăriei Capitalei sunt marcate de suspiciuni: de la costurile imense ale Arenei Naţionale (213 milioane de euro, faţă de cele 119 milioane prevăzute iniţial) la micile şmecherii cu jardiniere şi felinare. Situaţia este probabil mai rea la nivelul sectoarelor, care dispun de bugete de sute de milioane de euro şi unde presa practic nu pătrunde. Primarul sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, este o legendă vie, cu fabuloasele sale panseluţe achiziţionate la doi lei firul, deşi pe site-urile de specialitate ele se vindeau cu 0,70 de bani.
Concluzia logică: probabil toţi primarii acestui oraş vor fi realeşi. Puţine şanse să se întâmple vreo minune. La nivelul întregii ţări se estimează că vor rămâne în funcţie între două treimi şi 80% dintre edilii aleşi în 2008. Bucureştiul este însă exemplul cel mai şocant. O combinaţie nefericită între o presă coruptă şi superficială şi prea-numeroşii alegători cărora nu le pasă. Care au o filosofie de genul: "Nu-i nimic că fură, dacă ne dă şi nouă ceva."
Ceea ce a scăpat presei în ultimii ani – nu ştiu dacă intenţionat sau nu – a fost că, prin descentralizare, cea mai mare parte a banilor contribuabililor a ajuns în gestiunea aleşilor locali. Departe de orice investigaţie jurnalistică, bugetele au fost cheltuite într-o totală bătaie de joc. A fost nevoie să intervină Comisia Europeană şi să oprească temporar plăţile din programul de dezvoltare regională pentru ca personaje precum Liviu Dragnea să fie temperate. Este posibil ca sumele gestionate de baronii USL – de la "independentul" Oprescu la Mazăre şi Oprişan – să fi depăşit bugetul de care a dispus guvernul central. Iar ceea ce a făcut Oprescu în Bucureşti ne-ar putea arăta ce s-ar putea întâmpla la nivelul executivului central.
Thursday, 10 May 2012. 1648 vizualizări, 246 comentarii, 55 voturi
EDITORIALUL EVZ: Oprescu n-are autostradă, da’ ne-a dat chioşcuri
Aproape cinci miliarde de lei este valoarea bugetului pe care-l cheltuie în 2012 primarul Sorin Oprescu. Sunt puţine ministere care dispun de mai mulţi bani.
De exemplu, Ministerul Dezvoltării Regionale a primit doar 3,45 miliarde de lei, iar cel al Economiei poate să cheltuie 1,44 miliarde de lei. Ministerul Apărării, cu circa 70.000 de angajaţi, misiuni în străinătate şi enorme probleme legate de înzestrare, are un buget de 5,1 miliarde, iar cel al Sănătăţii – 5,5 miliarde de lei.
Toate aceste ministere se află în permanenţă sub o strictă monorizare a presei, care taxează orice cheltuială suspectă. Puţin probabil ca, în cazul în care membrii guvernului ar fi direct aleşi de către popor, vreun demnitar care a condus un minister să prindă al doilea mandat. Cu atât mai dezamăgitor, chiar dubios, este modul în care cea mai mare parte a jurnaliştilor ignoră ceea ce se întâmplă cu banii oraşului Bucureşti. Nu ţin minte, poate că mi-a scăpat, să fi observat o mare indignare în media atunci când Sorin Oprescu a cumpărat 20 de ceasuri placate cu aur, cheltuind aiurea sute de mii de euro. Sau atunci când şi-a propus să plătească peste 400 de euro pe o jardinieră cu flori. De asemenea, a fost ignorată cu graţie povestea chioşcurilor de doi metri pătraţi pe care administraţia parcurilor le-a achiziţionat la începutul lui 2011. Chioşcurile au costat circa 37.000 de euro - peste 18.000 de euro pe metru pătrat. Cei de la administraţia parcurilor spun că ar fi organizat o licitaţie, dar nu-şi amintesc când şi, în orice caz, ea nu apare în sistemul electronic de achiziţii.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Se pare ca prin preajma lui Sorin Oprescu au aparut cateva dintre celebrele gauri negre studiate de Stephen Hawking.
Sa vedem daca Oprescu va utiliza aceeasi sigla electorala,steluta heptagonala.Si sa fim atenti daca pomeneste,alaturi de asta de unul numit Arhimede...Daca zice si de problema boilor sau de cutitul cizmarului,inseamna ca avansam.
Mareane, imi este mila de tine...esti o figura trista si jalnica, rau si ingust la minte, urat si cu miros ingrozitor.....lasa-ne si du-te la tatza lui UE.....
Adică cum, păi, Elena Udrea,nu a făcut terenuri de fotbal în pantă,săli de sport în sate pustii, patinoare de două trei ori mai scumpe în comune unde au rămas doar pensionari, bazine şi piscine în localitaţi fară apă sau telegondole care nu duc nicăieri? De astea de ce nu ai scris niciodată?
Hai,nu zău!
ps.mai uşor cu \"monorizarea\",căci, dai în bâlbâială...zău!
BA MILOGULE,BA MARTZAFOIULE,BA SLUGOIUL KIORULUI,BAGA-TE DREAQU NU CU CAPUL IN PAMANT CA STRUTZUL,BAGA-TI BA SCAFARLIA AIA TAMPA SI URATA SI PLESHUVA IN GHAOOOAZZA BA,BHOUUULLE !!! CE,VEZI CUM TZI SE DUC ALEA TREI SLUJBE DATE DE KIR DE UNDE ITI VENEAU SUTELE DE MILIOANE PE LUNA???SIMTZI CA TE SCHUIIIPPA LUMEA PE STRADA DEGEABA???ASTA E,FUGI LA JILAVA SI PREGATESTE-I TZUCALU CHIORULUI,VITTA ZHOOOIOASSA PORTOCALIE
PONTA vinde PE NIMIC sistemul sistemul energetic.
PSD vinde Romania pe nimic, are experienta mare.
Pretul la energie se dubleaza in 3 ani de la privatizare. Dupa ce se va privatiza Sistemul Energetic va urma explozia pretului. Se va repeta scenariul PETROM, unde dupa privatizare pretul s-a dublat, ajungand exact ca cel din Germania. Noi avem salarii ca in Germania? Se depaste ma sura cu privatizarile.
INCEPE JAFUL DE TIP MODERN PONTA.
INCEP TUNURILE PSD. PA-PA hidrocentrale si Centrala nucleara.
Redevendetele vor fi ca la PETROM.
INCEPE JAFUL DE TIP PONTA.
LA DREAQU,M-AM MAI LINISTIT,BINE CA NU VINDE POSHTA SI SAREA !! IAR TU,SLUGOI PORTOCALIU,TAI-O IN GERMANIA SI MUNCESTE DACA VREI SALARIU CA ACOLO !!! DA ESTI PREA THAMPITT CA SA FACI ASTA ASA CA AI SA-I CARI TZUCALU KIORULUI LA JILAVA !
Marian Mircea este un jurnalist care şi-a atins limitele.
Omul se uzează în probleme mărunte, ocolind marile probleme.
De ce oare ?
Pentru că este un om \"mic\".
Ce prost eşti! Eu îl cunosc bine , are 1,86 m!
Diliule, nu cu tine vorbeam!
Pupincuristul Marean foloseste \"carlige\"pentru prins prosti si pentru dat apa la moara portocalie! Auzi la el:\"400 de euro pe o jardinieră cu flori.\":\"Chioşcurile au costat circa 37.000 de euro - peste 18.000 de euro pe metru pătrat\"
Pai ma Mareane, daca esti SIGUR ca au costat atata(si banuiesti ca Oprescu a furat),DE CE NU-L DENUNTI TU LA D.N.A.? Sau ai aflat asta din targul cu portocali(altoiti) !
Un ardelean se angajează:
-Aţi mai lucrat undeva?
-Da, 20 de ani
-Şi de ce aţi plecat de acolo?
-M-au..graţiat!!
Doi ardeleni vorbesc la cârciumă:
-Io sunt ion din Ardeal, am un trecut de rahat , un prezent de rahat, norocu meu e că n-am viitor!
Il stiu si eu ,e Ion Olteanu
Eu o sa votez Dan Nicusor. I-am si donat ceva banii.
Vad Mareane ca te cam plangi ca Oprescu v-a dat chioscuri! Ce te faceai daca va dadea, pupincwrist portocaliu, mwe? Reflecteaza putin si spune cum crezi ca era mai avantajos?
..te faci de cacao cu vocabularu tău de IMGB? Toţi comuniştii vorbiţi aşa dacă unu sau altu nu-i de acord cu ideile voastre de comunişti împuţiţi.
UITE BA RAPANDULA,EU NU-S COMUNIST DA-MI BAG PHOULLA-N MHATTA !!! ASA,CA SA MI-O SHOUUGGI SI TU SI KIORU !!!
Sorin oprescu trebuie sa plece de la primarie pentru ca nu-l intereseaza decat sa-si bage in buzunar adica cu alte cuvinte e un hot mincinos ….
ASA E,SA PLECE,CA ,CU MECIUL ASTA BETON ,A AJUNS LA 90% DIN VOTURI !!!HAHAHAHA, SHONTORROGUL ARE 3% CA SI KIORRUL !!! REFERENDUM,KIORU LA JILAVAAAAAAAAAAAAA
JOS COMUNISMUL !!!
A VREA TU SA TRAIESTI IN COMUNISM !!! DA ESTI PREA TAMPHITT PENTRU ASTA,SINUCIDE-TE PORTOCALIULE,SI ASA VA BAGAM LA SAPUN PE TOTI CAT DE CURAND !!! IN FRUNTE CU KIORRU!!!PONTA,CE MAI ASTEPTI BA,VREM REFERENDUM SI KIORU LAJILAVA
Sorin Oprescu are afaceri cu medicamente, cu furnizori aleşi pe sprânceană. La fel şi investiţii pentru spitalele în care lucrau. Bineînţeles, au avut amândoi grijă să-i asigure şi băiatului – Mircea Oprescu – un viitor. Pentru că Mircea a fost un copil care le-a creat mereu probleme, având un apetit, spun foştii săi colegi din facultate, către o viaţă aventuroasă, n-a fost posibil să devină chirurg, cum îşi dorea tatăl. Drept pentru care, s-au tras sfori şi a fost plantat profesor la Universitatea de Medicină, unde predă management sanitar.
Noua găselniţă: „ primăria are proiecte în valoare de 200 milioane de euro, însă nu are bani să le execute” La el de obicei orice lucrare costă triplu! X-Arena cost estimat 114 milioane, 240 milioane euro la ( aproape ) finalizare „aveţi niţelică răbdare” aici mai intră un sac de bani!
Pasajul Basarab, cost estimat de specialiştii japonezi care au lucrat la studiul Jaica în anul 2000 a fost de 60 milioane euro, pentru ca în final costurile să ajungă la 255 milioane euro
X-Arena stadion:
-pentru proiectare s-au cheltuit 56.330.965 lei fara TVA;
- demolare dezafectare retele = 2.672.836 lei, fara TVA;
- drumuri si platforme = 23.490.427 lei, fara TVA;
- constructii instalatii = 387.900.343 lei, fara TVA;
- restul reprezinta mobilier, echipamente tehnologice, organizare santier.
Adăugaţi la toate acestea prăduiala cu gazonul… prăduiala cu acoperişul stadionului care este nefuncţional şi la această oră!
Pasajul Basarab altă prăduială de bani publici:
-exproprieri – 102.698.180 lei;
- consultanta – 17.595.015 lei;
- proiectare – 27.252.449 lei;
- executie – 741.989.964 lei.
Alt aspect IMPORTANT: un lucru puţin cunoscut despre Oprescu este faptul că, de-a lungul vremii, a purtat un război fără menajamente împotriva doctorului Raed Arafat, „părintele SMURD“, pe care a încercat să-l saboteze prin orice mijloace. Miza au constituit-o, evident, banii.
Puţini ştiu că Oprescu a încercat să promoveze un sistem propriu de intervenţie medicală de urgenţă, de fapt un sistem care i-ar fi adus personal importante beneficii financiare. Oricât s-a zbătut, cu toate piedicile pe care i le-a pus inimosului doctor, Oprescu nu a reuşit să împiedice dezvoltarea SMURD, care nu a costat nimic bugetul României. Ori lucrul ăsta l-a deranjat cumplit pe Oprescu, care imaginase un sistem clasic de căpuşare a bugetului. În disperare de cauză, lui Arafat i s-au fabricat câteva denunţuri penale, pe care, bineînţeles, fostul PNA le-a aruncat la coş. Chiar şi aşa, „profesionistul“ tot a reuşit să ciugulească câteva firimituri, umflând parcul de ambulanţe al Municipalului
Averea săracului şi cinstitului Oprescu, peste 210 miliarde lei numai în imobile
- Conform declaraţiilor de avere, Sorin Oprescu este fericitul posesor a două terenuri, unul în Ciolpani, altul la Predeal. Şi a două imobile: unul în Ciolpani, cu o valoare declarată de 46 miliarde lei vechi. Altul în Bucureşti, cu o valoare declarată de 58 miliarde de lei vechi
- obiecte de artă, bijuterii şi obiecte de cult în valoare totală de 50.500 euro
Toate acestea în lumina unor surse de venit declarate de 776 milioane de lei vechi anual!!!!!!!!!!!
- vila din Primăverii este evaluată la 2,5 milioane euro
- cea de la Ciolpani la un milion. Dacă adăugăm şi casa din Maxim Gorki, atunci vorbim de proprietăţi imobiliare care se ridică la suma de aproximativ 6 milioane de euro, echivalent a aproximativ 210 miliarde lei vechi. Adică mult peste valoarea declarată şi foarte mult peste veniturile declarate oficial. A doua chestiune suspectă este aceea că, orice ai face, ultima declaraţie de avere depusă la Senat nu poate fi accesată
Afacerile murdare ale lui Oprescu curg: Oprescu a provocat pierderi de milioane de euro bugetului Sănătăţii. E vorba de hoţiile de la Spitalul Municipal, care în timpul guvernării PSD l-au adus în pragul disperării pe ministrul de Finanţe Mihai Tănăsescu. El a descoperit că mult apreciatul „manager“ nu a justificat, în 2002, cheltuieli de peste 157 miliarde de lei ale instituţiei pe care o păstorea. E vorba şi de ţepele date bugetului Casei Asigurărilor de Sănătate prin închirierea unui soft.
cu cine vreti sa-l schimbati pe oprescu , bah bashinisti pruosti ? cu prigoana ?! n-aveti nici o sansa , papagalilor ! luati de la udrrea !!!!
Imp usca-te slinosule portocaliu...ne-am saturat de aberatiile tale...si de rahatii portocalii de pe forumuri...unineuronalilor
In 10 Iunie avem sansa sa aleg un alt primar general care nu face lucrari de mantuiala si dubleaza pretul la stadion de la 154 mil euro la 255 mil euro. Votul meu va merge catre o persoana care are simtul responsabilitatii si care va face curat odata in capitala pt totdeauna.
@ionela
@ionela
erată... şi cuze la scuze....
Deci, scuze ionela, dar unde, în ce ţară, în ce oraş vei vota?
tare prost e asta cu 100 de conturi si care tot da com.Se cunoaste de la o posta ca e aceeasi persoana.Basescule nu prea sti sa-ti alegi slugile
Si oricum, Oprescu o sa castige alegerile. Bun, rau, fata de pdlisti este un om de valoare, care a facut ceva (putin) pentru Bucuresti. Nu ca dezastrul pro.sto.base si rozaliul videanu bordura.
Mareane, Prigoana are nevoie de tine. Acum pentru sarutatul dosului, iar dupa alegeri sa strangi gunoiul. A zis ca tie si lui Lazaroiu va pastreaza locuri. Ceilalti din redactie trebuie sa dea interviu.
Eu cred ca sunt mai multi postaci care il manjesc pe Oprescu.Probabil ca Prigoana a delegat o parte dintre gunoierii lui sa stea acasa si sa murdareasca pe siteuri.
Sa traiti bine!
Rădăcină ai dreptate!O parte din echipele de gunoieri au fost trimişi să se pişe la statuia aia nouă a lu Traian .Când au venit înapoi mi-au spus că au văzut şi lupoaica leşinată da şi puţa lu Traian, că era săracu în pielea goală!! Se spune că i-au fost furate la vamă!
Cum simte miros de Oprescu, banda de portocalii mancatori de kkat in fiecare zi, de trei ori, iese la infulecat materia cacanie. Degeaba mai postaci mercenari, ca actualul primar se pisha pe domniile voastre. Il va invinge pe Prigonitul cu Pliciul, ce cretinitate, la scor, de maidan.
...de fiul unui general secu!Tu ai idee băi fraere cât dă chirie lunară pentru sediul de pe Splai?Tu chiar crezi că Opărescu tău nu ia procent de la proprietarul din Splai?
Şi de ce la vechiul sediu lucrarea merge ca melcul- De trei ani abia au ras tencuiala de la subsol şi au montat 3-4 schele la vrăjeală.
A fost normal ca ieri să dea liber la elevii din Bucureşti pentru că avea loc un meci la ora 21,45?
Evzeaua a bagat repede la subsol declaratia de dimineata a BNR!!! Cea mai tare informatie a zilei a fost palmata rapid de deontologii oranjgutani!!! Uite aici \"manuscrisul plagiat de Bulakov\" din articolul evzelei pedeleproase!!!! Deci....conform BNR, datoria tarii furata de Kiorete e de 98.4 mld euroi din care 57 de mld euroi in ultimii 5 ani!!!! Cine basca mea a fost la putere in ultimii 5 ani!!!??? Nu cumva Kiorete cu oranjgutanii puscariabili!!!! La Zidul de la Targoviste cu ei si tot neamul lor in sir!!!
Nu prea ştii carte, clonă bulakoviană ! Sau ştii şi te faci că nu ştii.
In ianuarie 2012 datoria externă a României era în jur de 98 miliarde euro, care include datoria statului plus datoriile din domeniul privat (firme private şi bănci).
Datoria guvernului, cea plătită din buget este de cca 20 miliarde de euro.
Restul sunt datoriile băncilor şi firmelor private , cca 35 miliarde firme, cca 45 miliarde bănci. .
Nu mai scrie prostii rogu-te. Există internet, există site-ul BNR. Numai guguştiucii se informează de pe forum.
Văd că l-ai clonat pe Bulakov şi tot scrii gogoriţa asta la toate articolele.
Deci....conform BNR, datoria tarii furata de Kiorete e de 98.4 mld euroi din care 57 de mld euroi in ultimii 5 ani!!!! Cine basca mea a fost la putere in ultimii 5 ani!!!??? Nu cumva Kiorete cu oranjgutanii puscariabili!!!! La Zidul de la Targoviste cu ei si tot neamul lor in sir!!!
Eu sunt din provincie,si nu inteleg de ce are 51% daca e bandit? Sau e ca in cazul usl ,cu cat sunt mai hoti si incompetenti cu atat au mai multe voturi?!!! Ca la noi la nimeni
gata postac fan Salam, ia o pauza...Ai scris toate mesajele de mai jos, la fel.
gata postac fan Salam, ia o pauza...Ai scris toate mesajele de mai jos, la fel.
Trebuie inlaturat cat mai repede pentru a salva o capitala ce trece printr-un mare declin..
Corect! si trebuie pusa imediat,Udrea prin Prigoana. Iti dai seama fata asta nu are bani de geanta. Repede un lis, halaicu prigoana sau alt ciormalau, capitala se inclina, ca scula lui, Oprescu.
Nu e loc de niciun respect si de nicio lauda cand e vorba de acest Sorinache, In afara sa fure si sa minta nu a fost in stare de nimica...
maria
daria
miri
paula
paul
sec
nicu
micu
adita
adi
bubu
mica
dica
nica
..
..
adica toti este...1. Postacul fara numar, fara numar, fara numar....
Ce prostalai. Asa este. Toate in acelasi stil. Nu m-as mira ca \"mesagiile\"sa aiba si acelasi numar de caractere. Numai el (ea) n-are caracter. Spor si berechet (Musatescu).
Oprescu,ca primar general,nu este deloc bun, n-am vazut niciun progres, mai degraba am dat inapoi! Prigoana in schimb este candidatul ideal.
postaca trista, prigoana al tau e doar un clown trist, care vrea la primarie \"doar pt familia mea\". am citat din prigoana
Nene Andrei, nu merita sa raspunzi dariei, daliei sau altei flori. E doar o sluga de activista care a primit o porunca: sa-l injure pe Oprescu.