EDITORIALUL EVZ: Presa cerşeşte mila lui Boc

Credeam că mai penibili decât în campania electorală nu vom reuşi să fim. M-am înşelat. Acest amestec de ameninţări voalate, şantaj şi milogeală plângăcioasă în faţa guvernului Boc - pe care în restul timpului îl ţinem numai în şuturi - arată cât de jos a ajuns breasla. Sigur că da, şi cei din Franţa primesc pomeni de la Sarkozy. Dar aceea este o ţară cu o presă care, nu cu mulţi ani înainte, ştia de faptul că preşedintele are o amantă, păzită de instituţiile statului, şi nimeni nu scria nimic.

În alte state civilizate, ziariştii au refuzat mila celor aflaţi la putere. „Separaţia dintre stat şi presă este fundamentală pentru constituţia noastră democratică”, spunea şeful trustului Axel Springer, Mathias Dopfner, într-un interviu dat celor de la „Der Spiegel”. Mai bine o industrie media în faliment decât una finaţată şi dirijată de stat, mai susţinea Dopfner, iar opiniile sale erau identice cu ale multor altor jurnalişti, printre care şi cei de la „Wall Street Journal”.

În România, ziariştii cer să fie ocrotiţi, de parcă am fi pelicanul creţ, specie pe cale de dispariţie care cuibăreşte în Delta Dunării, alături de Sorin Ovidiu Vîntu. Nu plătim CAS pentru drepturile de autor - o şmecherie ieftină, de care mai beneficiază şi alte categorii defavorizate, printre care avocaţii, artiştii şi fotbaliştii.

De ce un muncitor în construcţii sau o vânzătoare plătesc şi contribuie astfel la sistemul pensiilor de stat, iar noi nu? Pentru că presa este „importantă” pentru ţară, explica, în martie, într-o declaraţie dată celor de la HotNews, Cristian Tudor Popescu. Iar Popescu făcea şi o lungă listă de facilităţi de care ziarele ar urma să beneficieze: la transport, distribuţie şi cheltuieili de deplasare.

Şi Cătălin Tolontan credea că sprijinul statului este necesar: „E bine că oamenii din guvern se gândesc la soluţii”. Nu au trecut decât vreo şase ani de la vremurile în care executivul condus de Adrian Năstase chiar oferea sprijin industriei media: publicitate de stat, facilităţi fiscale, plus ajutor pentru înfiinţarea unei reţele de distribuţie.

Jurnaliştii se scăldau în bani - unii mai mult ca alţii, într-adevăr. Dar care a fost rezultatul? Până la urmă, publicul şi-a dat seama că Năstase, Mitrea şi Dan Ioan Popescu şi-au cumpărat astfel favorurile celor care conduceau, la acel moment, presa.

Dar problema mai gravă este că, după zece ani în care s-a obişnuit să trăiască din pomeni, jurnalistul român a devenit leneş, suficient şi convenţional. Pierdem bani şi din cauza crizei, dar cea mai mare problemă este că furnizăm marfă proastă, pe care publicul nu vrea să o mai plătească.

În loc să stăm în genunchi în faţa politicienilor, ar trebui să oferim informaţii, anchete şi comentarii oneste şi citibile. Atunci, poate că publicul ne va ierta păcatele trecute şi va fi dispus să ne finanţeze. Dacă nu reuşim, eu cred că ne merităm falimentul.