EDITORIALUL EVZ: Războiul CNSAS cu Biserica

Autor: Florian Bichir

Florian Bichir: "Pe 26 ianuarie 2010, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să respingă cererea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) privind constatarea colaborării episcopului Dunării de Jos, Casian Crăciun, cu fosta Securitate."

Pe 10 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva deciziei instanţei in ferioare, care a stabilit, de asemenea, că episcopul de Argeş, Calinic Argatu, nu a colaborat cu fosta Securitate. Decizia este irevocabilă!

Încă din 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia a anulat verdictul de poliţie politică primit de arhiepiscopul ortodox Andrei Andreicuţ din partea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS). Decizia instanţei a rămas definitivă şi irevocabilă. Şi dosarul - cu ceva probleme - al Înalt Prea Sfinţitului Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, se află în instanţă.

Ierarhul a solicitat instanţei să anuleze decizia CNSAS, arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor subliniază că aceste discuţii cu diferiţi ofiţeri „nu au atentat la poziţia socială a unui cetăţean sau a statului român”. Totodată, ÎPS Pimen declară pe proprie răspundere că nu a fost colaborator al poliţiei politice comuniste.


Iată că, rând pe rând, preoţii sau ierarhii acuzaţi de CNSAS că ar fi făcut poliţie politică câştigă definitiv procesele în instanţele de judecată. Ce s-a ales cu marea campanie de desconspirare a celor care ar fi colaborat cu Securitatea? Totul s-a transformat într-un mare fâs. Marele circ, întreţinut de unele persoane, a căzut în ridicol.

Iar cei acuzaţi ani de-a rândul - pe drept sau nedrept - ar putea să se adreseze instanţelor pentru calomnie. Sunt sigur că nu o vor face, pentru că sunt nişte oameni ai Bisericii, care ştiu să ierte. Vreau să fiu bine înţeles! „Evenimentul zilei“, inclusiv subsemnatul, a militat din 1998, de pe vremea când CNSAS nu visa că va apărea pe lume, pentru necesitatea unei lustraţii, inclusiv la nivelul cultelor. Sau o lămurire definitivă şi atât de necesară asupra relaţiilor dintre culte şi organele Securităţii.

Să fie ridicat acest văl al calomniei privind „biserici colaboraţioniste“ sau un cler care mima religiozitatea, având în realitate grade. Nu trebuie să sufere o întreaga Biserică, o instituţie divin-umană compusă din circa 19 milioane de credincioşi, pentru că unii şi-au vândut sufletul pentru o bursă în străinătate, treizeci de arginţi, o promovare sau cine ştie ce blid de linte.

Cred că aceştia sunt o minoritate, o excrescenţă pe trupul unei Biserici care l-a mărturisit pe Hristos şi care şi-a dat obolul de jertfă prin miile de preoţi din închisorile comuniste. Deranjant a fost că de-a lungul timpului, unii, care au dorit exclusiv să lovească în Biserică, au făcut supoziţii care mai de care mai hazardate.

Unii chiar au susţinut că toţi preoţii erau informatori, iar ierarhii ofiţeri! Sau generali! Ce au făcut unii din CNSAS, sau mai bine spus unii „băieţi deştepti” din această instituţie bugetară, a depăşit bunul-simţ. S-au implicat în alegerea patriarhului, au aruncat „pe piaţă” li ste de ierarhi care ar fi semnat „pactul cu diavolul”.

Au fost acuzaţi unii exclusiv pentru simplul motiv că dosarul le-a fost distrus. Ceea ce în mintea lor însemna că automat ei fuseseră agenţi ai Securităţii. Alţii au fost condamnaţi fără a fi chemaţi la audieri.

De unde atâta ură împotriva slujitorilor lui Hristos? De ce atâta generalizare? De ce toţi au fost băgaţi în această oală? În plus, s-a vorbit numai de ortodocşi, ca şi cum doar aceştia au fost oaia neagră a cultelor religioase. Au fost deconspiraţi ofiţerii sau colaboratorii Securităţii care fac astăzi politică? Din cauza cărora iată unde a ajuns România?

Nicidecum, „popii” poartă întreaga răspundere pentru toată societatea! Deşi întreaga campanie a ajuns ridicolă, ea nu s-a încheiat. Sub diverse forme, în zilele următoare, va urma un alt val de „dezvăluiri”. Asta pentru că scandalurile cu „popi”, cu ceva secu rişti în coadă, se vând foarte bine. Şi distrag atenţia marelui public de la realele probleme, de la adevăratele necazuri!

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele