Emigrarea virtuală a românilor

Despre fenomene ca baby-sitting la distanţă şi beneficiile pe care Internetul le are atât pentru imigranţi cât şi pentru familiile acestora, într-un interviu acodat exclusiv strada32.com – comunitatea românilor de pretutindeni şi evz.ro.


În ce măsură se regăseşte, în activităţile pe care le derulaţi acum, experienţa în domeniul matematicii?
Mihaela Nedelcu: Traiectoria mea profesională este poate mai neobişnuită prin această dublă specializare în matematică-informatică şi ştiinţe sociale. Interesul meu pentru ştiinţele sociale, în general, este însă mult mai vechi, iar orientarea spre sociologie s-a cristalizat într-o perioadă marcată de importante transformări sociale în România anilor ’90.

Fenomenele migratorii, de exemplu, au căpătat amploare după 1989, şi se caracterizează printr-o mare diversitate a destinaţiilor, a fluxurilor şi tipurilor de migraţie. Am început să studiez aceste fenomene în 1999, la Şcoala doctorală în ştiinţe sociale, finanţată de Agenţia universitară a francofoniei. 

Surprinzător poate, dar cercetarea sociologică nu este mai puţin precisă decât cea matematică. Instrumentele de lucru sunt diferite, dar metodele de recoltare a datelor şi  procedurile de validare a rezultatelor răspund aceloraşi exigenţe de rigoare ştiinţifică.


Cum au fost primele experienţe în Elveţia, o ţară nu intotdeauna “ospitalieră” cu migranţii?
Am venit în Elveţia în septembrie 2000, pentru a continua studiile în domeniul sociologiei. Mai întâi, o diplomă de studii aprofundate (DEA) şi apoi teza de doctorat, susţinută la Universitatea din Neuchâtel, în aprilie 2008, şi care a fost apreciată cu menţiunea “summa cum laude” de către membrii juriului.

Primele experienţe în Elveţia au fost pozitive. M-am integrat cu uşurinţă într-un mediu academic meritocratic. Începând din 2001, după obţinerea diplomei de studii aprofundate în sociologie, am lucrat ca asistent universitar, iar din 2003 ca cercetător. Din 2006 am început să predau. 

Numărul relativ redus de studenţi şi doctoranzi permite o comunicare de calitate cu profesorii şi o mai mare disponibilitate a acestora către un dialog personalizat. Nu am întâmpinat dificultăţi profesionale, deşi e adevărat că politica migratorie elveţiană este restrictivă şi obstacolele administrative multiple. 

Condiţiile sunt, în general, favorabile specialiştilor, originari din ţările Uniunii Europene. România beneficiază de acest statut doar din iunie 2009, după intrarea în vigoare a acordurilor de lărgire a liberei circulaţii pentru cetăţenii români şi bulgari. 


Cum s-au dezvoltat conceptele de e-migraţie şi e-comunitate şi care sunt resorturile şi aspectele esenţiale din spatele noilor diaspore virtuale?
Societatea informaţională şi procesele de globalizare sunt revelatoare pentru transformările pe care le suferă legăturile sociale la distanţă, organizarea comunitară şi procesele identitare depăşind cadrul naţional de analiză. Analiza impactului Internetului, telefoniei mobile, televiziunii prin satelit asupra proceselor de migraţie mi se pare o pistă de cercetare foarte pertinentă în acest context.

Transnaţionalismul migrant nu este un fenomen recent, chiar dacă ştiinţele sociale îi acordă atenţie doar de câteva decenii. Dintotdeauna, migranţii au păstrat legături mai mult sau mai puţin intense cu locurile de origine. Scrisorile prin care ţăranul polonez plecat în Statele Unite ale Americii în anii ‘20 trimitea veşti familiei rămase în Polonia sau casetele audio pe care emigrantul algerian în Franţa anilor ’70 le transmitea regulat în satul natal au cedat locul Internetului şi telefoniei mobile.

Reţelele sociale ale migranţilor capătă o dimensiune nouă, ‘virtuală’, cu un efect notabil asupra percepţiei distanţelor, asupra sentimentelor de dezrădăcinare şi de apartenenţă etc. De exemplu, decizia emigrarii este mai uşoară ştiind că este uşor şi ieftin să rămâi în contact permanent cu cei dragi, că poţi avea o informaţie bogată şi precisă asupra realităţii care te aşteaptă în ţara de adopţie, că poţi intra uşor în contact cu compatrioţi care au trecut prin aceleaşi experienţe şi care te pot ajuta să treci mai uşor peste dificultăţile inerente oricărui început într-o ţară şi un oraş necunoscut.

Pe de altă parte, se dezvoltă o cultură diferită a mobilităţii, Internetul facilitând delocalizarea, dar şi munca la distanţă.


FOTO: REUTERS

Vă referiţi constant, în câteva dintre publicaţiile dumneavoastră, la comunitatea română din Canada. Care ar fi particularităţile acestui grup de migranţi şi care este impactul noilor tehnologii asupra acestei comunităţi diasporice în particular?
Interesul meu pentru tema migraţiei a pornit de la observarea unui fenomen care a căpătat amploare pe la mijlocul anilor ’90: emigraţia română în Canada, în special a unei populaţii tinere, cu studii universitare, calificată în domenii tehnice, în special în automatică şi informatică.

Este notabil faptul că în anul 2002, România era ţară europeană de unde veneau cei mai mulţi noi rezidenţi permanenţi în Canada (pe locul 7 în lume, după China, India, Filipine, Pakistan, Statele Unite şi Coreea de Sud). În condiţiile în care ţările europene se arătau foarte puţin favorabile migraţiei româneşti (chiar şi în cazul specialiştilor), mulţi dintre candidaţii la emigrare s-au orientat spre această destinaţie, uneori ca un prim pas al unui proiect migratoriu care viza, în realitate, Europa.

Pe de altă parte, Canada are o politică de migraţie foarte selectivă, bazată pe un sistem de puncte care apreciază nivelul de educaţie şi de calificare al candidaţilor, precum şi potenţialul lor de adaptare şi de integrare.

La începutul mileniului, un website creat de un cuplu de informaticieni români instalaţi la Toronto devenise principala referinţă, atât pentru candidaţii la emigrare, cât şi pentru comunitatea românească din Toronto. Creat în 1996, www.thebans.com a fost unul dintre prímele site-uri româneşti realizat de migranţi pentru migranţi, un model care a asigurat o migraţie “securizată” pentru un mare numar de migranţi. 


Cum influenţează faptul de a se regăsi, într-o reţea online, identitatea naţională, legăturile sociale şi de familie, oportunităţile educaţionale si profesionale?
Noile tehnologii de informare şi comunicare, în special serviciile Internet din ce în ce mai complexe care au devenit accesibile, cu costuri reduse, unui număr din ce în ce mai larg de utilizatori au efecte multiple asupra legăturilor sociale ale migranţilor.

V-aş da ca exemplu următorul extras dintr-un interviu: «În seara asta trebuie să fac baby-sitting. Când este singură şi are treabă, soţia mea fixează camera pe copii şi coboară de exemplu la bucătărie să pregătească de mâncare. Eu îi supraveghez şi dacă unul începe să plângă o avertizez cu un sms». În zilele noastre nu este un fapt neobişnuit.

Doar că acest tătic, informatician român, nu este în camera vecină, ci la aproape 8.000 de kilometri, în apartamentul său din Toronto, în timp ce soţia şi copiii petrec câteva săptămâni de vacanţă în locuinţa de la Bucureşti. Acest exemplu ilustrează foarte sugestiv modul în care Internetul transformă experienţa transnaţională, atât a migranţilor cât şi a non-migranţilor.

Noile tehnologii contribuie la ceea ce se poate numi o ‘glocalizare’ a vieţii cotidiene, dublată de o metisare a modelelor culturale şi inventarea de noi moduri de a se raporta la timp şi distanţe.

Mobilitatea geografică este dublată de capacitatea de a trăi într-un regim permanent de coprezenţă, “aici şi acolo” în mod simultan. Progresul cunoscut de telecomunicaţiile numerice în ultimii ani asociază mai multe forme de expresie (scrisă, verbală şi vizuală) şi permite o comunicare comparabilă cu cea faţă-în-faţă.


Cum ajung să influenţeze aceste tehnologii comportamentul unui român emigrat?
Persoanele care adoptă aceste tehnologii au tendinţa de a combina şi intensifica utilizarea lor. Vă dau exemplul unei inginere românce care trăieşte în Elveţia de aproape 10 ani şi care comunică zilnic cu sora ei la Bucureşti: îşi scriu – în mod ritualic – un e-mail în fiecare dimineaţă, dar îşi pot trimite şi 10 sms-uri într-o singură zi.

Reuşesc în felul acesta să perpetueze o complicitate care le leagă din copilărie. În acelaşi timp, familia extinsă dispersată în Elveţia, Canada, Romania şi Statele Unite se reuneşte săptămânal prin intermediul video-conferinţelor skype. Este modalitatea prin care membrii acestei familii gestionează colectiv, şi transnaţional, afacerile comune şi hotărăsc cum să rezolve anumite probleme. 

Toate exemplele pe care le-am menţionat sunt semnale clare ale unui proces de extindere a ‘lumilor sociale’ în care evoluează atât migranţii cât şi non-migranţii. Din acest punct de vedere, diferenţele între migrant şi sedentar se estompează şi universul “posibilului” se lărgeşte.

Pe de altă parte, impactul Internetului asupra fenomenelor migratorii este complex şi ambivalent. Aceleaşi instrumente ‘virtuale’ şi practici transnaţionale pot servi scopuri diferite. Tehnologiile de informare şi comunicare intensifică pe de o parte legăturile cu locurile de origine. Ele pot încuraja exprimarea identităţii naţionale în afara graniţelor statului român, conducând la cultivarea particularismelor, întărirea identităţii şi culturii de origine sau mobilizarea transnaţională pentru cauze naţionale.

Ele permit însă şi adoptarea unei poziţii critice faţă de ţara de origine, prin confruntarea cu experienţele legate de alte universuri culturale şi sociale. De-altfel, Internetul poate facilita o “pre-acomodare” la realităţi necunoscute, conducând la o integrare instrumentală a migrantului în societatea ţării de destinaţie.

Liviana Mustafa,
Strada32.com - comunitatea românilor profesionişti de pretutindeni