Eroii lui Florin Şerban vorbesc despre adevărata închisoare

„Te chinui să cauţi ieşirea, dar n-o mai găseşti”

„Ştii cum suntem noi aici? Ca-ntr-un labirint. Te chinui să cauţi ieşirea, dar n-o mai găseşti”, găsea Mongolu, pe negândite, o definiţie crudă şi poetică a vieţii lui. După o zi de filmare, viaţa după gratii i se prelungise cu 10 luni. Urma să se întoarcă acasă peste două săptămâni. A făcut febră 39 cu 12, a stat în pat trei zile.

„N-a fost nimic grav, a fost altfel, aşa a spus domnul, că l-am înjurat. Dar nu l-am înjurat, m-am înjurat singur, am în jurat-o pe mama”, e versiunea lui despre incidentul cu un gardian de la Poarta Albă. „Noi suntem la mâna lor, nu putem face nimic. Mai prind iarăşi un Crăciun şi-un Revelion la puşcărie... Nu pot să spun că am fost cuminte, dar am avut 6 rapoarte şi am plătit pentru ele. Pe bune, pe mine nu mă avantajează cu nimic filmarea asta”. Cristian Dumitru, zis Mongolu, zis Blondu în film, e şi azi în închisoare, pentru tâlhărie.

„M-am certat cu o fată, am lovit-o, şi...”

Într-o contabilizare cinică, pe platoul de filmare la „Eu, când vreau să fluier, fluier” au ajuns adolescenţi arestaţi pentru omor, tâlhărie, jaf, furt, vătămare corporală, ultraj. A fost „dintr-o prostie” sau „o întâmplare nefericită”, se rezumă aproape de fiecare dată, în cuvinte spuse cu jumătate de gură, „faptele”. „M-am certat cu o fată, am lovit-o, şi...”.

Continuarea ar fi că Alexandru Şomlea a primit 11 ani de puşcărie pentru crimă, din care a executat aproape 5. A intrat după gratii la 15 ani. La fel ca Ştefan Iacob, camaradul său de celulă. „M-am certat cu nepotul victimei şi, când am vrut să-l lovesc pe el, a sărit bunică-sa în faţă şi am lovit-o pe ea”, povesteşte Ştefan, deţinut la Craiova tot pentru crimă.

Mutat la Jilava

„La Craiova, cu o vorbă frumoasă rezolvi, aicea nu. La Jilava e rău, ştie toată ţara că e capul, ce mi-e Ferentari, ce mi-e Jilava” - Steluş Pîrliţeanu (Muştar, în film) ştia deja ce îl aşteaptă când va împlini 21 de ani. Executase 5 ani pentru crimă şi mai urmau alţi 3. „Am 9 luni câştig, că am participat la toate activităţile, am jucat în piesa de teatru «Cântece ţigăneşti»”, era cam tot ce putea face să câştige timp pentru el. Acum se află la Jilava.

Alexandru Mititelu, alias Finu în film, ar prefera să nu vorbească despre „fapta” care l-a purtat timp de 3 ani şi 10 luni prin 12 închisori din ţară. Se eliberase de la Tichileşti din noiembrie 2008, cu şase luni înainte să înceapă filmările de la ferma Grădina Ursului, de lângă Cernavodă. „Alcoolul combinat cu nervii e totdeauna o bombă. A fost o întâmplare. Cine era? Era. Important e că era”, evită Alex subiectul. Acel cineva, spun camarazii săi de platou, era prietena sa.

Jaf şi tâlhărie

Liberi, ca şi el, să-i ignore pe gardienii care-i aduceau de la Po a rta Albă, în fiecare zi, erau şi Mi hai Svorişteanu (personajul So are) - care părăsise Craiova în fe bruarie 2009, după 5 ani pentru tâlhărie - şi Cristian Dragomir - eliberat în ianuarie 20 09 de la Tichileşti, după 2 ani şi 6 luni încasaţi pentru jaful din lo cuinţa viceprimarului Bacăului.

Iluzia vacanţei pe care o trăiau băieţii era la fel de fragilă ca şi libertatea lor. „Momentele frumoase, tot eu cu hoţii mei mi le-am făcut. Stau de vorbă cu dv., aici, parcă uit de puşcărie, şi când ies afară şi-mi spune: «Hai, dă-i drumul!», tot la puşcărie îmi sare gândul”, spune Mihai.

CRITICĂ

„Titlul filmului nu este prea frumos. Trebuia unul mai frumos”, spun foştii şi actualii deţinuţi care au apărut în pelicula de debut al regizorului român premiat la Berlin

Foştii şi actualii deţinuţi şcoliţi de regizorul Florin Şerban aveau, la vremea când abia începuseră filmările, în aprilie 2009, câteva sugestii critice. Primele s-ar lega chiar de titlu, „Eu, când vreau să fluier, fluier”, care sfidează oarecum realitatea, dacă nu o depăşeşte cu totul. Ei nu pot fluiera când au chef.

„N-am înţeles ce vrea să arate titlul. Nu se potriveşte, la penitenciar n-ai voie niciodată să faci ce vrei. Tot timpul e cineva care să nu te lase”, o ştie din propria experienţă Alexandru Şomlea (Iepure, în film).

„Ciudat. Vreau să fluier, fluier. Să înnebunesc de nu-i ciudat. Adică, el când vrea să fie coco, este coco. Nu mi se pare. Nu e aşa în realitate. Şi de asta nu-mi place”, e contrariat Lipoveanu. Ştefan Iacob ar spune direct că e urât. „Nu e prea frumos titlul. Trebuia unul mai frumos”. Unul ca în filmele de acţiune pe care le-a tot văzut în închisoare. „De exemplu, «Pe cont propriu» sau, mai exact, «Sub comanda cadrelor». Chestia asta e serioasă ce facem noi acuma”.

„Dacă cedezi psihic, nu-i bine, tre să fii tare, să ai ambiţie”

O altă observaţie s-ar lega de filmările în sine, austere, după buget. „E o singură cameră de filmat aici, e muncă multă cu una. La filme străine se fac cu mai multe, cu camere pe şine, aleargă după tine, am văzut la Discovery”, spunea Lipoveanu, căruia nu i-a plăcut „din toată inima” filmarea.

„Într-un fel, mi se pare prea mult. Mai degrabă dau la lopată. Stop, mai fă o dată. Zâmbeşte, fă aia. Te enervează, e cicălitor, aşa. Dacă cedezi psihic, nu-i bine, tre să fii tare, să ai ambiţie”. Lui Papan Chilibar (Ursu) nu i-a convenit când l-au tuns zero, iar Cristian Dragomir a învăţat că, în faţa camerelor „trebuie să trăieşti momentul ăla, să nu te prefaci. Să nu ţii cont de cameră, alţii se uitau spre ea”.

Giani Versace, mare fan al „vestimentaţiei bărbăteşti şi accesoriilor Versace”, pe numele lui real Janir Isdrăilă (în film e 26 - „mi-a zis domnu’ Florin de la ce vine, dar n-aş putea să vă zic, că e cam jenant. Am înţeles că personajul ar avea penisul de 26”), are entuziasmul unui figurant într-un film de Hollywood.

„E prea frumos ce ni se întâmplă nouă. Nu ştiu cum gândesc alţi băieţi, dar eu nu ştiu ce puşcărie e asta. Băieţi care sunt afară n-au şanse din astea”. Îi plac filmele de acţiune şi cele indiene, suspansul, Wesley Snipes şi William Levy, cel mai frumos actor spaniol, din „Iubire cu chip rebel”. „Te face uneori să plângi.”

DUPĂ GRATII

„În puşcărie nu e ca în film. Şmecherul lucrează din umbră”

Nimic nu e simplu în închisoare şi, după o scurtă şedere printre deţinuţi, George Piştereanu, protagonistul filmului - pe atunci elev la „Dinu Lipatti” - a răsuflat uşurat că e dintre cei „de afară”. Prima lecţie: trebuie să le câştigi respectul, lucru mai anevoios decât pare.

„Ei au scara lor socială. Sunt lăchiţi, cei mai jos, urmează sclav, bulangiu, nepot, săgeată şi jupân, cel mai sus. Poate mai sunt câteva categorii pe la mijloc, dar cam asta e”, enumeră George.

„Eu sunt pe banca mea”

„E bine dacă ştii să te descurci”, ar spune toţi precum Mongolu - jupân în închisoare - şi acest „descurci” include o mie de nuanţe. Guţă cântă mai tot timpul „şi manele, şi hip-hop, şi rockere, şi inventate de mine şi auzite de la alţii”, e găselniţa lui în această infinitate de moduri de a te „descurca”.

În dosarul lui e trecut Ciprian Niculai Petre, arestat pentru ultraj - „m-am împins cu doi poliţai”, mai exact -, iar pe genericul filmului e Avocatu’. „Eşti şmecher când ai ce-ţi trebuie, când stai cuminte la locu’ tău, dar dacă te văd că ai din alea de mafiot, că faci, că dregi şi nu eşti bun de nimic, eşti bulangiu. Eu sunt pe banca mea, mă gândesc la familia mea”, spunea Guţă cu gândul la Armando, băieţelul lui de aproape 2 ani. „M-a luat un dor cumplit, am poze cu el la cameră”. În film a cântat „una de puşcărie, de Copilu de Aur, şi una «Singurătate», de Guţă”.

„Fiecare are statutul lui şi ştie că trebuie să şi-l ţină. Respect poţi să-ţi câştigi, dar să fii deştept şi să-ţi impui punctul de vedere atunci când trebuie. Şi cam atât. Dacă ai luat-o pe o linie de la început, pe aia o ţii”, e lecţia pe care a învăţat-o Mihai Svoriş teanu, personajul negativ din „Eu, când vreau să fluier, fluier” şi unul dintre cei remarcaţi în mod special de Florin Şerban.

„Ăla de e mai slab, îl bat alţii, îl pun să spele pe jos. Cum au respect faţă de director, au respect şi faţă de şmecher”, rezumă Cristian Dragomir (Ionuţ, în film) cam ce-ar însemna statutul după gratii.

Ştiind bine cum stă treaba la puşcărie, Dragoş Mitrofan (deţinutul 1), zis Lipoveanu, are câteva comentarii critice despre film, mai ales despre personajul principal, Silviu, jupân în închisoarea din film. „La puşcărie nu e aşa. Ăla care-i mai şmecher nu arată că-i şmecher, lucrează mai din umbră, aşa. Pare un om la locul lui, dar el învârte mai multe”.

Vărul lui, Irinel Stan (deţinutul 3), e în măsură chiar să compare, la cei 20 de ani ai săi, închisoarea românească cu cea de afară. „Am făcut puşcărie şi în Germania vreo 6-7 luni, pentru furt. Eşti singur pe cameră, nu ai libertate, nu ai televizor, dar mân care e mai bună de o sută de ori. Nu exista masă să nu ai carne sau pui la rotisor sau cartofi prăjiţi. La puşcărie în România ai ciorbă chioară”.

„De frică, ziceau da”

Cu toate astea, povesteşte Cristian Dragomir, „sunt unii care plâng când ies afară”. „Unii au unde să meargă, dar le place viaţa aia de golan. O dată ce eşti hoţ îţi intră în sânge. Aşa eram eu, nu puteam să mănânc dacă nu furam ceva. Eram maniac.”

Unii nu mai au familii, alţii se întorc printre vechii tovarăşi. „Când m-au băgat la tâlhărie, nu e că am vrut eu, aşa era anturajul. Acuma m-am învăţat minte, nu ştiu eu ce înseamnă o greşeală? Când eram mic, te lua poliţia de pe stradă şi te bătea, te punea să recunoşti tu fapta, dacă ei nu găseau hoţul. De frică, ziceau da”, îşi aminteşte Mongolu.

Soarta însă le-ar putea juca feste mai mari decât ei înşişi. Irinel Stan nu e chiar convins că nu se va întoarce în închisoare, dar va fi mai degrabă dintr-o „întâmplare”. „Poate ies afară, mă cert cu unul, îi dau un pumn, cade jos, se loveşte la cap şi moare. Asta poate să se întâmple oricui”.

TALENTAT

Fostul deţinut Papan ar putea deveni actor

Filmul „Eu, când vreau să fluier, fluier” i-ar putea schimba viaţa cel puţin unuia dintre cei selectaţi de Florin Şerban în lungmetrajul său de debut. Papan Chilibar a primit cel de-al doilea rol ca importanţă, Ursu, tovarăşul de încredere al lui Silviu. Când abia filma, experienţa era o „pierdere de vreme”. „Cu filmul am ieşit mai mult pentru asta, să-mi mai scadă din pedeapsă. Mi-a spus Florin că mai am şanse să mai joc, dar eu o consider o joacă, o pierdere de timp”.

Între timp, a însoţit echipa pe covorul roşu la Berlin şi va avea, probabil, un rol în următorul film al lui Şerban. „Este extrem de talentat”, spune cineastul. Papan are doar 20 de ani, o fetiţă de aproape 4 ani şi o soţie la fel de tânără ca el.

A fost închis pentru furt calificat, după ce a spart o casă. „S-a întâmplat într-o duminică, când ieşea din tură, de la florărie”, povestea Papan anul trecut. Îşi găseşte temporar de lucru prin Bucureşti, iar iarna aceasta a câştigat şi din curăţatul zăpezii. „Vreau să muncesc, să nu mai vin aici. Furam mult înainte, dar după ce mi-a venit copilul...”.