Viorel Hrebenciuc este liderul PSD care a avansat o „explicaţie” ezoterică pentru eşecul înregistrat de Mircea Geoană în 6 decembrie. La câteva zile după alegeri, Hrebenciuc susţinea foarte serios cum Băsescu a câştigat dezbaterea televizată cu Geoană deoarece aceasta avut loc într-o zi de joi.
„Deci în ziua de joi, în general, Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce înseamnă Ziua flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PDL purtau violet şi cravatele, şi puloverele, şi puloverul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiaţie aici. Eu cred în treaba asta”, explica pe 15 decembrie, la Antena 3, Viorel Hrebenciuc.
La redactarea Raportlului va contribui şi Liviu Dragnea, cel care, în timpul campaniei a fost coordonator pe zona organizatorică.
Geoană vrea Congres-fulger
În ceea ce priveşte Congresul care să clarifice situaţia echipei de conducere a PSD, Mircea Geoană are o opţiune clară. El vrea ca alegerile în PSD să se desfăşoare cât mai repede, astfel încât contestatarii săi să nu aibă timp să se organizeze.
„Consider că un congres organizat cât mai rapid ne-ar permite să ne concentrăm după aceea asupra adevăratelor probleme ale ţării”, a argumentat Geoană. El a avansat data de 7 februarie pentru organizarea Consiliului Naţional, for care va prefaţa Congresul.
În acelaşi timp, Adrian Năstase s-a pronunţat pentru data de 12 februarie. Decizia va fi luată săptămâna viitoare, la reuniunea liderilor de filiale.
Diaconescu, candidatură ezitantă
După ce Mircea Geoană şi-a anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia PSD, Cristian Diaconescu, rivalul său, a lăsat să se înţeleagă că ar putea intra în competiţie. Vicepreşedintele PSD a declarat duminică seară, la o emisiune de la Antena 3, că este gata să îşi asume o candidatură la preşedinţia partidului dacă în urma unei analize va rezulta necesitatea schimbării actualei conduceri.
„Dacă cineva îmi va spune că trebuie să plece Mircea Geoană pentru că o anumită oligarhie, un anumit context trebuie să plece pentru a-i fi luat locul de un alt context, pe mine nu mă are partener la aşa ceva”, a spus Diaconescu. Recent, şi Ioan Rus, şi Miron Mitrea au afirmat că Diaconescu ar fi potrivit pentru preşedinţia partidului.
A doua zi, ieri, după şedinţa Biroului Permanent al PSD, Diaconescu a revenit cu declaraţii prin care şi-a nuanţat poziţia exprimată duminică seară. El le-a reproşat jurnaliştilor că nu au „preluat corect” declaraţiile sale. Iniţial încercase să evite întâlnirea cu presa părăsind sediul PSD pe uşa din dos.
Marţi, 12 Ianuarie 2010. 0 vizualizări, 45 comentarii, 0 voturi
Eşecul lui Geoană, analizat de „Violet” Hrebenciuc
Strategul PSD, un adept al „flăcării violet”, a fost însărcinat să facă un raport asupra eşecului la alegerile prezidenţiale.
Viorel Hrebenciuc, strategul-şef al campaniei lui Mircea Geoană, a primit de la Biroul Permanent al PSD misiunea să facă un raport asupra alegerilor prezidenţiale.
Analiza va fi prezentată la Consiliul Naţional al PSD de la începutul lunii februarie, for care va stabili totodată şi data Congresului în care se va discuta prestaţia conducerii partidului.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum