Republica Cehă este pe locul cinci, cu 21 de procente, imediat în urma Norvegiei (20%), în timp ce Franţa este a noua, un sfert dintre francezi precizând că religia are un rol important în viaţa lor de zi cu zi.
Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Lituania, Letonia şi Bulgaria sunt, de asemenea, printre ţările unde religia nu este foarte importantă pentru cetăţeni.
- De cealaltă parte, Italia, Portugalia, Polonia, România şi Grecia sunt cele mai religioase ţări din Uniunea Europenă.
Egiptul, cel mai religios stat
Totuşi, nicio ţară din Uniunea Europeană nu a intrat în topul celor mai religioase state din lume, care este condus de Egipt - unde toţi cei întrebaţi au răspuns pozitiv, Bangladesh şi Sri Lanka (fiecare cu 99%). Câteva state africane, printre care Congo, Malawi şi Senegal, alături de Indonezia şi Emiratele Arabe Unite sunt de asemenea printre statele în care religia este foarte importantă.
Credinţa, influenţată de nivelul de trai
Conform analiştilor Gallup Steve Crabtree şi Brett Phelam, rezultatele sondajului pot fi parţial explicate de faptul că "nivelul religios al populaţiei este în strânsă legătură cu nivelul de trai". Aproximativ 38 la sută dintre cetăţenii ţărilor "văzute ca făcând parte din lumea dezvoltată" au spus că religia este un factor important în viaţa lor, în timp ce, "opt dintre cele 11 ţări unde aproape toţi respondenţii (cel puţin 98%)" au răspuns pozitiv la aceeaşi întrebare "sunt naţiunile mai sărace din Africa şi Asia".
- Statele Unite ale Americii, unde două treimi dintre cei chestionaţi au răspuns pozitiv, este cea mai credincioasă "ţară bogată" inclusă în clasament.
Studiul a fost efectuat în 143 de ţări. În medie, opt din zece oameni intervievaţi au spus că religia joacă un rol important în viaţa lor.
Citiţi şi: Criza economică loveşte şi în cultele religioase









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum