EXCLUSIV EVZ. Mihai Răzvan Ungureanu intră direct pe primul loc în topul încrederii românilor, cu 29%

Autor: Silviu Sergiu, Florin Ciornei

\"Evenimentul zilei\" a intrat în posesia unui sondaj CSOP, potrivit căruia actualul premier Mihai Răzvan Ungureanu a intrat în topul încrederii în politicieni direct pe primul loc. Cercetarea arată că 29% dintre români au ”multă și foarte multă” încredere în șeful Guvernului.

Locul doi a fost adjudecat de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cotat cu 28%. Liberalul Crin Antonescu, co-președinte al USL și candidat la Președinție din partea acestei formațiuni, este abia al treilea, cu 26%, în timp ce în partenerul său Victor Ponta (PSD) au ”multă și foarte multă încredere” 25% dintre cei intervievați.

În ceea ce privește nivelul de satisfacție față de activitatea lui Ungureanu, 38% s-au declarat ”mulțumiți și foarte mulțumiți”, 32 % au fost ”nemulțumiți și foarte nemulțumiți”, în timp ce 30% nu au știut ce să răspundă sau au refuzat să o facă.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că, imediat după ce Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat premier de către președintele Traian Băsescu, iar PDL a luat decizia înlocuirii tuturor miniștrilor, proporția celor care cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită a scăzut până la 74%.

\

Greva parlamentară a USL. Majoritatea românilor crede că e un lucru rău pentru țară

Doar 23% dintre români consideră că greva parlamentară a PSD și PNL este un lucru bun pentru țară în situația actuală, arată sondajul CSOP. În același timp, 60% dintre români consideră că greva USL este un lucru rău pentru sitauțaia actuală în care se află România.

Intenția de vot pentru partide

Cercetarea sociologică realizată în perioada 16-17 februarie 2012 arată că în cursul lunilor ianuarie și februarie alianța partidelor de opoziție, USL,  s-a menținut la nivelul de 47-48% în privința intențiilor de vot.

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, PDL ar obține un scor de 20%, arată același sondaj CSOP. Față de perioada 24-25 ianuarie 2012, scorul PDL este mai mare cu 4% arată sondajul CSOP.

Partidul Poporului, condus de Dan Diaconescu, are o intenție de vot de 18%, cu două procente mai puțin față de sfârșitul lunii ianuarie.

\

 

\

Sondajul CSOP a fost realizat, în perioada 16 – 17 februarie 2012, pe un eşantion de 725 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României în vârstă de 18 ani şi peste din gospodării cu telefon fix sau mobil, selecţionaţi aleator. Eroarea de reprezentativitate este de +/- 3,6% cu o probabilitate de 0,95.

Rămâi pe www.evz.ro pentru alte informaţii incendiare care vor bulversa clasa politică. 


CITIŢI ŞI:

Taguri:sondaj, csop, Mihai Razvan Ungureanu, Guvern, incredere, PDL

Spune-ţi părerea!

  • anghel mihail viorel
    26 februarie, 08:40. anghel mihail viorel

    N-are el ani, cate vieti a distrus, limbricul asta securist, pentru a se cocota aici!

  • bunica
    25 februarie, 15:22. bunica

    Las ca-i bine si la vara iara-i cald.

  • adriean
    25 februarie, 03:05. adriean

    ce bine ca existati evz !

    isi mai face omul curat prin casa si are nevoie de hartie de ambalaj de calitate !

  • Bunica
    23 februarie, 09:29. Bunica

    De ce ar avea incredere in Ungureanu ca nu a facut nimic doar ne-au jignit tot ce e pus de base nu prezinta garantie.Sa nu ne dea nimic ca nu ne trebuie numai sa plece .Base e un alcoolin hot si tot ce vrei ,putem sa-ljudecam si dupa oamenii care il inconjoara.

    • Andra
      28 februarie, 09:28. Andra

      Toti care comentati si nu stiti cine este Ungureanu ,sunteti DOBITOCI..M.R.Ungureanu reprezinta TINERETUL INTELIGENT si CULT al Tarii noastre,nu pe voi niste inculti.Asa ceva trebuie acestei Tari,iar Presedintele Basescu a promovat o multime de tineri ,pierduti in miile de anonimi .FELICITARI MRU,SI MULT SUCCES IN TOT CEEA CE VEI FACE.In sfarsit sunt mandra de acesti tineri din Guvern.O miscare inteligenta a PDL,caruia ii doresc succes in alegeri si sa nu se lase.VOI VOTATI SECEREA si CIOCANUL,ca eu m-am saturat de ele.(pt.prosti astia sunt USL)

  • Baba ne Oarba
    23 februarie, 00:08. Baba ne Oarba

    Cand incepi sa apelezi la sondaje, e timpul sa abandonezi caruta si sa-ti pui cortul pe tropicale plaje. Ce este desemnat si mangaiat de Wotan comunist-FSN-ist, e Motan utc-PDL-ist si denota disperare in detinerea puterii de \"mafiotul contributor\" din umbra securist frustrat care se teme sa nu fie lustrat.
    Sa traim bine pe plaje si sa nu punem buza la sonda je. Baba ne Oarba

  • popandaul
    22 februarie, 13:06. popandaul

    Adevarul este ca din 10 cetateni luati la intamplare 9 injura PDL-ul si pe Basescu.Nu am incredere in sondaje de nici un fel.

    • Mihai
      22 februarie, 21:54. Mihai

      Poate 9 cetateni, luati la intimplare de la Latrina 3 sau de la IRealitatea.

  • Marinela
    21 februarie, 15:06. Marinela

    era de asteptat !! lumea a cerut o schimbare si in mod normal ar fi trebuit sa o si aprecieze , doar opozitia nu o face , pt ca nu s-au ales cu puterea !!! am incredere in domnul Ungureanu si sunt sigura ca face o treaba foarte buna , cum au facut si ceilalti pana acum !! cred ca procentele vor scade treptate in cazul domnul Ponta si Antonescu !! dupa tot circul facut .....

  • jack
    21 februarie, 14:16. jack

    Minciuna tipic Ev.zILEI! sE VEDE DE LA O POSTA CA SARACII JURNALISTI STAU IN CASA , IESITI FRATILOR IN STRADA SI FACETI SONDAJE, NU ASCULTATI AIURELILE BA-SECURISTULUI! Cine naiba mai voteaza cu securitatea comunista(PDL)???

  • adi27
    21 februarie, 10:14. adi27

    deci.....cum sa intre in incredere pe primul loc un om care ne-a facut pe toti betivi si lenesi??
    numai voi stiti asta , dar manipularea sigur nu merge , ramaneti cu parerea voastra ca daca scrieti asa ni se imprima si noua aceiasi idee.....daca va place sa va mintiti singuri

    • carmen
      22 februarie, 11:18. carmen

      Au incredere in el toti cei care apreciaza adevarul, ori ceea ce a spus MRU a fost un adevar.
      Oprisan a facut scandal mare la tv pentru a-si ascunde deficientele si nealocarea de bani suficienti pentru deszapezire.
      Avem incredere in dansul toti cei care stim sa nu ne uitam in gura Antenei3, care gadim cu capetel noastre, care citim, care ne informam din mai multe surse.
      Andreea Marin a spus acelasi lucru. Pe ea o credeti?

    • Vasile
      23 februarie, 08:58. Vasile

      asi27,sa stii ca ungureanu n-are dreptate!Nu vezi ca toate carciumile sunt in faliment?Iti mai aduci aminte cand satele erau in inundatie,militarii lucrau la salvarea caselor inundate ,iar proprietarii stateau in carciumi?Si acum cu potopul de zapada au aparut la televiziuni imagini din carciumi.Pe urma ai vazut in sate oameni iesiti la desapezire?Eu n-am prea vazut.In schimb am vazut oameni si mai ales tineri si in putere la pomeni!

  • Minel
    21 februarie, 10:03. Minel

    @Garfield*motanu : Tu (si senatorul tau minunat) iti treci in CV limba romana ?! Asta in cazul in care este limba ta materna ... Vezi ca te rad si pisicile impaiate !!!

  • Ana Rosu
    21 februarie, 09:22. Ana Rosu

    Asta-i un fas basit care pute de departe.
    Pai, ce a facut feciorul asta ingamfat si cu chelie artificiala (a la base!) ca sa devina asa popular?
    Asta-i un papusoi de zdreanta al lui base-caca de la care se spera ca va avea cheia furatului viitoarelor alegeri, cand la ambasada Romaniei, supravegheata fara demnitate si rusine fata de poporul roman de catre SIE, va vota in fiecare secunda toata populatia Frantei pentruca sa castige iar portocalii alegerile !!! Asta-i Ungureanu !!!

    • serena
      22 februarie, 11:22. serena

      Iar tu esti o proasta. Esti demna de Antena3 si de deputatii de ieri ai USL care au facut ieri acel spectacol dizgratios , de tarani in calduri lin Parlament.
      A jigni este arma tampitilor, ei nu au argumente, din ei curge doar lipsa de cultura, grobianismul, pornirile primitive.
      Dupa tine un om cu studii cum are MRU este un \"fecior ingamfat\" \"papusoi de zdreanta\"? Tie iti place probabil un Antonescu care intervine in emisiuni jegoase cum este Uns how pacatos?

  • Sarantocul din Romania
    21 februarie, 08:29. Sarantocul din Romania

    Chestia cu luat fata e valabila deoarece aceste partide isterice(am vrut sa zic istorice)vor dispare vazand cu ochii deoarece n-au fost in stare sa demonstreze mai nimic si n-au candidati seriosi la candidaturi.Se supara sau nu asta este realitatea.N-au inteles ca ne trebuiesc oameni tineri care sa demonstreze ca stiu sa faca din Romania o tara prospera si nu una demotivata datorata permanent cu scuza ca e criza si n-au un program clar ce doresc sa faca.Penibili ei tot imping in fata bosorogii din vechile candidaturi si cu aceasta ocazie isi pierd si mai mult credibilitatea si fac jocul celorlati candidati care au impins in fata altceva care abureste deocamdata sondajele.

  • dragos
    21 februarie, 07:49. dragos

    Jenant! Chiar ne credeti pe toti prosti? Macar va vindeti scump...?

  • doc
    21 februarie, 07:11. doc

    daca sunt in greva ,de ce nu li se aplica aceleasi reguli ca si celorlalti angajati?adica sa li se taie salariu si beneficiile pe perioada grevei ,sau ei au alt ststut ,de aroganti si smecheri?

  • spy
    21 februarie, 01:16. spy

    hahaaaa ungureanu in 2sap a ajuns sa aibe credibilitate nu a facut nimic si nici nu va face ceva el este doar o sluga a besescului sa-i mai spele fata de kkat EL A JIGNIT CETATENII DE SUB NAMETI CA SUNT LENESi si ca nu plateste lenea la nesfarsit dar el uita ca cetatenii platesc lenea lor hahaaa lol

  • un roman stabilit in- gemania
    21 februarie, 00:17. un roman stabilit in- gemania

    EU NU AM INCREDERE NICI CAT NEGRUL SUB UNGHIE IN VREUN POLITICIAN ROMAN - TOTI SUNT NISTE JIGHODII AMATORI DE BANI PUBLICI SI DACA IMI PERMITETI INCEPAND IN PRIMUL RAND CU BASESCU-UDREA SI DL PROFESOR UNGUREANU CA DOAR ASTIA SUNT LA PUTERE SI EI AU PRIMII ACCES BANII DIN BUGETUL TARII

  • dani
    21 februarie, 00:09. dani

    Nici Făt Frumos n-a crescut în 3 zile cât a crescut actualul premier în 14 zile în sondaje...Sper că procentele n-au fost numărate de D-na Roberta Anastase

  • me
    21 februarie, 00:05. me

    exclusiv cand e plin internetul cu datele din sondaj? cu aceleasi grafice,tot..voi aveti in plus doar watermark de la evz...cautati si o sa le gasiti \"curate\"...

  • Vanghelie
    20 februarie, 23:56. Vanghelie

    SUUUUGETI TOOOTI PUUUULA BAAAAAA!
    TURNATORU ASTA SECURIST E O CUUUUURVA ORDINARA ! sa vedeti voi ce \"simpatic\" o sa va beleasca din salarii si pensii de-o sa cersiti pe strada o coaja de paine uscata ca la puscarie pe vremuri!

  • anghel mihail viorel
    20 februarie, 23:41. anghel mihail viorel

    Ha, ha, ha! Sondajul e facut de Roberta Anastase!

    • dana grecu
      20 februarie, 23:52. dana grecu

      nu, sondajul este facut de Voikulesku .
      si-a dat seama ca USL nu cistiga alegerile si a dat un sondaj cit mai aproape de adevar.
      Voikulesku vrea sa se puna bine cu Basescu.
      a declarat in seara asta ,ca nu-l mai da jos pe Basescu.
      cind a declarat acest lucru Antenescu era beat mort si juca poker intr-o spelunca.
      Tonta impartea banii de la Rovinari ,impreuna cu Sova .
      au luat fiecare cite 500.000 de euro ,asa ca o prima de greva parlamentara.
      Tonta a declarat ca pleaca in concediu in Maui si Vanuatu ,daca greva parlamentara se prelungeste.

      • anghel mihail viorel
        20 februarie, 23:58. anghel mihail viorel

        Cum spui tu, Roberta!

      • Vasile
        23 februarie, 10:53. Vasile

        Dano,vorbeai asa ca deobicei pe nas???//

  • Litruţă
    20 februarie, 23:18. Litruţă

    Făcătură...zău!

  • SONDAJ FACUT LA COMANDA P,,D,,L!!!
    20 februarie, 22:54. SONDAJ FACUT LA COMANDA P,,D,,L!!!

    MA INTREB DACA EI CHIAR CRED CA PROSTESC PE CINEVA CU FACATURA ASTA?!
    MA INTREB DACA EI CHIAR CRED CA PROSTESC PE CINEVA CU FACATURA ASTA?!
    MA INTREB DACA EI CHIAR CRED CA PROSTESC PE CINEVA CU FACATURA ASTA?!
    MA INTREB DACA EI CHIAR CRED CA PROSTESC PE CINEVA CU FACATURA ASTA?!
    MA INTREB DACA EI CHIAR CRED CA PROSTESC PE CINEVA CU FACATURA ASTA?!

    • mama repetitiei
      20 februarie, 23:22. mama repetitiei

      Si crezi tu ca daca te tot intrebi acelasi lucru de 'nspe mii de ori, atunci cu siguranta vei afla raspunsul dorit de tine, asa-i? :))))

      • TTC
        20 februarie, 23:48. TTC

        De ce nu lasi omull in pace, poate a uitat intrebarea de 4 ori

        • mama repetitiei
          21 februarie, 00:01. mama repetitiei

          Ai dreptate, la asta nu m-am gandit :)

  • Cata
    20 februarie, 22:29. Cata

    Una din principalele tehnici de distrugere a moralului printr-o strategie a terorii consta tocmai in aceasta tactica: tineti persoana in ceata cu privire la situatia in care se afla si ceea ce poate astepta. In plus, daca oscilatiile frecvente intre masurile disciplinare severe si promisiunile de tratament pozitiv, impreuna cu rapsindirea de vesti contradictorii, fac ca structura situatiei sa fie neclara, atunci individul poate inceta sa stie daca un anumit plan particular il va indrepta spre scopul pe care-l urmareste sau in directia opusa. In aceste conditii, chiar si acei indivizi care au scopuri clar definite si sint gata sa-si asume riscuri devin paralizati de confilctele interioare drastice cu privire la ceea ce au de facut. (Bernard Levin-Time Perspective and Morale - publicatie a Clubului de la Roma) Scopul acestor studii este infringerea moralului natiunilor si al liderilor individuali.

    iar revin si spun ca m r ungureanu apartine acelei lumi care incearca sa puna in practica astfel de mirsavii.

    • mama repetitie
      20 februarie, 23:28. mama repetitie

      Aceleasi tehnici sunt folosite si de oponentii primului ministru - ma refer la sondajele de opinie. De ce ar fi mai reale sondajele facute de Voiculescu decat cele facute de CSOP?

      De ce studiile realizate pentru USL ar avea un cu totul alt scop decat \"infringerea moralului natiunilor si al liderilor individuali\"?

      Hai sa nu fim naivi.

      • Cata
        20 februarie, 23:47. Cata

        pt ca interesul stapinilor lui ungureanu este puterea nu opozitia! puterea are posibilitatea punerii in practica a tehnicilor de distrugere a moralului. iar ungureanu a fost ridicat la putere si practica scenariul descris mai sus.

        • mama repetitiei
          21 februarie, 00:09. mama repetitiei

          Pai si interesul opozitiei si al stapanilor ei (Voiculescu, Nastase, Iliescu

        • mama repetitiei
          21 februarie, 00:10. mama repetitiei

          Pai si interesul opozitiei si al stapanilor ei (Voiculescu, Nastase, Iliescu si co.) este tot puterea, evident. Iar punerea in practica a tehnicilor despre care vorbesti cred ca se face in primul rand prin intermediul mass media, iar la acest capitol opozitia nu sta rau deloc.
          Ideea e ca ambele tabere fac sondaje si fac publice anumite informatii cu scopul de a manipula intr-un fel sau altul opinia publica. Ambele tabere au trambitele lor, postaci, jurnalisti, afaceristi si interese si mi se pare culmea naivitatii sa crezi ca unii sunt diavolul intruchipat, iar ceilalti sunt salvatorii poporului.

        • Cata
          21 februarie, 08:49. Cata

          nu cred ca intelegi ce am scris mai sus sau intelgi dar te faci ca nu plasind discutia la nivel de opozitie cind puterea detine toate prighiile! eu am mentionat o persoana identificabile, cercetabila sub aspectul faptelor intreprinse: ungureanu, primul ministru. el, alaturi de basescu, pune in practica azi, acum, aceasta mizerie. opozitia nu da legi, ordonante de urgenta, nu face asumari de legi in parlament pentru a pune in practica mizeria. ungureanul este cea mai gaunoasa alegere, alaturi de calin georgescu sau mugur isarescu! alegerea lui ungureanu este cea mai buna dovada ca ceea ce am scris mai sus este adevarat.

  • Garfield*motanu
    20 februarie, 22:26. Garfield*motanu

    Iata ce spune senatorul Valer Marian:

    Pentru iluminarea mea şi a românilor pe care-i guvernează, îi adresez proaspătului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi câteva întrebări:
    1. De ce nu şi-a trecut în CV-ul său stufos, la limbi străine cunoscute, şi limba ebraică (pe care o cunoaşte mai bine decât limba maghiară, pe care a trecut-o)?
    2. Dacă a fost sau este membru al vreunei organizaţii masonice şi ce grad sau funcţie deţine în aceasta?
    3. Dacă a fost şantajat de SRI, de SIE sau de tutorele său politic de la Palatul Cotroceni cu nişte episoade de o anumită orientare sexuală petrecute la Iaşi (în anii '90), la Cernăuţi (în 2000, la Hotelul Ceremuş) şi la Viena (după 2000, la sediul Pactului de Stabilitate).
    Concluzie Gm:Cine trebuie sa stie, stie! hehehe! Gm.

    • unuL
      20 februarie, 22:41. unuL

      NU este evreu...asta ca sa va linistiti ...pur si simplu nu este! Intrebati-l pe Veiner de la FCER si va veti lamuri de ce...

      • Garfield*motanu
        20 februarie, 22:44. Garfield*motanu

        El nu, numai tac-su si ma-sa! hehehe! Gm.

        • AAA
          20 februarie, 23:08. AAA

          Garfielde proasta rasa de om, mata ce dracului ai fi, mai esti!!!Dar spune tu sincer, le-a multumit ilici comunistu' minerilor pentru \"restabilirea linistii\" in Bucuresti???A semnat pe 5 ani orban betivu' contractele de 1 miliard de euro pentru intretinere si dezapezire???A turnat stapanul voiculescu felix pe romani si verisoara la secruitate???A vandut psd-ul toata economia la pret de fier vechi dar spagi de sute-miliarde???A cheltuit fara sa justifice cum, prietenii stiu, pnl cele 3 miliarde de euro incasate de pe vanzarea BCR???Se trezeste mai devreme de ora 13\"00 alcoolicul, betivanul si repetentul, e o singura persoana in aceasta descriere:::))), antoneasca chucky???

    • LianaGhiorghioff
      20 februarie, 23:17. LianaGhiorghioff

      Cine e acest Valer Marian?
      In afară de 2 întrebări t'âmpite şi o a treia de ţaţă de mahala, s-a mai făcut remarcat cu ceva?
      Pentru cei cu mai puţină ştiinţă de carte,: cine face masterat la Inst. de Studii Ebraice şi Evreeşti nu e deloc obligatoriu să fie evreu.
      Cine e evreu şi nu o ascunde, vezi masteratul, nu jură cu mâna pe Biblie şi nu-şi face crucea creştinească.
      Şi apoi....dacă ar fi evreu?
      Chagal, Modigliani, Arthur Rubinstein, Yehudi Menuhin, David Oistrach, Freud, Einstein şi mulţi alţii au fost evreii care ne-au făcut viaţa mai frumoasă.Cum să înţeleagă asta tro'glodiţii?

      • Garfield*motanu
        21 februarie, 00:22. Garfield*motanu

        Hiena securista! Asta se numeste devierea atentiei!
        Nu conteaza Valer Marian, conteaza intrebarile! Astea sunt dureroase, dar noi il analizam pe Valer Marian! Mare j avra esti! hehehe! Gm.

      • rapel
        21 februarie, 08:08. rapel

        Este cetatean roman demn de respect. Atat. Este mai bun ca foarte multi romani nascuti din familii de romani. Ajungeti intai la nasul lui si apoi comentati.
        Nu stiti decat sa murdariti tot prin vorbe nesustinute de judecata.

        • LianaGhiorghioff
          21 februarie, 08:22. LianaGhiorghioff

          Dar acest domn \"cetăţean român\" ajunge \"la nasul lui Ungureanu\" ca să-l comenteze?
          Dacă comenteriul e un drept al oricărui cetăţean, indiferent de chestia \"cu nasul\",e şi dreptul meu să comentez pe acest ilustru necunoscut, aşa cum e şi dreptul matale să mă comentezi pe mine.
          Nu ştiu dacă mă înţelegi!

    • mama repetitie
      20 februarie, 23:35. mama repetitie

      Ba si-a trecut si limba ebraica in CV, iar CV-ul a fost citit pe TVR Info chiar in ziua desemnarii, deci nu e mare secret. Limba ebraica e o limba grea, deci bravo lui c-o stie ...
      Ce importanta are ce religie sau ce orientare sexuala are omu?! Traim in 1900 in Berlin si nu stiam eu?

    • mama repetitiei
      20 februarie, 23:36. mama repetitiei

      Ba si-a trecut si limba ebraica in CV, iar CV-ul a fost citit pe TVR Info chiar in ziua desemnarii, deci nu e mare secret. Limba ebraica e o limba grea, deci bravo lui c-o stie ...
      Ce importanta are ce religie sau ce orientare sexuala are omu?! Traim in 1900 in Berlin si nu stiam eu?

    • TTC
      20 februarie, 23:45. TTC

      Dar tu ti-ai trecut limb1le pe care le trag1 comunistilor care te platesc sa postezi sub nenumarate pseudonime?

  • nedumeritu'
    20 februarie, 22:26. nedumeritu'

    Tipic romanesc. Cum apare o fata noua cum plebea crede ca e Mesia. Sa ma ierte D-zeu poate omul o fi capabil dar cred ca e prea devreme pt. un astfel de procent.

  • impuls
    20 februarie, 22:17. impuls

    poi ........securistii..ce sa spuna?
    altfel -25% de luna viitoare.........hahahahahaha

    • Eneas
      20 februarie, 22:25. Eneas

      lasa draga,sunt ei intre ei si la CSOP ,daca e ordin ,cu placere! te joci cu serviciile....
      luna viitoare are 35% ...asa se fabrica un candidat ,care prima problema era daca tat-su poate sa circule pe strada dezapezita de primarie-asta il framanta....

  • Johann
    20 februarie, 22:15. Johann

    Ei zau asa, se putea sa nu scoateti dintr-un buzunar ceva in favoarea marinarului? poate ca asta-i un sondaj facut in redactia evz? sau poate l-ati itnrebat pe mircea marian de mai multe ori?

  • Cata
    20 februarie, 22:14. Cata

    Socurile viitorului sint descrise ca serii de evenimente care se produc atit de rapid , incit creierul omenesc nu poate asimilia informatiile. Stiinta a aratat ca exita limite demarcate clar ale cantitatii si naturii shimbarilor carora le poate face fata mintea omeneasca. Dupa un sir continuu de socuri, marele grup demografic vizat descopera ca nu mai vrea sa aleaga intre variante. Il cuprinde apatia , adeseori precedata de o violenta necugetata...Un asemeena grup devine usor de controlat si va urma docil ordinele, fara sa se revolte . Socurile viitorului sint definite ca niste tulburari fizice si psihice cauzate de sarcina excesiva impusa mecanismului de luare a deciziilor din mintea omeneasca (John Coleman - Ierarhia Conspiratorilor - Comitetul celor 300)

    Asta se intimpla de vreo 20 de ani incoace si pe aceasa baza functioneaza si manipularile prin presa. presa a devenit un vehicol care transporta manipularile, magariile unui grup restrins, care se joaca cu mintea oamnilor, care fac experimente si mai ales controleaza. mihai razvan ungureanu este un personaj ce apartine acelui grup! m r ungureanu este nociv pentru sanatatea societatii romanesti!

  • minciunica
    20 februarie, 22:07. minciunica

    Sondaj FABULA.Va crede ...Bula !

  • djbsdb
    20 februarie, 21:48. djbsdb

    \"În 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Centrul Oxford pentru Studii Ebraice și Evreiești din cadrul colegiului St. Cross\"
    ...asta era si scopul ,nformati-va mai mult despre cei ce ne conduc si nu numai pe si intreaga lume, Hitler ala nu putea fi atat de prost incat sa se fi trezit dimineata cu o prostie in cap stia el ceva

    • Sam
      20 februarie, 21:51. Sam

      da ,ai dreptate s-a trezit intr-o dimineata cu un glont in cap .
      nu era prost ,era foarte prost !

    • mama repetitiei
      20 februarie, 23:43. mama repetitiei

      Asa-i ca ai iesit in strada sa scandezi lozinci injurioase facand pe eroul pentru \"poporul roman\" care moare de foame, e nenorocit si inzapezit? Asa-i? Ei, afla ca ai varsat lacrimi de crocodil pentru acest popor care e format SI din tigani, evrei, poate or fi si negri ... ca sa nu mai zic de unguri, tatari etc.
      Aberatie mai mare decat ce-ai zis n-am auzit!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele