Consilieri de genul feminin
Dacă te uiţi cu atenţie în acest palat de marmură albă, găseşti miniştri femei, consilieri femei, experţi femei şi secretari de stat femei. Doar ospătarii şi gărzile de securitate din holul de la intrare sunt bărbaţi. Datorită preşedintei ţării, toate funcţiile importante din guvern sunt pe mâini bune, feminine.
Rousseff este primul şef de stat femeie în cea mai mare ţară a Americii Latine şi a decis să numească femei în aproape toate posturile importante de conducere. Zece dintre acestea fac parte din cabinetul preşedintelui. Cu o singură excepţie, toţi consilierii sunt femei. "Dacă poate să aleagă între o femeie şi un bărbat cu aceeaşi calificare, alege să angajaze o femeie", explică Gilberto Carvalho, şeful de cabinet al preşedintei, care a rămas pe funcţie după 8 ani în timpul mandatului lui Luiz Inácio Lula da Silva.
Există extrem de multe femei bine pregătite, în prezent, în Brazilia, precizează sursa citată. Femeile urmează, în număr mai mare decât bărbaţii, programe post-universitare şi sunt mai multe decât bărbaţii în universităţi. Societatea braziliană este una, cu siguranţă, matriarhală.
Bărbaţii pot face legea pe străzi, dar în rest, oriunde în altă parte, femeile conduc. O treime dintre familii sunt conduse de femei. Destul de des, bărbaţii au doar un rol reproductiv. Alocaţiile pentru copii, cunoscute ca "bolsa familia", sunt plătite de obicei femeilor, pentru că ele sunt considerate a fi mai responsabile cu banii. Totuşi, femeile angajate sunt plăite cu o treime mai puţin decât bărbaţii ce ocupă posturi similare.
Discriminare în viaţa politică
Există cote fixate, prin lege, doar în politică: 30% dintre candidaţii în alegerile pentru primării, guvern sau parlament trebuie să fie femei. Până acum, regula a fost acceptată doar teoretic, nu şi în practică.
"Partidele politice susţin că nu pot găsi suficient de multe femei calificate", explică Marta Suplicy, vicepreşedinta Senatului. "Dar asta e doar o scuză. Nici măcar nu se străduiesc să găsească", spune ea. Suplicy este membră a Partidului Muncitorilor, aflat la putere, şi o susţinătoare a egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi de foarte multă vreme.
În anii '80 a devenit cunoscută după ce apărut la televiziune luptând pentru drepturile homosexualilor. A fost apoi primar al oraşului Sao Paolo, cel mai mare centru economic din Brazilia. "Înainte de a ţine primul meu discurs în calitate de primar, un politician care-mi era prieten, a venit la mine şi mi-a spus: Spune câteva cuvinte frumoase de început, dar lasă problemele bugetare pe seama mea", povesteşte Suplicy.
Cei mai înverşunaţi oponenţi ai mişcării de promovare a femeilor sunt în Congresul brazilian. "Grupurile religioase şi alianţele patriarhale ale bărbaţilor blochează toate încercările de liberalizare, de exemplu pentru problema avortului. Noroc că suntem puternice în guvern şi avem o preşedintă căreia trebuie să-i mulţumim pentru asta", spune Suplicy.
CITIȚI ȘI:








Spune-ţi părerea!
exista un inceput pentru toate...
Urmeaza Prohibitia?
Daca as putea vota de un milion de ori l-as vota pe @!!!!