Fenomenul Woodstock, în presa lui Ceauşescu

În paginile de „actualitate internaţională” ale „Scînteii”, „Scînteii tineretului” sau „României libere” nu apare nici o notiţă despre Woodstock, în săptămânile de după eveniment. Una dintre puţinele publicaţii intrigate de fenomen este săptămânalul „Viaţa studenţească”.

În primul număr de după vacanţa de vară, din 24 septembrie 1969, în suplimentul „Boboc 69”, la rubrica „Coktayl” apare articolul nesemnat „Marele pelerinaj al triburilor pop”. Pretextul e concertul lui Bob Dylan de pe Insula Wight, din 30 august, unde au venit peste 100.000 de oameni şi la care ar fi asistat şi autorul articolului. „250.000 în pelerinaj la Hyde Park, cu ocazia concertului dat de Rolling Stones, 400.000 la Bethel, în SUA, la 15 august, 80.000 la ultimul festival american de rock: muzica pop s-a transformat într-un fenomen mistic”, conchide reporterul, fascinat de ce i se întâmpla Occidentului.

„Jim Morisson se dezbracă pe scenă”

Tineretul socialist nu putea însă adera la principiile „tinerilor cu păr lung şi cămăşi înflorate”, motiv pentru care, spre finalul reportajului apar – plantaţi probabil de un editor zelos – nişte muncitori oţelari din Wales, care filosofează pe margine: „Desigur, anumite principii «hippie» n-au fost părăsite. Jim Morisson, de la orchestra The Doors, se dezbracă pe scenă, iar solistul celor de la Fat Matters are un pantalon... transparent. Drogul a rămas şi el pe primul loc pe lista alimentaţiei lor. Câţiva tineri muncitori dintr-o oţelărie din Wales, prezenţi pe insulă, exprimau însă alte păreri «Liniştea oferită de droguri e frumoasă, spuneau ei, dar iluzorie, şi drogul îi poartă departe, departe de noi...»”. Articolul se încheie cu câteva consideraţii despre acest „straniu mod de rezistenţă împotriva inegalităţilor umane”, care, „hrănit artificial cu haşiş şi marihuana”, pune probleme serioase lumii capitaliste.

„Legea junglei a înlocuit puterea florilor”

Un alt titlu, „Necazurile unui impresar pop”, din 12 noiembrie 1969, ironizează eforturile unui „industriaş pop, sub 30 de ani” şi ale asociatului său – „terorizaţi de concurenţa anglo-americană” - de a organiza un festival de magnitudinea Woodstock-ului în Franţa.

Spre sfârşitul anului, pe 17 decembrie, la rubrica „Radar”, apare un material acid, cu titlul „Hippies, de la Flower Power la asasinat”. Pornind de la câteva crime din California, inclusiv asasinarea actriţei Sharon Tate, de către membrii „familiei” ucigaşului în serie Charles Manson, reporterul elaborează o întreagă argumentaţie, potrivit căreia fenomenul hippie e la originea „deviaţiilor” sociale din Statele Unite. „Legea junglei a înlocuit puterea florilor”, decretează autorul anonim.

REMEMBER WOODSTOCK

Hippioţi de 2009: în hoteluri, fără droguri şi excese

Istoria culturii pop şi faţa lumii contemporane s-au schimbat pe neaşteptate în trei zile, în august 1969. Nimeni n-o prevăzuse. Nici Michael Lang, tânărul impresar care căuta, undeva în afara New- York-ului, o pajişte pentru cel mult 50.000 de spectatori, nici Elliot Tiber, care-i adusese în satul Bethel sperând să ridice afacerea părinţilor, şi nici trupele care se codeau să vină.

Zonă „calamitată”

Festivalul Woodstock ar fi rămas unul obscur, dacă o frenezie inexplicabilă nu i-ar fi prins pe cei aproape un milion de tineri care au încercat să ajungă la concerte. Aproape 500.000 dintre ei au ajuns în preajma scenei, iar restul de 500.000 au petrecut trei zile de „sex, muzică şi pace” pe drum, blocând complet întreaga regiune. Pe 18 august, zona putea fi declarată una calamitată, iar organizatorii, în faliment. Însă ce se petrecuse între timp tocmai intra în istorie.

„Copiii aceia care au mers la Woodstock nici nu ştiau cât de diferiţi erau de ceilalţi şi cât de legaţi erau, mental, unii de ceilalţi până la acel weekend. Au venit pentru muzică, dar au găsit acolo mult mai mult”, spunea recent Pete Fornatale, autorul „Back to the Garden: The Story of Woodstock”, pentru ABC. Au găsit mai mult decât şi-ar fi închipuit vreodată şi Jimi Hendrix, Janis Joplin, Joan Baez, Alro Guthrie, The Who, Jefferson Airplane sau Creedence Clearwater Revival, care au cântat, cel mai adesea în plo aie, pe păşunile lui Max Yasgur din Bethel.

„Muzică şi pace” pe scaune, cu hotdog

Michael Lang şi echipa lui au încercat să revigoreze spiritul hippie şi acum zece ani şi în vara aceasta, însă nu le-a reuşit, în special din motive financiare. O variantă aniversară a fost pusă totuşi la punct zilele acestea. În jur de 15.000 de foşti hippioţi nostalgici şi tineri fascinaţi de fenomen vor lua parte în acest weekend la „Heroes of Woodstock”, pe locul unde acum 40 de ani se dansase în aer liber, în noroi.

Aerul „psihedelic” va lipsi însă cu desăvârşire: spectatorii vor sta pe scaune, într-un amfiteatru, vor avea acces la suficiente toalete şi vor mânca hotdog. Drogurile sunt inter zise, iar dragoste se va face în hoteluri ca Marriott, care s-a deschis în apropiere şi care a fost închiriat complet. Toţi foştii protagonişti ai Woodstock au acum peste 60 de ani ori s-au stins de mult. Printre cei care au prins aniversarea de 40 de ani tot pe scenă se numără Richie Havens sau Paul Kantner de la Jefferson Air plane.

Românii pot afla mai mult despre fenomen în octombrie, vizionând filmul „Taking Woodstock”, în regia lui Ang Lee.