Joi, 09 Septembrie 2010. 784 vizualizări, 29 comentarii, 1 vot
Liderul cubanez Fidel Castro a declarat că "modelul cubanez" nu mai funcţionează şi a recunoscut indirect deficienţele modelului economic comunist de acum mai bine de 50 de ani, relatează AFP.
Fratele lui Fidel Castro, preşedintele cubanez Raul Castro, sugerase aceeaşi idee în numeroasele discursuri pe care le-a avut de când a ajuns la putere în 2006.
De curând, Raul Castro declarase că Guvernul va trebui să îşi revizuiască rolul în economia ţării, acordându-le facilităţi agricultorilor.
Declaraţiile lui Fidel Castro intervin în condiţiile în care analiştii au speculat că existe disensiuni între Fidel Castro şi fratele său Raul.
În declaraţii făcute în acelaşi interviu, Fidel Castro l-a criticat pe preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, pentru negarea Holocaustului şi a cerut dezarmarea nucleară la nivel global şi a recomandat Israelului să renunţe la presupusul arsenal atomic.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum