În afara şcolii însă, profesorul de istorie este un individ singur, deziluzionat, dependent de cocaină.
Întâmplarea face ca Drey (Shareeka Epps), una dintre elevele sale, să-l surprindă drogat după ore. Neaşteptat, această situaţie îi face pe cei doi să se împrietenească, fiecare dăruindu-i celuilalt sprijinul de care are nevoie.
În paralel cu situaţia nefericită a profesorului, filmul ilustrează viaţa elevei, o fată părăsită de tatăl ei, cu un frate în închisoare şi cu o mamă care lucrează două schimburi pentru a o întreţine.
O dramă cu un subiect sensibil, care a stârnit reticenţa multor case mari de producţie, "Singurătate în doi" i-a adus lui Ryan Gosling prima nominalizare la Oscar.
De altfel, cei doi actori din rolurile principale au primit o mulţime de alte nominalizări la festivalurile care a fost prezentat filmul.
23.40 - TVR 2


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum