În plus, fostul procuror scrie că şeful statului ar folosi metode paranormale pentru a-şi duce la bun sfârşit diversiunile. „În ziua căderii lui Stolojan, la sediul PD se afla şi un parapsiholog care poate ridica şi scădea pulsul unei persoane de la distanţă”, a comentat, ieri, şi coautorul cărţii lui Nastasiu, Victor Gaetan - un controversat jurnalist, „prieten de familie” cu Mircea Geoană, după cum a subliniat, aseară, şeful statului.
Servicii aduse lui Voiculescu
Intitulată „Prădarea României. Cum pradă Traian Băsescu România, crima organizată şi interesele externe”, cartea dezvăluie amănunte din dosare „grele”, unele instrumentate de Nastasiu, altele aflate încă pe rolul Parchetului General. „Personajele” principale - Omar Hayssam, Traian Băsescu, Codruţa Kovesi şi Ilie Botoş (actualul şi, respectiv, fostul procuror general), ofiţeri de informaţii şi apropiaţi ai şefului statului în rolurile de „suspecţi de infracţiuni”, în dosarul „Privatizări trădate”.
La lansarea cărţii - tipărită în doar 1.000 de exemplare, câteva sute fiind „livrate” gratuit jur naliştilor - Ciprian Nastasiu a legat de ancheta în cazul privatizărilor şi numele „mogulului” Dan Voiculescu. „Voiculescu este unul dintre cei îm potriva căruia anchetatorii au reuşit să strângă ceva probe. Acum, odată ce a fost avertizat de Nas tasiu că este monitorizat, cre deţi că va fi uşor ca ancheta să mai fie finalizată? Nastasiu nu a făcut decât să-i facă un serviciu”, au explicat surse judiciare.
În replică, Voiculescu a arătat că „singura culpă pentru care putea fi monitorizat era una politică - aceea de a fi inamicul lui Traian Băsescu”. Stolojan şi Verestoy Attila nu au părut sur prinşi de spusele fostului procuror, cu atât mai mult cu cât au fost audiaţi ca martori în dosarul respectiv. O reacţie similară a avut şi Elena Udrea.
Un procuror „rejectat”
Faptul că Nastasiu ar fi pus în pericol anchetele procurorilor este subliniat şi de oficialii Parchetului General: „Informaţiile făcute publice, pre cum şi prezentarea tendenţioasă a unor aspecte legate de situaţia de fapt pot afecta bunul mers al procedurilor judiciare şi sunt de natură să creeze o presiune asupra pro curorilor care instrumentează acest gen de cauze”.
Ciprian Nastasiu a fost demis din funcţia pe care o ocupa la DIICOT în vara lui 2008, în urma unei decizii definitive a Curţii Supreme care statua că acesta trebuie sancţionat - aşa cum a decis CSM -, pentru că a cerut în instanţă eliberarea lui Hayssam din arest.
Nastasiu arată acum, în cartea sa, că a avut aprobare „de sus” pentru eliberare: „«De sus» însemna de la preşedinte, şi cu toţii ştiam asta”. Aseară, preşedintele Băsescu a replicat că vinovat de fuga din ţară a lui Hayssam este Nastasiu - „un procuror rejectat de sistemul de justiţie şi recuperat de politicieni” - care „a uitat” să pună în aplicare mandatul de monitorizare.
„Vizita mea în Siria a avut ca obiectiv începerea negocierilor pentru modificarea acordului de extrădare între România şi Siria, astfel încât să poată fi extrădat Omar Hayssam în România”, a adăugat Băsescu.
CONTROVERSE
Eugene Ionesco: „Feriţi-vă de Gaetan”
Numele lui Victor Gaetan a apărut în presă în mai multe scandaluri. În urmă cu cinci ani, în numărul din 17 martie 2004 al revistei „Academia Caţavencu”, jurnalistul Ioan T. Morar a publicat un articol în care prezenta o scrisoare trimisă, pe 12 mai 1982, de dramaturgul Eugene Ionesco lui Mircea Eliade, aflat pe atunci la Chicago.
Într-un P.S., dramaturgul aducea ipoteza că Victor Gaetan ar fi fost agent al Securităţii: „Feriţi-vă de Gaetan care se prezintă la toţi în numele meu. Vrea să facă o «biografie ». I’am interzis s-o scrie, dar el umbla pe la toţi prietenii şi cunoscuţii mei din partea mea. Este un tip periculos, insinuant şi, cred, spion”.
Gaetan era, la momentul publicării articolului, şeful de campanie al Liei Roberts, candidată din SUA la Preşedinţia României. În urma articolului, Roberts a renunţat la serviciile lui Gaetan, iar acesta l-a dat în judecată pe I.T. Morar.
Un an mai târziu, Tribunalul Bucureşti dădea sentinţa în favoarea lui Gaetan, însă, ulterior, avocaţii lui Morar au atacat decizia la CEDO. Numele Gaetan a mai apărut în contextul alegerilor din România şi în 1996, când, alături de soţia sa, jurnalista Eleanor Kenelly, a acuzat autorităţile de la Bucureşti că ar fi cheltuit nejustificat milioane de lei.
Victor Gaetan a mai fost legat şi de scandalul „Cathedral Plaza”: a fost audiat, în 2006, în Comisia de anchetă pe acest subiect. În aceeaşi perioadă, cotidianul „Ziua” relata că lui Gaetan i-a fost spartă maşina, de unde i-ar fi fost furate documente ce ţineau de o anchetă proprie în cazul „Cathedral Plaza”.
Marţi, 17 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 39 comentarii, 0 voturi
Fostul procuror Nastasiu şi-a „rezolvat” dosarele în carte
Dezvăluirile făcute de procurorul Ciprian Nastasiu, cu doar şase zile înaintea alegerilor prezidenţiale, s-ar putea întoarce împotriva lui.
Motivul: Nastasiu ar putea fi acuzat de favorizarea in fractorului, după cum susţin foştii săi colegi de la Parchetul General,
întrucât nu ar fi inclus faptele penale despre care face vorbire în dosarele pe care le-a instrumentat.
În „volumul-bombă”, lansat ieri, Nastasiu aruncă suspiciuni de „ilegalitate” nu doar asupra pre şedintelui Traian Băsescu, ci şi asupra unor apropiaţi ai acestuia: Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş, dar şi asupra lui Attila Verestoy - ale cărui relaţii apropiate cu „grei” ai PDL, printre care se numără şi Vasile Blaga, sunt de notorietate.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum