FOTBAL ÎN CĂTUŞE: Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, urmăriţi penal pentru dezafilierea Universității Craiova

Direcţia Naţională Anticoruptie (DNA) a început urmărirea penală a 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF, printre care şi preşedintele Mircea Sandu şi şeful LPF - Dumitru Dragomir -, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Alături de Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, ceilalţi opt membri ai Comitetului Executiv, printre care şi Cristi Borcea, Marius Stan, Octavian Goga sau Marian Rusen, vor trebui să treacă pe la DNA pentru a explica de ce au exclus Craiova. Potrivit unor surse judiciare, DNA a demarat deja începerea urmăririi penale împotriva acestora.

Universitatea Craiova, unul dintre cele mai importante cluburi ale fotbalului românesc, a fost dezafiliat în această vară, după ce, cu câteva luni înainte nu primise licenţa pentru a evolua în Liga I. Patronul oltenilor, Adrian Mititelu, care cere daune consistente de la FRF, consideră că decizia a fost abuzivă.


"Mircea Sandu va veni pe 28! Am primit citaţia asta de vreo două săptâmâni. Ce apărare să ne facem? Noi am respectat regulamentele. Din punct de vedere sportiv a fost retrogradată Craiova. Nu ne-am dat seama că Mititelu a făcut două Universităţi paralele decât după ce a făcut FISCUL control. Toate fraudele lui Mititelu vor ieşi la lumină. Vom demonstra cu documente că Mititelu a dat în judecată FRF. Să răspundă cei care au greşit. Mititelu i-a furat un milion lui Piţurcă. Dacă aş fi eu procuror, nu mă pot acuza pe mine! Nu am făcut decât să luăm măsuri pe cale sportivă", a declarat Dragomir la postul Antena 3.

Taguri:frf, Mircea Sandu, DNA, dumitru dragomir, Adrian Mititelu

Spune-ţi părerea!

  • NONY
    29 octombrie, 12:29. NONY

    Cum este posibil ca Nasu' Sandu si Corleone Dragomir sa ajunga printre cele mai bogate persoane din Romania fara sa investeasca un leu in fotbal, dar facand afaceri cu fotbalul? Fireste ca este o intrebare retorica. Penalii incearca sa convinga autoritatile de bunele lor intentii care le-au avut pentru propasirea intereselor poporului roman pe care-l reprezinta. Daca s-au imbogatit ei inseamamna ca s-a imbogatit poporul. Aceste jivine care reprezinta CANCERUL FOTBALULUI ROMANESC trebuiau sa dispara din conducerea fotbalului acum 15 ani. Dar PROSTITUTIA din fotbalul romanesc continua.

  • ndumiritu
    23 octombrie, 21:53. ndumiritu

    banii inapoi si la puscarie! poate cu dd sa mai miscam ceva!

  • Steliana
    23 octombrie, 18:41. Steliana

    Sandu si Corleone sa-si dea demisia, altfel o sa influenteze martorii, membrii comisiei, o sa faca documente false. Le ajung cei 21 de ani de domnie!

  • un suporter
    23 octombrie, 17:25. un suporter

    ATI MINCAT FOTBALUL ,ATI MINCAT INDUSTRIA,ATI MINCAT AGRICULTURA,ATI MINCAT INVATAMINTUL,ATI MINCAT SANATATEA,DAR NU ATI MINCAT VENITURILE VOASTRE,BRAVO VOUA INTELECUALILOR LUI \"PESTE\" VOI BANI STITI SA NUMARATI,IN REST NU STITI NIMIC SA FACETI.Probabil Dragomir e ingrijorat ca Mititelu avea datori la stat si nu mai avea bani sa dea la liga ca sa-i pape Dragomir sa ia el salariu de mii de euro,si ca nu ea dat bani lu Piturca.Cete intereseaza pe tine Dragomire,asta o face\" justitia de romania\"tot cu intelectuali de tot risu.BRAVO VOUA TINETI-O TOT ASA

  • ilie
    23 octombrie, 17:02. ilie

    la puscarie cu sandu si dragomir,au distruns fodbalul romanesc.

  • rammstein
    23 octombrie, 15:31. rammstein

    Parca spunea preamaritul ca nu raspunde numai in fata marii adunari nationale!!! Ba nene,repecta legile tarii tale si n-o mai da dupa cires(vorba altui analfabet notoriu din fotbal),daca mai ai ceva sange in instalatii da-ti demisia,daca esti curat asa cum pretinzi si GATA !!! Oare nu ti-a spus lolek

  • marius
    23 octombrie, 11:04. marius

    iata ca a venit si scadenta....a trebuit sa strige mititelu..luni de azile ani de zile hotii..... si uite ca dna..la auzit...voi credeti..ca va ramine asa?..vor plati..si sandu si dragomir...toti din acea comisie fantoma...facuta peste noapte.....blestemele noastre vor fi auzite pina la cer..iar dumnezeu ii va pedepsi pe adevaratii infractori..eu nu contest va mititelu are pacate..dar nu cred..ca este atit de vinovat ca acesti doi sacali care ar trebui sa cunoasca ca noi..oltenii nu vom ceda niciodata....nu suntem curve..ca bucurestenii..care neau vindut incontinuu de mii de ani in coace si acum 20 de ani....aceeasi regie....acelasi cintec un singur om....iliescu.....mircra sandu..basescu..judecati si voi oameni buni.....la ce sa ne mai asteptam..si spunetimi voi dea lungul anilor si istoriei daca din bucurestiul nostru iubit sa ridicat cineva vrednic...ca aiba grije de tara noastra..niciodata...nu am avut pe cineva din bucuresti sa vrea binele nostru pe toate planurile....nu mai vb despre fotbal....am fost vinduti ca pe vite incontinuu..de acesti asa zisi capi de tara......ca vlad stefan mihai..tudor...mircea....decebal.....chiar si ceausescu.....antonescu....noi nu vom mai avea lideri....de tara....se preconizeaza....un alt staf..la putere....si tare mias dori sa iasa dan diaconescu....sa vad pe unde vor scoate ciocoii camasa....................la puscarie cu toti mafiotii fie ei din fotbal sau politica......hai craiova..hai stiinta....pina la moarte.....doamne ajuta

    • archangel of justice
      23 octombrie, 15:44. archangel of justice

      Pai da! Mititelu cand striga pe la televiziuni, ii ziceau aproape toti ca e nebun... Dar uite ca dincolo de judecata omeneasca, este si judecata divina, ineluctabila si dreaota! Ehee, cati nu se dau mareti si mari macho, dar asta doar pana cand vine sa ii cerceteze arhangelul dreptatii, care ia si masuri dupa faptele respectivului...

  • benzema
    23 octombrie, 10:39. benzema

    Sunteti suporter al echipei Steaua, Dinamo, Rapid, Otelul, Cfr Cluj, \"U\" Cluj, Gaz Metan sau Vaslui? Atunci intrati pe cristi-portar gazist (search pe google) si vedeti noutati si articole de necrezut despre aceste 8 echipe de fotbal. NU STITI CE RATATI DACA PE SITE-UL MEU NU STATI!!

  • bebe
    23 octombrie, 07:56. bebe

    puscarie este locul unde trebuie sa ajunga mircea sandu

    • UN FOST MICROBIST
      23 octombrie, 18:08. UN FOST MICROBIST

      Revin si sustin ca populatia de etnie olteneasca este neevoluata .Se afla in urma Ardealului si Bucovinei cu cel putin 100 de ani .Ceausescu a ajutat aceasta zona geografica la sugestia sociologilor din Academie.

  • UN FOST  MICROBIST
    23 octombrie, 06:51. UN FOST MICROBIST

    FRF a ajuns o afacere olteneasca . Si cum oltenii sunt o populatie subdezvoltata ,din toate punctele de vedere , asemanatoare tiganilor ,au transformat tot fotbalul autohton intrun Mare Jaf. Toti oltenii din fotbal sa mearga la ...puscarie.

    • OLTEAN
      23 octombrie, 09:20. OLTEAN

      Eu cred ca tu esti un frustrat si nu ai nici o idee de ce inseamna fotbalul si dreptatea in fotbal in aceste vremuri in Romania;ca sa nu mai vorbim ca esti si rasist,ce sa mai-esti\"desavirsit\"! Mergi si cinta la alta masa!!!:))

      • nea marin
        23 octombrie, 12:49. nea marin

        ce inseamna fotbalul si dreptatea?

        \"fotbalul si dreptatea\" este atunci cind Balaci,Camataru si alti au recunoscut ca faceau blaturi,oltean coclit !

        oare crezi ca Mititelu nu facea blaturi?ha ha ha !!

        a fost parte din cooperativa,din mecanism.atunci cind se pupa cu Mircea Sandu sau cu Dragomir acestia nu erau hoti,bulangii,corupti si altele.

        daca era cinstit ,trebuia sa strige de la inceputurile lui in fotbal despre astfel de lucruri.la inceput era bine,primea favoruri,era multumit.

        pe urma jigodia de Mititelu a devenit deodata un \"Justitiar\".de ce?pentruca a facut pact cu alte jigodii.

        nu el l-a adus pe Piturca la Craiova?i la bagat cineva pe git?nu el il tinea de git pe Dragomir la o masa unde erau filmati?atunci Dragomir era oltean de-al lui si om de omenie si cinstit.la fel si cu Mircea Sandu ,cind ajungea la Craiova !

        dupa mine ,dezafilierea Craiovei este legala !Mititelu a facut golanii cu banii si cu hirtiile de la club.

        Craiova a fost o echipa blatista ca oricare alta !!

        • elan
          23 octombrie, 15:17. elan

          de ce e legala bah bolovane , ca a cerut dreptul la justitie ?????

        • ndumiritu
          23 octombrie, 22:02. ndumiritu

          mai intai intri printre ei,ii cunosti,si dupa aceea incerci sa-i rastorni!mi se pare normal.ca gorby.pai alfel cum?ce,iti pare rau?

        • ndumiritu
          23 octombrie, 22:08. ndumiritu

          cat a luat gigi b pe meciul dat cu 5-0 in izrael?

    • Vlad
      23 octombrie, 13:29. Vlad

      nu stiu de unde esti tu si nici nu cred ca este relevant
      dupa comentariul tau este clar ca esti subesvoltat intelectual si lipsit de bun simt
      din pacate sunt destui ca tine peste tot in tara si asta ne trage pe toti jos

  • Unu
    23 octombrie, 01:51. Unu

    Vasile Duta, fost senator, 5 ani inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. Vedeti ca se poate!

  • marianpreo
    23 octombrie, 00:08. marianpreo

    Daca Mititelul a incalcat legea ,statul il pedepsea. Era sub control ANAF. Si nu trebuia sa le spuna Dragomir cate firme are Mititelu. Daca FRF avea vreo dovada care sa certifice darea lor in judecata de catre Mititelul, pana acum o aratau, sau nu mai tin minte in ce sertare au pierdut-o. Si Iancu avea mai multe firme si nu a fost dezafiliat (le era frica de el?). Au vrut sa scape de Mititelu si gura lui bogata. Omul nu mai putea fi controlat de cei din federatie, vorbea prea mult. A fost furata Universitatea, in ultimii ani, de arbitri, iar celor \"de sus\" nu le convenea permanentele declaratii despre \"jaful\" din fotbalul romanesc. Daca DNA-ul ajuta sa scapam fotbalul de Dragomir si Sandu, va avea cea mai mare realizare din ultimul deceniu.

    • Nicu Ionescu
      23 octombrie, 15:51. Nicu Ionescu

      Mircea Sandu a plecat sa se sfatuiasca cu Platini cum sa iasa din incurcatura. Numai ca si EUFA e in galeata rau dupa scandalul cu FC Sion. Platini este si el la un pas sa fie anchetat si chiar arestat pentru potlogariile pe care le-a facut, unele impreuna chiar cu Mircea Sandu. In Plus, Mircea Sandu trece si pe la Paris ca sa primeasca niste analize si recomandari de la doctori ca nu ii prieste aerul de puscarie, si trebuie judecat in libertatate. M.Sandu i-a s[us deja la Raluca, fiica-sa sa stranga bagajele, banii si bijuteriile si sa plece iar in SUA, ca se va lasa cu sechestru pe avere so chiar cu arestarea sa. Raluca a scapat cu sute de mii de euro platiti de Sandu procurorilor, cand cu afacerea cu drogurile. Dragomir mai are un proces mare cu falsul in acte de la construirea sediului Ligii, plus alte procese cu Mititelu. Sandu si Dragomir l-au amendat pe Mititelu de vreo 4-5 ori cu cate tre miliarde lei (suma nemaivazuta in fotbal la amenzi individuale!), dar prostul si brutarul de Mititelu, cum il jigneste mereu presa aservita clanului Fecali si celor doi criminali ai fotbalului romanesc, acest Mititelu a castigat mereu la TAS. Sandu si Dragomior sustin ca STATUL roman nu are voie sa se bage in litigiile de munca ale unor cetateni romani care trebuie sa plateasca impozite si taxe la fisc, CAS, impozite pe salarii, somaj etc. statului roman, nu FRF si Ligii, care nu sunt stat in stat! In plus, Avram si tipul de la Tg.Mures i-a vandut bine din puscarie, asa ca nu mai au nicio sansa, mai ales ca LordulJean a ciripit si el, dupa ce cei doi escroci au retrogradat Bistrita pentru o datorie de ...70.000 de euro, culmea!, reesalonata de fisc, dar neluata in seama de oameni de teapa lui Sandu, Dragomir sau acest papagal de Rusen, care va infunda puscaria.

  • toni
    22 octombrie, 23:02. toni

    asta-i un articol dintr-o tara si un curs normal al vietii. Tocmai acel curs de care nu am avut parte. Probabil va trece impresia, dupa vreo 3, 4 chemari vor scapa cu batistele imaculate. Dar vizitele lor dese prin aresturi ne mai descatuseaza noua mintile si putem realiza cam cum trebuie sa decurga lucrurile firesc...Problema mare a celor ce fura nu e ca fura ci ca...nu se pot opri din furat. Si cum tot ce areun inceput trebe sa se si sfarseasca in vreun fel....Vom vedea..

  • lelea parascheva
    22 octombrie, 22:31. lelea parascheva

    nu este(!) usi de biserica alde ferefeu/, da/ astia de la DNA se pricepe(!) la toate, mai era unu/ cizmar de meserie, care dadea indicatii pretioase in toate domeniile, sh/a mierlit/o linga un zid de cazarma pe la Tirgoviste! voi insa nu uitati: Sa traiti! Bine?

    • mesaj subliminal
      22 octombrie, 23:31. mesaj subliminal

      Ma, b0uLele, eu crez ca tu esti Mitica... Ca numai el si cu Sandu este asa pr0sti !
      Oricum, tot in puscarie veti sfarsi amandoi, chiar daca inca va mai faceti iluzii...

  • villarreal
    22 octombrie, 21:21. villarreal

    doi hotii comunisti la puscarie cit mai curind si sa-l aveti coleg de camera pe gigi chelu sa ve invete fotbal printre paturi la rahova

  • Fotbalist
    22 octombrie, 21:12. Fotbalist

    pentru asa ceva sa-i judece ?! credeam ca vor fi judecati pentru sutele de milioane de euro furati de pe urma fotbalului .

    • MAYASH
      22 octombrie, 21:56. MAYASH

      Nici Al Capone nu a fost judecat pentru crimele facute ..si ptr neplata catorva taxe...!....
      Dura Lex, perplex!

  • catalin
    22 octombrie, 20:32. catalin

    eu nu am inteles ce treaba are magariile financiare ale lui mititelu cu dezafilierea craiovei.Ce treaba are sula cu prefectura!Acesti dezinformatori incearca sa atraga atentia de la magariile lor.Fiecare respunde pentru ceea ce face.Si apoi ei trebuiau sa beleasca ochii cand completau acele acte,ca de aia sunt platiti.

  • richard
    22 octombrie, 20:07. richard

    ce aveti cu echipele din vest. doar vestul va datat libertatea si civilizatia acestei tari..cand U.T.A a ridicat capul si a avut pretentii de promovare mai mari bucurestiului le-a penalizat cu 12punte BISTRITA pentru o datorie care mai mari federatiei o fac praf antro noapte a retrogradato BIHORUL nu a primit licienta TIMISOARA PENTRU CA IANCU A AVUT CURAJUL SA SE TINA TARE AN FIIECARE AN A FOST CASAPITADAR MAI MULT AU SI RETROGADATO STIIND CA AN LIGA DOUA JUCATORII VALOROSI VOR DISPAREA SI SI AU LICHIDATO ACELEAS LUCRU S-A ANAMLAT SI CU CRAIOVA pai mai fratilor bucuresteni nu au datorii DAR SANT LINGAI SII ASA LE MERGE IAR CINE IESE CAMPIOANA LA COMANDA COTIZEAZA GRAS LA MAI MARI TOVARASI AI FODBALULUI ROMANESC CARE ACUM SANT CHEMATI LA D.N.A MACAR SA NU FIIE CHEMATI DE OCHI LUMI

    • Radu
      22 octombrie, 20:31. Radu

      Analfabetule !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • elvis-aneta-elvis junior-vn. camin atelier odobesti
    22 octombrie, 20:06. elvis-aneta-elvis junior-vn. camin atelier odobesti

    Da am citit acest articol interesant si comentariile interesante au dreptate toti acum ramane sa vedem ce dovezi va prezenta sandu ca spune ca are si ca el nu a stiut ca mititelu a infiintat 2 universitati sa vedem daca asta inpiedica ceva la dovezile lui mititelu dar sper si asa si fara acest caz ca acesti 2 indivizi care a desfiintat in general fotbalul romanesc sa nu mai fie de acum in colo mult timp ca nu face cinte fotbalului romanesc se vede ce echipe avem care eau cate un 5-0,si etc....bafta mititelu si te asteptam sa devii mai puternic mai inteligent in ceea ce priveste menegementu

  • lipide
    22 octombrie, 19:20. lipide

    Pai ideea era simpla. Craiova si Timisoara retrogradate sa le ia jucatorii.
    Astia sunt indestructibili, pe viata. Sandu cu Dragomir au ingropat fotbalul romanesc.
    O sa ramana echipele din Bucuresti vaforitele lor care vor lua 5, 6-0 prin Israel, Malta sau Feroe. Fotbal de rahat !!!

    • vasilica porojan
      22 octombrie, 19:44. vasilica porojan

      mai mergeti la stadioane?!

  • pedro slobozia
    22 octombrie, 19:14. pedro slobozia

    pe ei si pe mama lor fratilor puscaria sa le fie finala.

  • Privesc inapoi cu manie!
    22 octombrie, 19:00. Privesc inapoi cu manie!

    La pârnaie cu Sandu şi Mitica ! Sunt groparii fotbalului românesc! Am ajuns în coada clasamentului mondial şi ei se considera mereu nevinovaţi! Au ingropat Craiova, au retrogradat Timisoara, au ramas cu nulitatile in prima liga. Mai rau de asa nu se poate si ei nu au nicio vina ! La pârnaie cu ei!

  • aydy
    22 octombrie, 18:33. aydy

    Astia trebuie inchisi pe viata pt. DEZAFILIEREA FOTBALULUI ROMANESC DE LA FOTBALUL MONDIAL , pt . ca ce au facut astia cu fotbalul romanesc , se numeste SABOTAJ ! Au pus propriile interese mai presus decat cele ale natiunii fotbalistice !

  • CRAIOVA
    22 octombrie, 18:15. CRAIOVA

    LA PUSCARIE NENOROCITILOR ACOLO SA PUTREZITI

  • adrian
    22 octombrie, 18:07. adrian

    LA PUSCARIE.....SANDU SI MITICA LA PUSCARIEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!

    • jonose
      22 octombrie, 19:21. jonose

      Sa iti fie gura de aur.

  • ricky
    22 octombrie, 18:06. ricky

    E frumoasa tarisoara noastra !
    Si nu te poti plictisi NICIODATA !
    Iata o ALTA PARODIE.
    P.S. Se plang ca nu castiga destul dar se ocupa (inclusiv autoritatile_ ce sa mai vorbim de noi, \"randasii\" ?!) doar de...freco-mego...

  • HAI  A ODATA  CE DRACU  AI INTEPENIT !!!
    22 octombrie, 17:43. HAI A ODATA CE DRACU AI INTEPENIT !!!

    ATI SCOS DIN COMPETITIE CRAIOVA SI TIMISOARA. DACA MAI SCOATETI DIN COMPETITIE CLUJUL RAMANETI DOAR VOI ECHIPELE DIN BUCURESTI. APOI SA VAD EU CINE MAI INDRAZNESTE SA SE PUNA CU CAPITALA, SA RAVNEASCA LA TITLU , CINE MAI INDRAZNESTE SA BATE STEAUA , DINAMO SI RAPID. IN ANI TERMINATI IN NUMAR PAR IA STEAUA IN ANII CU TERMINATIA IN NUMAR IMPAR TITLUL SE IMPARTE INTRE DINAMO SI RAPID.
    HAI DINAMO!!!
    HAI STEAUA!!
    HAI RAPID !!

    • eu
      22 octombrie, 18:22. eu

      Sa inteleg, ca acum si oltenii fac parte din civilizatia superioara a celor de pe Carpati?
      Bai, ungurule, mai lasa-ne.

      • tu
        23 octombrie, 20:17. tu

        \"civilizatia superioara a celor de pe Carpati\". Haida de, ce imaginatie bolnava ai si ce limba ascutita!

  • cristian
    22 octombrie, 17:40. cristian

    Crispati cu zambetele in dungi precum costumele lor croite in vest mai marii fotbalului romanesc se vor prezenta la DNA pentru a raspunde pentru vechile lor metehne rasaritene. Caci nu-i asa si ciubucu si tributul si traficul de influenta sunt de pe la turci, greci ori alte neamuri din balcani. Strigatul de fiara haituita al unui mititel din provincie a fost in fine auzit si asta din varii motive. A inchide ochii nu era nici acum in cazul aberant al dezafilierii unei echipe (prima care ne-a facut cinste in Europa) ceva neobisnuit aici in spatiul mioritic. Ca si in politica ne vedeam in continuare de treaba. Noi facem crima, noi o acoperim sub obladuirea tacita a calailor si a unsilor lor. Si totusi, din varii motive si poate si fiindca undeva in vestul spre care tindem lucrurile (e pur si muove) totusi se mai si misca, strigatul mititelului a fost auzit...Si totusi poate o vorba romaneasca de data asta se va dovedi veridica: caci nu-i asa buturuga mica rastoarna uneori carul mare... Scuzele nu mai isi au efectul a motiva o dezafiliere altfel decat au facut-o atunci pare penibil...Iar acuzele nu pot locul scuzelor...Aaa... si Mitelu a gresit? Da probabil, domnilor Dragomir si Sandu dar e alta speta deja! Dar cu Stiinta Craiova cu echipa frumoasa a atator iubitori de fotbal din Romania, ce ati avut? Cum sa arunci la cos o iubire alb-albastra?...Pedeapsa in acest caz as spune ca parca vine de sus (poate Paunescu a pus o vorba buna) nu de la procurorii de aici, ce adeseori actioneaza ca niste papusi la comanda...Iar Dumnezeu, domnilor de la FRF, adeseori nu bate cu bota ci bate cu parul !!!

  • Luis
    22 octombrie, 17:23. Luis

    Bravo DNA !!
    Chiar se poate face ceva !

  • INGERUL FOTBALULUI
    22 octombrie, 17:15. INGERUL FOTBALULUI

    SANDU SI MITICA LA PUSCARIE !

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele