Românii au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de violare de domiciliu şi furt agravat. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru începutul anului viitor, în ianuarie.
În urmă cu câteva săptămâni, EVZ relata despre un caz asemănător, de această dată petrecut în Marea Britanie. Victima, o femeie în vârstă de 55 de ani, a lipsit de acasă pentru numai trei zile. Dar a fost suficient pentru cinci adulţi şi trei copii romi, cetăţeni români, să-i devasteze casa. I-au purtat hainele, i-au consumat mâncarea, au distrus covoarele, instalaţiile de apă din baie şi din bucătărie, iar un calculator şi câteva camere digitale au fost vândute. Pagubele se ridică în acest caz la 40.000 de lire sterline. Românii s-au apărat şi au spus că au închiriat casa de la un presupus fiu al femeii, care le-a menţionat că mama sa murise. Victima, însă, nu are copii.
"Este o nebunie absolută. Cum poţi să faci una ca asta şi să scapi nepedepsit? Dacă jefuieşti o casă şi fugi cu bunurile furate, eşti arestat. Dar dacă faci acelaşi lucru dar rămâi în casă, nu păţeşti nimic", se întreba, în urmă cu câteva săptămâni, britanica a cărei casă a fost devastată de un grup de romi.


Spune-ţi părerea!
Nu stiu daca batrana era de stanga sau dreapta, dar ce stiu este ca francezii aunt campion la intoxicat planeta cu asa zisele idei progresiste, acum sa culeaga ce au semanat.
baba vrea casa inapoi de parca ar trai o mie de ani, oricum cind crapa nu ia casa cu ea.. De ce vrea sa-i dea afara pe tigani ? Ce au cu ei ?
Dar dacă proprietara avea 25 de ani, atunci îi dădeai voie să-i scoată din casă? Şi de când e voie să vinzi mobila altuia? Sau dacă e interzis, atunci spui că e dovadă de rasism?
....tigani,tigani..sau...ciori infecte si....presedinte manelist.----dezgustator----......
Cand Uniunea Europeana a spus sa mai asteptam cu aderarea la Schengen, ei au stiut dece au spus-o asta.
Si daca asemenea acte de barbarism se vor repeta, intrarea noastra in Schengen va avea loc cand caii isi vor sarbatori Pastile !
Oranjada Portocalie !©
Din pacate se confunda mere cu pere, evident din cauza unor politruci, care dau vina pe tigani cand e vorba de insuccesul aderarii la Schengen. Este o imensa dezinformare, si in acest moment romanii au posibilitatea sa intre in Spatiul Schengen cu un simplu buletin. Apartenenta la Schengen nu ar creste riscul producerii de infractiuni de catre cetatenii romani in acest spatiu. Unele state nu ne vor pentru ca nu avem capacitatea, mai ales morala, de a gestiona granitele externe ale Romaniei, iar asta se datoreaza in exclusivitatea politicenilor.
Salve Zseta !
Eu am vaga impresie ca noi si bulgarii vom fi in continuare menbrii UE, de mana a doua.
cand au intrat in prima transa cele 7 (sau 9,...cate or fi fost), teoretic ne puteau baga si pe noi si pe bulgari in oala cu noile state UE.
Daca luam de la nord la sud, incepand cu tarile baltice (Estland, Lettland si Litauen, apoi Polonia, Cehia, Slovacia, coboram in ungaria iar sudul il inchidem cu austria si slovenia, ei bine, vechea uniune europeana si-a facut un shantz, un airbag, ce sa oapere de atacul din est, oricum ar arata el.
RO si BG au intrat in UE din doua motive. ca sa nu se spuna ca UE nu e rasista, respectiv s-a contat ca RO si BG sunt maini la fel de ieftine precum china, pakistan sau Taiwan.cu cele 2 state au inercat de fapt \"marea cu sarea !\"
Cat timp va tine criza, RO si BG nu vor intra in Scengen. Daca pica Grecia , vor pica si RO si BG.
La fel cum stam noi si vecinii la sud de dunare acuma la semnafor, sta si Croatia la \"stopul\" aderarii.
Iar daca pica UE si se destrama, atentie!, atunci toti tiganii din vestul salbatic vor fi trimisi acasa, la noi, legal, la vatra si se va reinstala viza... doar turistica si ni se va propune un parteneriat continuu (constructii strazi, infrastructura etc, la fel cum se preconizeaza cu Turkyie, Turcia)
mie de asta mi-e frica.
E drrept ca acesta e cel mai sumbru scenariu, dar economia uniunii europene, cand nu umbla cainii cu covrigii in coada, revine la vorba romaneasca:
- frate ca frate, dar branza e pe bani.
Oranjada Portocalie !©
Tigani, nu romi. Incetati sa va mai bateti joc de poporul roman!
Etnia copiilor murdari si desculti, dar cu cravate de aur, a ajuns o pacoste a europei. Nici un stat nu va doreste, nici un om civilizat nu va vrea mizeria langa casa lui. O lume intreaga e dezgustata de subcultura voastra primitiva. ONG-urile au ajuns la fundul sacului, dupa ce-au irosit sume colosale in programe educationale si de integrare, pentru ca in final sa va vedem sufocand gurile de metrou in Paris cu-ai voastri puradei murdari. Ati terorizat fiecare sat si oras in care v-ati ridicat taberele improvizate, unde ascundeti masini furate.Fiti fara de grija, Romania e toleranta si va accepta hotiile, pentru ca toata clasa politica e corupta. Dar nu putem garanta siguranta zigoinerilor in state ca Ungaria si Bulgaria, unde oamenii civilizati au ajuns la limita rabdarii.
Bey evezei!!! Ţ.I.G.A.N.I. !!!!!!!!!!! Nu terminati odatã?????
Vand casa plus teren 1300 mp iesire la drum judetean in localitatea Hotarele, jud Giurgiu, distanta 35 km de Bucuresti 18.000 euro.
Telefon 0724.005.826
taci ma ca vin tiganii s-o ocupe !
In asemenea cazuri, politia din Franta si UK sa-i impuste, sau sa-i bage in inchisoare pt. min.5 ani! Acum vad si eu de ce ne-am saturat de TIGANI pina peste cap! Tupeul si violenta lor sint odata si odata oprite! E inadmisibila atita tolenta fata de aceasta natie de puturosi, hoti si criminali! Nu au nici o scuza pt. ceea ce fac. Li s-au dat toate sansele sa aiba acces la educatie si locuri de munca!
erata romani = romanii si aici e o chestie
Chiar asa, cum erau \"romani, cetateni romani\" si in titlu scrie romi, poate s-a uitat cuvantul etnici. Pe acte scrie cetatenie rom? Atunci confuzia pentru straini, mai ales care citesc asta, e gata. Legea rom. le da la toti cetatenie rom, si daca nu poate sa fie schimbata sa nu-i mai numiti romi, macar in articole. Sa faca rusine numai tiganilor daca nu vor sa se indrepte, de ce sa sufere toti romani din cauza unei greseli.. de tipar?
Matilda
\"O femeie în vârstă de 83 de ani, din Lyon, s-a întors acasă după o lună de vacanţă şi şi-a găsit proprietatea ocupată de şase ROMANI, cetăţeni ROMANI.\"
Tiganilor_care se nasc in Romania n-ar trebui sa li se elibereze acte de identitate in care sa se mentioneze cetatenia, pentru ca ei oricum migreaza continuu si se comporta precum maimutele.
\"O femeie în vârstă de 83 de ani, din Lyon, s-a întors acasă după o lună de vacanţă şi şi-a găsit proprietatea ocupată de şase ROMANI, cetăţeni ROMANI.\"
Cred ca vrei sa ne dai traducerea exacta a ceea ce s-a publicat .Nu este suficient pentru ca trebuie spus ca lucrul asta cu ocuparea unor locuinte o fac ..țiganii si in alte state europene.Este vorba de multe ori de case de vacanta ale englezilor ,spaniolilor etc.ACESTE țtiri ca si multe alte porcarii facute de etnia țiganeasca face ca in viata cotidiana romani ,care traiesc modest in VEST ,care muncesc cinstit ,cu eficienta pentru statul sau comunitatea respectiva.Romani care au studii superioare ți care apartin uneori elitelor,lucru ce ii fac activ acceptați de statul respectiv ,stat care ii retribuie onorabil pentru munca lor ,acesti romani intampina in cotidian din partea autohtonilor stari de respingere in comunicare,schimbarea unei locuințe ,acceptarea in societate in general pentru ca sunt taxati ca ȚIGANI.Asta și pentru ca dincolo de stiri ca cea de mai sus denumirea rrom ți ROMAN data de guvernarile Ilescu ,Roman au produs numai rau ,dar cu scopul ascuns al acestor slugi de a impiedica nația romana sa se integreze intr-o lume moderna.
Spurcata natie de oameni, tiganii astia mizerabili.
Ne fac de tot rasul in lume si autoritatile nu vor sa gaseasca nici o solutie cu ei.
Problema tiganilor in Europa nu se va rezolva cata vreme ipocrizia occidentului nu va inceta. Este cazul sa se puna cu totii de acord asupra unui adevar evident: tiganii sunt un popor migrator, au fost mereu un popor migrator. Nu pot fi asumati ca popor nici de romani, bulgari, unguri, slovaci, germani, spanioli, italieni, sau pe unde numarul lor este semnificativ. Existenta lagarului comunist a oprit migratia tiganeasca spre accident prin asa numita cortina de fier care nu permitea libera circulatie a persoanelor. Dar chiar si asa, in interiorul acestui spatiu, tiganii in marea lor majoritate tot nomazi au ramas.
Daca se va porni de la aceasta realitate indiscutabila, ca tiganii sunt nomazi si vor primi acte specifice etniei lor, atunci este posibil ca intreaga Europa sa gaseasca o solutie. Daca nu, ei se vor invarti in continuare prin spatiul european pe unde vor considera ei ca e mai bine.
Sorry,dar problema tiganeasca nu se va rezolva nici in 2 si nici in 200 de ani,tiganii sunt tigani.Cu asta cred ca am punctat suficient,daca traiesti inca undeva in secolul 15,posibil ca ai o alta gandire.Cehii,slovacii,nemtii,francezii,italienii,spaniolii,ungurii,romanii,bulgarii,turcii,sirbii sunt cu totii rasisti,tiganii sunt cei mai cinstiti oameni pe care omenirea i-a intilnit,poate sa-mi dovedeasca cineva contrariul???
N-ai inteles un aspect important. Daca vor avea o identitate distincta, vom fi feriti de confuzii cu totii. S-ar construi camping-uri speciale pentru tigani in toata Europa si s-ar fatai de colo colo ca ciorile migratoare, carora le faci colivii.
Si se gasesc sa marsaluiasca atragindu-ne atentia ca nu-i acceptam sa ne acuze de rasism ,intoleranta si marginalizare sociala.Hai Sictir cu natia voastra cu tot AJUNGE ,nici macar asa zzisi lideri nu vor sa accepte fapttul ca din asupriti au ajuns asupritori ,navalitori moderni ai etici si moralei ,hoarde nebune de criminali curve,hoti,excroci etc doar doi, trei facind exceptie.iar acelui oficial sua care se mindrea cu baragladinile cu care era prieten ii recomand calduros ca in senatul si academia statelor unite cuvintul TIGAN sa devina SUA -t
doar starpirea ciorilor este solutia
In Austria pe la 1700 se dadeau premii in mancare si bani ,vanatorilor care vanau tiganii prin padurile unde se ascundeau si aveau satre
Ce tot ii dati acolo cu romani!??!??! Daca continuati asa imi schimb etnia si nu au decit sa-l sarbotareasca tziganii pe Stefan ce Mare!
La astia,in vest,casele sint asigurate-asa ca n-ar fi nicio paguba ptr. proprietari sa le arunce-n aer,cu tot cu sobolanii care le-au ocupat si nu se dau dusi-de la gaze se intimpla cele mai frecvente accidente/explozii-si cede toata beleaua pe tigani,ca au fost prosti-si d-aia au murit!
Citeva cse pline cu ciori,distruse si sa vedeti ce se intorc in natura jegosii-aia care mai ramin!
REPREZENTANTII ONG ROMANII CRISSIS SA DEA FUGA PRIN TOATA EUROPA SA EXPLICE TUTUROR EUROPENILOR BATUTI IN EXTREMITATEA CEFALICA CA TZIGANII SUNT O SPECIE FOARTE FOARTE (MA ROG, NU GASESC ACUM CUVANTUL MAI FRUMOS PENTRU FE,CA.LA) SI TREBUIE PROTEJATI, HRANITI SI PRIMITI IN TOATE CASELE OCCIDENTALILOR, MACAR PENTRU 1000 DE ANI...
Noi romanii am fost si suntem foarte ingaduitori cu tiganii,dar francezii si englezii ii vor linsa. Nu spuneau ei ca ii persecutam politic si social, nu dureaza mult, cativa ani. Hitler a fost mic copil pe langa ce osa va faca vesteuropenii.Politicienii nostrii sunt incapabili si pentru voturi ar fi in stare sa adopte ca natie si carabusii cu breton Rusine sa va fie. De ce nu-i integrati in socetate sa plateasca impozite la pagodele pe care si le fac, sa mearga obligat la scoala elementara sa se incadreze in munca, si pe urma sa-i dai drept de vot.
Conationalii nostri se ghideaza dupa zicala\" ce-i al tau e si al meu \" ! Hai sa ne avem ca fratii !!
Sa se aleaga praful de ziaristii care mai continua sa-i numeasca pe tigani romi.Sa-i bata dumnezeu pe ''politically corect'' astia!
Tîgani nu rrromi
Totusi suna distractiv romi din romania :))) Abia astept un titlu de genul: X romi din romania arestati la roma pentru ca beau rom :))) xox.
Mai bine :
\"Romi din Roman , Romania , arestati la Roma pentru ca beau rom cu un romulan romantic\"
sau pe ion voicu
De vina e legislatia din UK care le permite sa faca asa ceva. Acolo dk gasesti o casa neocupata si te instalezi in ea, poti trai bine merci fara probleme.
Nu stiu daca si in Franta e la fel, dar e clar ca legislatia nu a fost gandita si cei de acolo nu erau pregatiti pt un aflux de oameni \"atat de civilizati\".
Le propun celor din Uk si Franta, ca atunci cand pleaca pt mai multe zile de acasa sa puna \"capcane\", incepand de la fire electrice neizolate, gaze toxice..pana la mancare si sticle de bautura travite pe masa si in frigider.
Oricum, lasand gluma la o parte, zorii unui regim extremist de dreapta se vad, nu va mai dura mult si vor aparea si in Europa, si cred ca va fi un curent international, nu limitat la unul doua state. Probabil ca prima etnie care va avea de suferit va fii cea a tiganilor.
Jale...ne fac de râs peste tot...
cine te face de ras mah mamaligaro ? Mamaligarele ne fac de ras cand sug pphulile si spala cu limba fundurile maro ale italienilor, arabilor, negrilor, turcilor si chiar noua tiganilor ?
aa, deci romanii fac tiganii de ras, nu?? Voi sunteti mereu victima, n-aveti nicio vina, nu?? Vai s-amar ...
nu ma cum sa nu voi romaninii sinteti asa de buni ca va merge tare bine la voi acolo in tara voi faceti mai mari crime si furturi ca si toti tziganii la o lalta
Vezi mai sus la... @Alesia!
Tzigani.
unde esti, maresale Antonescu??? sau norvegianu' Anders B Breivik ca sa-i curatam de jeguri de tigani din europa!
daca i-as gasi la mine in casa,si stiu oricum ca si-au batut joc de tot ce e in ea,as bloca usa si as incendia totul cu mana mea ...poate-poate incasez asigurarea si mai si curatz lumea de lepre!!