"Frumuseţea şi infernul", a doua carte a lui Saviano, scriitorul italian vânat de mafie

Când să plătesc, văzând la ce sumă ajunsesem, am avut o clipă de panică. Şi, în loc să-mi zic că ar fi cazul să mai renunţ la unele dintre ele, am rugat-o pe doamna de la casă să mai adauge şi volumul lui Saviano. A fost un impuls de moment, nu aveam atunci nici cel mai mic gând să cumpăr această carte. De fapt, nici nu cred că îmi pusesem serios problema să o citesc, barem, la un moment dat.

Aţi citit-o totuşi...
Da şi am fost şocată de asemănarea cu România, unde totul este trecut sub tăcere. Şi nu mă refer doar la faptul că pe la noi mafiile italieneşti sunt foarte prezente, la ele adăugându-se cele autohtone, evident. Aşa că m-am gândit că ar fi fost bine ca "Gomora" să apară şi în română. Inclusiv ca un model: se poate face ziaristică şi aşa.

La ce editură aţi mers mai întâi?
După ce am făcut o amplă prezentare a scriitorului şi a cărţii, traducând foarte multe fragmente, am predat propunerea editurilor Humanitas, Polirom, Corint, Univers şi Rao. Lunile treceau şi nu primeam niciun fel de răspuns. S-a scurs astfel mai bine de un an până când am început colaborarea cu Editura Univers, care între timp încredinţase altcuiva traducerea "Gomorei" din franceză, o traducere din care nu s-a putut salva nici măcar un rând...

Timpul impus pentru predarea traducerii a fost extraordinar de scurt, trei luni, iar redactarea, care nu îmi aparţine, lasă foarte mult de dorit (am aflat că fusese făcută prin Skype). Din păcate, nimeni nu s-a arătat interesat de următoarele titluri publicate de Saviano. Şi mă gândesc, în primul rând, la "Frumuseţea şi infernul".

Aţi vizitat oraşele dominate de Camorra?
Am fost prima oară la Napoli cînd eram studentă, cu o bursă a Societăţii Dante Alighieri. Cum profesorul care trebuia să ţină cursurile, numai de noi, studenţii din Est, nu avea chef, timp de o lună de zile am tot stat prin bibliotecă, dar am şi bătut Campania în lung şi-n lat, îndrăgostindu-mă de acele locuri. Am umblat atunci atît de mult pe jos, încît mi-am făcut praf tălpile picioarelor, mai ceva ca infanteriştii.

Ajunsă acasă, mama m-a dus direct la Spitalul de Urgenţă! Nu mi-a fost teamă să umblu singură prin Napoli nici măcar după ce am asistat la o scenă de groază, care s-a lăsat cu împuşcături şi un mort. Dar totul s-a petrecut aşa de fulgerător, încît nu-mi venea să-mi cred ochilor că fusese aievea. La Casal di Principe (unul dintre cele mai rău-famate oraşe din Campania – n.r.) nu am pus piciorul vreodată. Nu era trecut în ghidurile turistice…

Cum aţi învăţat limba italiană?
Am învăţat-o la şcoală, începînd cu clasele primare. Marele meu noroc a fost întîlnirea cu o profesoară minunată, doamna Valentina Negriţescu, actualmente lector de limba română de la Universitatea din Milano, la care am ţinut mereu enorm şi care mă simpatiza în mod deosebit.
Aşteptam orele de italiană cu o bucurie nespusă.

Mă îndrăgostisem în aşa măsură de această limbă, încît făcusem o adevărată fixaţie: învăţam cu pasiune verbele neregulate (care nu făceau parte din programă) şi refuzam să învăţ tabla înmulţirii, lucru care i-a îngrijorat pe toţi, mai puţin pe mine, care consideram tabla înmulţirii ceva de-a dreptul inutil şi nu mi-am schimbat prea mult părerea de atunci.

Care este scriitorul dumneavoastră preferat dintre italieni?
Dintre scriitorii secolului al XX-lea îl iubesc cel mai tare pe Italo Calvino, pentru care am avut o mare simpatie încă din prima clipă. Cartea care mi-a picat în mînă mai întîi a fost "Baronul din copaci", al cărei protagonist, în urma unei certe cu tatăl său, pleacă de acasă, ieşind pe fereastra castelului şi continuîndu-şi drumul pe ramurile copacilor, din care nu va mai coborî niciodată.

Scriitori de astăzi?
Nu sînt o literată, deci nu sînt cea mai în măsură să dau astfel de sugestii. Unul dintre scriitorii italieni cei mai în vogă este Gianrico Carofiglio, magistrat de profesie, pe care eu l-am descoperit abia în primăvara aceasta, citindu-i toate cărţile pe nerăsuflate. Am văzut că prima sa carte, "Trecutul e un pămînt străin", a fost tradusă în română la editura Leda în 2009, dar apoi nu a mai apărut nimic.

Aceeaşi soartă au avut-o şi alte celebrităţi ale culturii italiene actuale, precum marele clasicist Luciano Canfora (în 2008 a fost tipărit la editura All volumul Iulius Caesar. Dictatorul democrat) ori Dacia Maraini, una dintre cele mai prestigioase voci feminine ale literaturii italiene de azi, prezentă în librăriile din România doar cu două titluri: "Lunga viaţă a Mariannei Ucrìa", ed. Univers, 2000 şi "Voci", ed. Paralela 45, 2003.