GENII IGNORATE: Copiii supradotaţi au nevoie de Moş Crăciun

În preajma Sărbătorilor, olimpicii privesc cu suspiciune lumea celor mari, în care spiritul Crăciunului se confundă cu reclamele neverosimile.

Afacerea „Moş Crăciun“, analizată de olimpici

Elevii şcolilor generale nr. 24 şi nr. 30 din Bucureşti sunt la fel ca restul elevilor din toată lumea: unii se plictisesc teribil, iar alţii se simt grozav la şcoală, unde îşi cultivă pasiunile pentru dans, muzică, sport, literatură sau ştiinţe exacte. Chiar dacă nu reuşesc mereu să facă performanţă, se bucură de vârsta descoperirilor, a dezamăgirilor şi a iluziilor deopotrivă. Olimpicii, sau „tocilarii“, aşa cum ne-am obişnuit să-i tachinăm, sunt de obicei copii dezgheţaţi, spirituali, cu simţul umorului şi luciditate inocentă când vine vorba de afacerea „Moş Crăciun“.

„Am făcut verificări. Nu există!“

Stan Tiberiu (10 ani, clasa a IV-a). Campion naţional la dans, a participat la aproape 50 de concursuri de profil, este pasionat de matematică. „Când câştig, mă simt puternic, dar trist pentru ceilalţi participanţi. Am timp pentru toate: întâi îmi fac temele, apoi mă duc la antrenament, apoi mă joc. Despre Moş Crăciun ştiu că nu există. Am făcut eu verificări. Dar mai ştiu că există, ca spirit. Poate îmi aduce un PlayStation.“.

Niţă Raluca (12 ani, clasa a VI-a). Olimpică la limba română, pasionată de literatură, are o slăbiciune pentru Jules Verne, Harry Potter şi nota 10. „Tradiţia lui Moş Crăciun trebuie păstrată. Nu mi-a ieşit niciodată supravegherea, pentru că adormeam, dar am aflat, de la 10 ani, că nu există, de la şcoală. Îmi doresc să primesc o placă de dans virtual, e foarte distractivă.“

Greţcan Cătălin (10 ani, clasa a V-a). Olimpic la matematică, are 3 medalii de bronz la karate, stilurile kumite, kata şi kata sincron. „La 8 ani, cineva mi-a zis că nu există Moş Crăciun. După asta, mi-a zis şi bunica, iar mama a recunoscut că este o legendă. Dar eu cred că e mai bine să crezi în el. Îmi doresc să primesc jocuri de strategie.“

„Nu i-am trimis scrisoare şi tot am primit ce-mi doream“

Andrei Marinescu (13 ani, clasa a VI-a). Dublu campion naţional la tenis, membru al Clubului Sportiv Studenţesc. „În Bucureşti, îi bat pe toţi. Când joc, simt presiunea că trebuie să câştig. Când câştig, mă eliberez. Când pierd, nu-mi fac griji, voi pierde de multe ori în viaţă, dar vreau să ajung ca Ilie Năstase. Cât despre Moş Crăciun, copiii vor ca el să existe. Pentru cadouri, bineînţeles.“ C

alagi Tania (11 ani, clasa a V-a). Olimpică la limba română, pasionată de desen, şi-ar fi dorit să joace fotbal. „M-am prins că nu există Moş Crăciun într-un an, când nu i-am trimis scrisoare şi tot am primit ce îmi doream. Chiar dacă e un personaj imaginar, avem nevoie de el. Îmi doresc un iPod.“

„Părinţii sunt puternici pentru că muncesc“

Todircan Mariana (13 ani, clasa a VII-a). Olimpică la limba română, pasionată de basmele lui Petre Ispirescu şi de Antoine de Saint-Exupéry. „Eram într-a IV-a când i-am scris lui Moş Crăciun şi mama mi-a spus: «Eşti mare de-acum, e mai bine să ştii că nu există». N-aş fi vrut să aflu. Sper să primesc un căţeluş, nu cred că e un sacrificiu prea mare.“

Mihăiescu Tiberiu (14 ani, clasa a VIII-a). Olimpic la informatică, chimie şi limba română, este pasionat de sport şi literatură. „La 7 ani, când am aflat cum stă treaba cu Moş Crăciun, n-am fost surprins. Spiritul Sfânt al Crăciunului trebuie să existe, pentru că părinţii muncesc pentru noi, asta le dă putere. Anul ăsta, vreau ca Moş Crăciun să-mi facă o surpriză.“

„Trebuie să-l purtăm în suflet pe Moş“

Gheorghe Cristiana (14 ani, clasa a VIII-a). Olimpică la matematică, limba română şi chimie, pasionată de romanele fantasy (seria „Tunele“ şi seria „Amurg“). „În fiecare om există un Moş Crăciun. În reclame, magia Sărbătorilor e reprezentată prin Moş Crăciun. Când am aflat că nu există, nu am vrut să accept, dar i-am pândit pe ai mei şi m-am convins. Acum, dacă primesc jucării, nu mă mai simt fericită. Anul ăsta îmi doresc cărţi şi cercei ciudaţi.“

Pleşa Alexandru Mihai (13 ani, clasa a VIII-a). Olimpic la chimie şi biologie, pasionat de ştiinţele exacte, informatică şi sport. „Moş Crăciun nu există, dar trebuie să credem în el, să-l avem în suflet. El există în fiecare părinte. Pentru mine, a fost o dezamă gire când am aflat că nu există. Ne-a spus la şcoală un coleg şi i-am surprins şi pe ai mei când puneau cadourile sub brad. De Moş Crăciun, îmi doresc un calculator, să mi-l asamblez eu.“



ANALIZĂ

Mediul haotic în care trăim, o provocare în plus pentru speranţele României

Profesorul Florin Colceag are o experienţă de două decenii în educaţia copiilor supradotaţi. Preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi) şi al organizaţiei IRSCA Gifted Education România a antrenat generaţii întregi de olimpici de matematică, din care îi poate număra pe degete pe cei care au rămas în România.

În viziunea sa, centrele de excelenţă deschise prin ţară au unicul scop de a antrena copiii pentru câştigarea concursurilor şcolare, şi foarte puţin cel de a dezvolta abilităţile fiecărui individ în parte. Paradoxal, rata de pierdere a copiilor şi tinerilor supradotaţi din România este sensibil mai mică decât media mondială, care depăşeşte 50% dintre copiii excepţionali. „Mediul haotic în care trăim este o provocare suplimentară pentru copii, îi face să lupte cu reprimările sistemului“, explică matematicianul.

Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri

Chiar dacă, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate şi spirit de iniţiativă, în timp, fără susţinere morală, alege să îşi nege abilităţile doar pentru a intra „în rând cu lumea“. Rezultatul: o uriaşă risipă de potenţial uman. Legea nr. 17/2007 pentru susţinerea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată a adus, până acum, doar speranţa. În ciuda rezultatelor mediocre la evaluările internaţionale, centrul întârzie să apară, iar tinerii supradotaţi aleg exodul.

În România, instituţiile dedicate educaţiei copiilor cu IQ, EQ şi SQ peste medie, de la grădiniţă până la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicaţie este faptul că nu am reuşit să ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge-n paradis“ şi nici să respectăm specialiştii. „Această atitudine îşi trăieşte ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilităţi înalte, antrenaţi să facă faţă la provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile a schimbărilor“, avertizează Florin Colceag, pentru care viitorul aparţine sistemului „gifted education“.