Geoană se dezice de greva de la metrou

Pesediştii susţin că nu au nicio legătură cu greva lucrătorilor de la metrou şi îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că manipulează această situaţie neplăcută pentru bucureşteni în scop electoral.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat astăzi că desfide orice formă de asociere între PSD şi greva de la metrou şi face un apel la ministrul demis al Transporturilor Radu Berceanu şi la sindicatele de la Metrorex să intre în dialog pentru rezolvarea problemei.

"Vreau să desfid orice formă de asociere între partidul pe care îl conduc cu această formă de protest de la metrou. Nu are nimic de-a face cu PSD şi, dacă ar fi vorba să mă uit din punct de vedere politic şi electoral, cred că cineva care are interes împotriva PSD ar declanşa o astfel de grevă", a afirmat Geoană, citat de Mediafax.


El a adăugat că invită la dialog părţile implicate în acest conflict şi la încetarea grevei.

"Fac apel la Radu Berceanu să intre într-un dialog real cu sindicatele de la metrou. Fac apel şi la sindicatele de la metrou să înţeleagă că, prin astfel de atitudine şi iritarea a sute de mii de bucureşteni, nu-şi ating scopul, ci îşi complică situaţia", a adăugat Mircea Geoană.

Şi purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat astăzi că simpla calitate de membru PSD a liderului sindical Ion Rădoi nu are nicio semnificaţie politică, partidul nefiind implicat în protestul de la Metrorex.

Duvăz a susţinut că decizia de a intra în grevă nu aparţie unui lider de sindicat, iar protestul de acum are loc după două luni de negocieri eşuate între angajaţi şi  administraţia centrală.

Social-democratul a spus că PSD face apel la sindicate să găsească o soluţie pentru a pune capăt blocajului  în care se află bucureştenii.

Traian Băsescu a declarat ieri că, în spatele grevei de la metrou, se află PSD. El a a adăugat însă că o astfel de situaţie nu este în măsură să îl avantajeze pe candidatul PSD la preşedinţie, Mircea Geoană.

Liberalii au criticat şi ei situaţia , anulându-şi mitingul electoral care urma să aibă loc astăzi, în Capitală.

Ştire publicată 13:18 şi actualizată la ora 13:55

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele